EXCLUSIV. Diversiune în „Cazul Caracal”. Părinţii Alexandrei nu au mers niciodată cu şoferul care văzuse cum le-a fost răpită fata

„Cazul Caracal” continuă să se complice. Şi se complică din două motive: pe de-o parte pentru că apar elemente noi, necunoscute de public, dar pe de alta, pentru că apar şi foarte multe diversiuni, menite să îndepărteze ancheta de adevăr.

Să le luăm faptele pe rând.

Un fapt adevărat

Un fapt adevărat, necunoscut până acum de opinia publică, dar care îi incrimina pe anchetatori, a fost dezvăluit de unchiul victimei, Alexandru Cumpănaşu. Este vorba despre întâmplarea  cu numărul de telefon de pe care Alexandra Măceşeanu a sunat la 112, când Dincă a lăsat-o singură şi a plecat la Craiova. Când a sunat Alexandra, este adevărat, telefonul avea o cartelă prepay. După cum se ştie, în aceste condiţii, proprietarul telefonului nu poate fi identificat după număr. Dar anchetatorii nu au avut bunul simţ, ca să nu mai zicem minimum de profesionalism, ca să întrebe la societatea de telefonie mobilă dacă nu cumva numărul de pe care fata sunase, aparţinuse cumva unui abonat, înainte de a deveni cartelă prepay. Numărul cartelei era acelaşi cu numărul pe care îl avusese Dincă, abonament la telefonul său mobil. Dar despre asta, anchetatorilor le-a venit în minte să întrebe, târziu, abia după ce fata dispăruse din casa lui Dincă.

Diversiunea

O poveste incredibilă s-a rostogolit marţi dimineaţă în presă. O poveste uşor lacrimogenă, ca să prindă la public, dar care nu reprezintă deloc adevărul. Istoria se vede că este alcătuită profesionist, de cineva specialist în diversiune prin mass-media, pentru că pleacă de la un adevăr care poate fi uşor verificat, pe baza căruia se însăilează apoi întâmplările menite să prostească de cap opinia publică.

Iată povestea. În ziua când Alexandra Măceşeanu a fost răpită de Gheorghe Dincă, pe şosea se mai afla o maşină. Un „Logan”. Şoferul acestuia a văzut maşina lui Dincă, pe care îl cunoştea, pentru că făcea taximetrie clandestină în zonă, dar şi pentru că vindea piese din dezmembrări la târg. Dincă a întors pe linia continuă în faţa lui, ca să o poată lua pe fată, pentru că mergea în direcţia opusă. Şoferului din Logan nu i s-a părut nimic suspect. În zonă se practică la greu taximetria clandestină între satele din jur şi municipiul Caracal. Cu părinţii Alexandrei Măceşeanu era prieten. De asemenea, nu i s-a părut nimic suspect că fata a urcat „la ocazie”, pentru că făcea des naveta la Caracal.  O vreme a mers în spatele lui Dincă. Atunci când au ajuns în oraş, Dincă a făcut la dreapta, către liceu, iar şoferul din spate spre stânga, unde avea treabă. Până aici povestea este adevărată. Şi poate fi verificată, pentru că Loganul se vede pe camerele de supraveghere cum rulează în spatele maşinii lui Dincă, până se despart.

De aici încolo însă, începe fabulaţia.

De aici încolo însă, începe fabulaţia.

Cum că şoferul Loganului era tot un taximetrist clandestin, care, culmea, a doua zi a fost solicitat de către părinţii Alexandrei să-i ducă la Poliţia din Caracal. A auzit ce discutau despre dispariţia fiicei lor. Dar nu le-a spus ce văzuse. Nu era treba lui. La ora când părinţii mergeau cu acest închipuit taximetrist, Alexandra era în viaţă şi ar fi putut fi salvată, dacă omul ar fi vorbit. Asta este partea lacrimogenă a diversiunii, pentru priza la public. Destinul îi întinsese de două ori mâna salvatoare fetei răpite. O dată când Dincă îi lăsase la-ndemână telefonul şi putuse suna la 112. A doua oară, când ar fi putut fi salvată dacă „taximatristul” care i-a dus părinţii la Caracal ar fi vorbit.

Care este realitatea

După ce a discutat cu Teodora şi cu Ion Măceşeanu, părinţii Alexandrei, unchiul fetei, Alexandru Cumpănaşu, a fost mandatat de aceştia să declare în exclusivitate pentru evz.ro:

„A doua zi după răpirea Alexandrei, părinţii ei nu au mers nicio clipă cu nicio maşină particulară. Nici taximetrist oficial, nici clandestin. În toată acea zi s-au deplasat numai cu autoturismul poliţiei, avându-l la volan pe şeful de post din comună, în căutarea maşinii argintii, descrisă de băieţelul de 8 ani care văzuse când Alexandra urcase în maşină. Copilul spusese că este un „Mercedes”. Au fost prin toate parcările de la mall-uri, dar şi prin alte locuri aglomerate. Repet. Este o diversiune care nu ştiu cui foloseşte.

Părinţii Alexandrei nu s-au deplasat în acea zi cu nicio maşină particulară. Doar cu maşina poliţiei, împreună cu şeful de post din comună, în căutarea maşinii argintii. Omul care a mers cu Loganul în spatele lui Dincă, nu este taximetrist de ocazie. Este un cunoscut al familiei verilor mei. În momentul în care s-a aflat că Alexandra a dispărut – vă remintesc faptul că alarma s-a dat abia după ce fata a sunat la 112, - s-a dus singur la părinţii ei şi le-a spus tot ce ştie. Nici eu, nici avocatul nosru, nu ştim ca la dosar să existe o depoziţie a lui în care să spună că a doua zi i-ar fi transportat pe verii mei la poliţia din Caracal.

Din păcate, nu este prima diversiune din acest caz, lansată prin media. Cei care vor să ascundă adevărul, folosesc şi astfel de tertipuri.”