Pe listele membrilor Partidului Conservator, depuse la Tribunal, figurează minori, decedaţi şi membri ai altor partide. Parchetul are toate motivele să pornească o anchetă.
Deşi a depăşit, cu 16 zile, termenul legal de depunere a listelor membrilor PC la Tribunalul Municipiului Bucureşti (31 decembrie 2011), documentele depuse de partidul controlat de senatorul Dan Voiculescu abundă în falsuri şi ilegalităţi. Reporterii "Evenimentul zilei" au solicitat TMB să aprobe consultarea listelor cu 53.000 de semnături ale membrilor PC, depuse pe 16 ianuarie 2012, pentru a vedea dacă întârzierea s-a datorat rigurozităţii conservatorilor de a-şi recenza, corect, membrii de partid sau dacă nu cumva listele s-au întocmit, precum şi la alte partide, pe genunchi. Luaţi cu japca de la alte partide
După ce am cercetat mai puţin de 10% dintre semnăturile depuse de conservatori, am constatat că multe dintre acestea sunt penale. Dacă şi restul sunt în aceeaşi situaţie, problema poate fi rezolvată şi sancţionată numai de către procurori. Cele mai flagrante falsuri le-am găsit în judeţul Cluj. Dat fiind că aici am identificat cazuri în care figurau, ca membri de partid, familii întregi (de la bunici până la nepoţi) am încercat să o contactăm pe una dintre acestea.
Am reuşit să discutăm cu Paraschiva T. din judeţul Cluj, căreia ne-am prezentat drept funcţionari ai Partidului Conservator din Bucureşti. I-am spus că dorim să strângem cotizaţia pe care o datorează, ca membru de partid. Paraschiva T. a fost foarte indignată de demersul nostru, deoarece soţul ei a decedat în 2010 şi nu mai putea semna ca membru de partid în noiembrie 2011, iar atât ea cât şi copiii sunt membri ai altui partid. INDIGNARE
"Niciodată nu am fost membri la Conservatori"
EVZ: Sunteţi pe listă la noi, la Partidul Conservator şi vroiam să vă întreb de cotizaţie... Paraschiva T.: Niciodată nu am fost membri ai Partidului Conservator. Domnule dragă, vă spun cu toată sinceritatea, căutaţi la PDL, acolo suntem şi am fost dintotdeauna membri de partid, noi seniorii (Paraschiva şi soţul decedat – n.r.). Juniorii nu au fost până şi-au terminat facultăţile. Nu are rost să ne apucăm de minţit.
Dar Ana T. şi Marius Ioan T. mai stau cu dvs.? Da, stau în continuare cu noi.
Nici ei nu au semnat cu Partidul Conservator? Da’ nici pomeneală de aşa ceva. Mă duc eu la domnul Voiculescu... O ştiţi pe doamna Larisa S. din Cluj (cea care a strâns semnăturile – n.r.)? V-a semnat pe dvs. la adresa (..) Câmpia Turzii. Da, noi la adresa asta stăm, dar nu o cunosc pe această Larisa. Dar vedeţi cum se fac nişte maşinaţii nelalocul lor? Eu vă înţeleg, dvs. sunteţi un slujbaş, vă faceţi datoria. Eu prefer să-mi luaţi specimen de semnătură, ca să fie pedepsită respectiva pentru fals şi uz de fals. DENATURAT
Corupere de minori pe listele PC
Slujbaşii Partidului Conservator au înscris în partid, de-a valma, chiar şi minori. Am identificat astfel de cazuri la organizaţia Braşov, în localităţile Făgăraş şi Ghimbav, Dumbrăviţa (jud. Alba), Vărăşti (jud. Giurgiu) unde au fost înscrise în partid persoane născute în 1994 şi 1995, care nu împliniseră 18 ani. O altă anomalie am descoperit-o în procesele verbale cu semnături, unde au fost trecute, în organizaţia Sector 1 Bucureşti, persoane cu domiciliul stabil în Ilfov, Teleorman, Slatina sau Brăila. O altă neregulă am putut-o constata între anul naşterii, trecut într-o rubrică specială şi CNP-urile, trecute în altă rubrică. Astfel, în sectorul 4, recenzorul Gabriel M declara, pe 14 decembrie 2011, că trei dintre membrii PC sunt născuţi în 1950, 1998 şi 1990. CNP -urile acestora încep însă, în ordine, cu 15102... (născut în 1951, februarie), 162... (n. 1962), respectiv 150... (n. 1950). La fel, în judeţul Cluj am identificat o pagină întreagă în care data naşterii nu corespundea cu cea trecută în CNP. PLASTOGRAFII
Membri de partid semnaţi "cu bară" Potrivit legii, pentru fiecare membru de partid sunt trecute datele personale de identificare (CNP, adresă, vârstă, data naşterii), pe care acesta le verifică şi semnează apoi, în ultima rubrică a tabelului, cu propria-i mână. Dacă semnează altcineva, fapta este sancţionată de legea penală (art. 292 din Codul Penal). Ceea ce a făcut Adrian M. în Cluj este catastrofal. El s-a "sfiit" să semneze în fals membri fictivi ai Partidului, aşa că i-a semnat "cu bară" ( "pentru"), cum face un contabil care semnează în dreptul numelui directorului. "Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat (…) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă." ARTICOLUL 292, Cod Penal REACŢIE Autoritatea Electorală Permanentă cere modificarea legii partidelor politice, deoarece aceasta nu prevede sancţionarea formaţiunilor care nu depun la timp listele actualizate ale membrilor
Potrivit legii, toate partidele trebuie să depună la Tribunalul Municipiului Bucureşti, până la sfârşitul fiecărui an preelectoral, listele actualizate ale membrilor, pentru a demonstra că îndeplinesc, în continuare, condiţiile minime cerute de lege la momentul înfiinţării - "cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti". "Principalul vinovat este Ministerul Public"
Legea partidelor nu prevede însă nicio pedeapsă în cazul încălcării acestor prevederi. "Am studiat legislaţia la sânge. Nu există o sancţiune expresă pentru nedepunerea în termen a listelor cu membri, tot aşa cum nici Ministerul Public nu-şi îndeplineşte atribuţiile legale, cu privire la radierea partidelor.
Autoritatea Electorală Permanentă are un proiect de reformare a Legii partidelor politice şi de a trece registrul partidelor de la TMB la Autoritate", ne-a declarat Marian Muhuleţ, vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente. Secretarul general PC: "Nu fiţi atât de răi"
Damian Florea, preşedintele Partidului Conservator, ne-a promis că va verifica aspectele semnalate.
Chiar şi el a rămas însă "interzis", atunci când i-am spus despre isprava subalternului său din Cluj, care a semnat "cu pentru" în dreptul unor membri de partid fictivi, cel mai probabil. "Nu se poate aşa ceva", s-a mirat secretarul general PC. El ne-a mai declarat că întârzierea depunerii listelor s-ar datora unei "nepotriviri" cu programul Tribunalului. "Nu fiţi atât de răi, nici voi nu sunteţi perfecţi", ne-a cerut Damian Florea.
- EXCLUSIV. S-au lepădat de Voiculescu
- Voiculescu, lăsat cu partidul în aer înainte de alegeri