Mircea, un tânăr român plecat la muncă în China, în orașul Lanzhou, prieten din copilărie, mi-a povestit, la o cafea virtuală, cum se vede „Apocalipsa” din punctul zero al lumii.
Virusul 2019-nCoV sau coronavirus a omorât peste douăzeci de persoane și a infectat alte 2.000. Primele cazuri au pătruns și în Europa, vineri seară guvernul francez anunțând că s-au depistat două persoane infectate. Panica este uriașă, la nivel global, în special după ce au apărut imagini cu oameni dintr-unul din orașele chineze aflate în carantină, Wuhan, în care pur și simplu bolnavii leșină pe stradă.
Imaginile sunt apocaliptice, iar familia și prietenii lui Mircea se uită îngroziți la TV. Mai îngrozitor decât pericolul iminent al morții este doar să-ți știi copilul în epicentrul unui astfel de dezastru biologic.
Mircea Cristian Motan a plecat în China pentru a preda Limba Engleză la o importantă școală internațională din China.
Chinezii nu construiesc doar un spital
„Bună! Îmi beau cafeaua. China e infectată serios, destul de dramatic virusul asta, se pare.”, spune tânărul român, rezervat. „Wuhan este închis, locuitorii nu mai au voie să părăsească regiunea, au început construcția pentru mai multe spitale și într-o săptămână, maxim două, vor fi gata”, explică Mircea.
Există deja un medicament!
„Ieri, vineri, doctorii din Wuhan au făcut și medicament pentru acest virus. Părerea mea e că e un joc de manipulare socială și nu numai... Virusul a fost scăpat în mod intenționat, “Big pharma” câștigă miliarde de pe urmă virusului! Toate farmaciile din China nu mai au măști, cererea a fost prea mare, iar acum producția e înzecită. Și tot așa...”, explică românul.
Nu se teme de virus, susține el, pentru că e de părere că boala îi afectează pe cei care au un sistem imunitar slăbit de alte boli precdenete infectării cu coronavirus.
Vom reveni cu amănunte importante...