O mașină aparținând soțului ministrului Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru, se află în mijlocul unui scandal ce implică bani mulți, polițiști, judecători și propcurori, precum și o femeie ce spune că a fost păgubită de o sumă mare de bani și supusă abuzurilor autoorităților. Partea a doua a anchetei cuprinde acțiunile autorităților cu privire la automobil.
Cum arătam în prima parte a acestei anchete, soțul ministrului Justiției, Oleg Moraru, a oferit, printr-o procură, pentru folosință gratuită, o mașină model Nissan X-Trail, unei persoane fizice.
În realitate, automobilul ar fi fost dat cu chirie, suma încasată fiind de cel puţin 13.000 de euro. Dar veniturile astfel obținute nu apar nici în declaraţia de avere şi interese personale a ministrei, nici în a procuroarei. Acum, cele două funcţionare riscă să fie trase la răspundere pentru fals în declaraţii publice.
Toată afacerea a ieşit la suprafaţă după ce, acuză femeia care a vrut să cumpere automobilul, poliţia a descins abuziv în curtea ei din Chişinău şi a ridicat automobilul pentru plătise să-l cumpere.
Presupusa escrocherie ajunge în Justiție
Dina Roşca a depus o plângere la poliţie că a fost înşelată de Marian Bradu. În scurt timp, procurorii au emis o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că este vorba de un litigiu civil. Oamenii legii nu i-au comunicat petiţionarei decizia luată.
În schimb, Marian Bradu a acţionat-o pe Dina Roşca în instanţa civilă, cu pretenţia că aceasta îi este datoare cu 5.000 de euro pentru închirierea automobilului.
Avocaţii lui Bradu solicită asigurarea acţiunii prin aplicarea sechestrului şi ridicarea mijlocului de transport. Judecătoria Chişinău i-a admis cererea. Curtea de Apel Chişinău a emis, însă, o nouă hotărâre, irevocabilă, prin care nu se admite ridicarea automobilului de la Dina Roşca.
Acuzații de fals în actele cu privire la mașină
Marian Bradu a prezentat în instanţă copia unui contract semnat cu Dina Roşca că i-a dat automobilul în chirie. Femeia, însă, spune că nu a semnat nimic, iar instanţa i-a acceptat cererea privind efectuarea expertizei grafologice.
După ce nu a reușit să-i ia maşina cu ajutorul instanţei civile, Bradu a depus plângere penală pe numele Dinei Roşca.
Un procuror de la Ciocana, unde lucrează şi Olga Bradu, soția lui Marian Bradu, a emis ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că există un litigiu civil.
Şeful Procuraturii Ciocana a anulat însă ordonanţa subalternului său şi a dispus deschiderea unui dosar penal pentru samovolnicie.
Dosarul, mutat
După care, dosarul a fost transferat la Procuratura sectorului Botanica, pentru evitarea conflictului de interese.
Precizăm că, o perioadă, interesele lui Marian Bradu au fost apărate de către avocata Ludmila Ouş, care a lucrat în acelaşi barou cu Veronica Mihailov-Moraru, actualul ministru al Justiției.
Ludmila Ouş a fost judecătoare la Curtea de Apel Chişinău, dar a fost suspendată din funcţie, fiind învinuită într-un dosar de corupţie cu alte patru judecătoare.
Ouş şi colegele sale au scăpat de dosar după ce o instanţă a anulat probele video făcute cu camera ascunsă în birourile magistratelor. Ajunsă pe banca acuzaţilor, Ludmila Ouş a fost apărată chiar de Veronica Mihailov-Moraru.
Excesul de zel al poliţiştilor
Procurorul de la Botanica, Carolina Lupaşcu, a solicitat de la judecătorii de instrucţie efectuarea percheziţiei în gospodăria fiicei Dinei Roşca, unde era parcată respectiva maşină, şi ridicarea mijlocului de transport. Iar magistratul Roman Mazureţ a admis cererea.
Dar în mandatul eliberat la 27 noiembrie era strecurată o greşeală, așa că poliţiştii au intrat să facă percheziţie în curtea vecinului.
Apoi, după ce şi-au dat seama că au greşit, au intrat în curtea în care se afla maşina. Fiica Dinei Roşca era internată în spital, aşa că nu a avut cine să le deschidă poarta. Iar oamenii legii au distrus gardul şi au intrat în curte.
Două descinderi pentru o mașină
A doua seară, după sfârşitul zilei de muncă, în curtea fiicei Dinei Roșca au intrat șase poliţişti îmbrăcaţi în civil, însoţiţi de un reprezentant al Preturii sectorului Râşcani.
Avocatul Iurie Sorokin le-a atras atenţia că mandatul era eliberat pentru o altă adresă şi le-a cerut oamenilor legii să iasă din curte. Aceştia s-au retras pentru circa 30 de minute, timp în care au chemat întăriri şi au pătruns cu forţa în curte.
După ce au examinat automobilul, au închiriat un camion pentru tractări auto şi au dus automobilul în curtea Inspectoratului de Poliţie Botanica.
„Noi suntem doar angajaţi şi executăm ordinele superiorilor. Ne pare rău”, ne-a declarat unul din poliţişti sub protecţia anonimatului.
Și fără bani, și fără mașină
„Am rămas fără bani, fără maşină şi cu dosar penal. M-au băgat într-o schemă şi nu am nicio şansă să mi se facă dreptate. Atât timp cât sunt atinse interesele unui procuror şi al ministrei Justiţiei”, ne-a declarat Dina Roşca.
„Poliţiştii au încălcat legea şi au comis abuz în serviciu. Mandatul eliberat de judecător prevede efectuarea percheziţiei doar o singură dată. Cu o zi înainte, ei au pătruns în curte şi au făcut percheziţie în lipsa proprietarului”, acuză femeia.
„Aşa că nu aveau voie să vină cu percheziţii a doua zi. Dacă vor spune că nu au făcut percheziţii cu o seară înainte, vor trebui să explice de ce ce au intrat nepoftiţi în ograda omului. Noi am depus o plângere. Poliţiştii vor trebui să aleagă care pedeapsă este mai uşoară: abuz în serviciu sau violare de domiciliu”, a declarat Iurie Sorokin.
Ministrul Justiției refuză să comenteze
Am contactat-o telefonic pe Veronica Mihailov-Moraru chiar în momentul în care poliţiştii remorcau această mașină. După ce ne-am prezentat şi i-am adresat întrebarea, doamna ministru ne-a spus că se află într-o şedinţă şi să o contactăm a doua zi, că ne va primi în audienţă.
A doua zi nu ne-a mai răspuns la apeluri. I-am adresat câteva întrebări în scris, inclusiv dacă a avut venituri din chiria mijlocului de transport, la care, de asemenea, nu am primit răspuns.
Ne-a răspuns la telefgon Oleg Moraru care, imediat cum ne-am prezentat, ne-a răspuns înainte ca să-i adresăm întrebarea: „Nu am alte detalii să vă ofer”.
Am întrebat-o pe Olga Bradu de ce nu a raportat în declaraţiile de avere veniturile obţinute de soţ din chiria maşinii. Procuroarea ne-a răspuns că toate întrebările să i le adresăm soţului ei.
Iar Marian Bradu nu ne-a răspuns la apeluri.