Fostul tehnician al Stelei a vorbit, pentru EVZ, despre situația cu care s-a confruntat campioana României în ultimele două luni.
După ce formația din Ghencea a ajuns la un acord cu preprezentanții MApN pentru a utiliza vechea siglă a campioanei României, de ieri, lucrurile au luat o întorsătură bizară.
Din retur, cu noua siglă
Dacă la sfârșitul anului trecut întreaga suflare stelistă fierbea după recuperarea emblemei, Valeriu Argăseală, președintele Stelei, a declarat că cel mai probabil trupa „roș-albastră” va debuta în cea de-a doua parte a campionatului sub noua stemă.
„Înainte să putem folosi marca, aceasta trebuie evaluată, iar evaluarea ne va fi trimisă nouă, iar abia atunci putem vorbi despre utilizarea ei. Va dura câteva luni până e gata și aveam două variante, puteam face un contract provizoriu
Ienei e de partea suporterilor
Elevii lui Costel Gâlcă s-au prezentat deja cu această emblemă pe echipamentul de joc, în urmă cu o săptămână, în Spania, acolo unde au susținut un amical de lux împotriva Borussiei Dortmund (0-1), iar ieri, Steaua s-a impus cu 2-0 în faţa ultimei clasate din liga a doua elveţiană, Biel-Bienne, prin golurile marcate în repriza secundă de Adi Popa şi Claudiu Keşeru.
Contactat de către „Evenimentul zilei”, Emeric Ienei, fostul antrenor alături de care Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, ne-a mărturisit că formația din Ghencea ar fi trebuit să se sfătuiască cu propriii fani în ceea ce privește schimbarea stemei. „Aici e o chestie neplăcută. Fanilor le este frică că echipa își poate pierde identitatea. Pentru ei era grav că Steaua nu va mai putea juca în roșu și albastru. Totuși, ar trebui să aibă și acordul suporterilor. Și fanii au un cuvânt de spus în problema stemei, pentru că este echipa susținută de milioane de oameni”, ne-a declarat Ienei.