Exclusiv. Dezvăluiri despre porcii de la Periş şi poluarea din Bucureşti

sursa foto. EVZ

Să rememorăm! Pe data de 8 aprilie, miercuri dis de dimineaţă, locuitorii din partea de Nord a Capitalei, dar şi din comunele suburbane din acea zonă, Periş, Corbeanca, Mogoşoaia, au constatat că aerul a devenit, din nou, irespirabil.

Un fum gros a întunecat zorii, fum care s-a întins până către zona Şoseaua Antiaeriană, Rahova unde, la fel, aerul a devenit irespirabil. Mulţi dintre cei aflaţi în zonele afectate, mai întâi s-au alarmat că le-a luat foc instalaţia electrică de la case. Reporterii evz.ro au plecat pe urma incediului de la Periș, ca să afle mai multe despre groaznica poluare decât au spus autoritățile.

Mirosul care i-a izbit pe bucureșteni miercuri dimineață, 8 aprilie, semăna cu cel de ebonită încinsă, atunci când se încălzeşte o priză montată prost. Apoi, mulți dintre ei şi-au dat seama că fumul vine dinspre Periş.

Să mai menţionăm că în comunele limitrofe din zona de nord a Capitalei, sunt foarte multe cartiere rezidenţiale de lux, inclusiv vestitul „Paradis Verde”, dar şi foarte multe vile ale bogaţilor României.

Alarma s-a dat imediat. Au fost anunţaţi pompierii şi Garda de Mediu Ilfov. Imediat s-a găsit şi sursa de poluare. Garda de Mediu a anunţat într-un comunicat:

În urma controlului efectuat pe teritoriul administrativ al comunei Periş, la limita cu judeţul Dâmboviţa, la nord-nord-vest de comuna Corbeanca, s-a constatat prezenţa unui incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţa de aprox 30.000 mp”.

Ieri, 9 aprilie, Consiliul Judeţean Ilfov a dat şi el un comunicat: „În momentul de față terenul de 120.000 mp fumegă în continuare pe o suprafață de 5000 mp, iar pompierii intervin cu 16 autospeciale. Ei estimează că vor putea lichida incendiul până în jurul orei 16.00.”

Aşadar, incendiu spontan, vegetaţie care arde mocnit, pe şest, scoţând doar fum ca să polueze, nu şi flacără, ca să fie reperată rapid. Totuşi, aceste incendii se întâmplă de regulă în mijlocul verii, când pe câmp este foarte multă vegetaţie cu adevărat vegetaţie uscată de arşiţă, sau când se dă foc la mirişte, înainte de arături.

Totuşi, Garda de Mediu ştie încă de miercuri că a fost incendiu spontan, deşi, după cum se vede din comunicatul CJ, pompierii încă nu l-au stins de tot. Să mai spunem şi că suprafeţele menţionate în cele două comunicate nu au nicio legătură unele cu altele.

O întrebare firescă. Totuşi, ce vegetaţie uscată poate fi pe la Periş, de răspândeşte aşa duhoare toxică atunci când arde. Lămurirea a venit ceva mai târziu. Lămurire care, din păcate, arată că nu reuşim să învăţăm nimic din nenorocirile anterioare. Chiar dacă unele s-au încheiat tragic. Atenţie, să vedeţi similitudine!

Spune în continuare Garda de Mediu: „Din datele obţinute de la Primăria Periş, rezultă că pe terenul incendiat se află batalurile fostei ferme de porci, arderea acestor resturi generând mirosul specific şi fumul înecăcios, resimţit de către locuitorii din vecinătate.”

Deci, asta era. Batalurile de la fosta fermă de porci de la Periş, care acum este în insolvenţă. Ce sunt aceste bataluri? Sunt nişte gropi uriaşe, cam cum se fac cele pentru fundaţiile de blocuri, care sunt căptuşite cu folii impermeabile. Aici se deversează dejecţiile porcilor care sunt crescuţi în fermă.

Aceste bataluri se fac în locuri izolate, nu lângă fermă şi nici lângă localitate, de regulă în câmp, pentru că răspândesc un miros îngrozitor şi nu sunt acoperite. Dejecţiile porcilor nu sunt folosite ca îngrăşăminte naturale. S-a încercat pe vremea lui Ceauşescu, să se obţină din ele biogaz , dar nu s-a reuşit. Aşa că a rămas vechiul procedeu de depozitare: vărsarea lor în aceste bataluri,  care rămân neacoperite.

Tragedia de la Pecineaga, judeţul Constanţa

Pe data de 2 noiembrie 2019, o zi de sâmbătă, Vasile, un băieţel de numai 8 ani, din comuna Pecineaga, Constanţa, a fost dat dispărut de către familia lui. Locuiau într-o casă la marginea satului. Copilul ieşise de dimineaţă să se plimbe cu rolele. Nu a mai apărut pentru masă. După câteva ore, părinții au pornit să-l caute. Nu l-au găsit.

Au anunţat Poliţia. Au început căutările cu mai bine de 100 de jandarmi şi voluntari din sat, care au „periat” câmpul.  Nu l-au găsit. După două zile de la dispariţie, unchiul lui Vasile îi găseşte rolele la marginea drumului de ţară. La mai mult de doi kilometri în câmp faţă de limita localităţii, se aflau tot nişte astfel de bataluri ca la Periş, tot de la o fermă de porci aflată, culmea coincidenţei, ca şi cea de la Periş, în insolvenţă.

Iar gropile cu dejecţii fuseseră lăsate în grija nimănui. Au fost golite aceste bataluri de către pompieri. În mâlul de pe fundul unuia dintre ele, a fost găsit trupul copilului. Murise înecat.

Obrazele subţiri şi haosul

Să ne întoarcem la Periş. Din fericire, de această dată nu a murit nimeni din cauza batalurilor.  Dar s-a poluat masiv, iar oamenii au avut de suferit. Medicul Carmen Curea ne-a spus: „Aceste gaze toxice, inhalate, pot da rinite sau conjunctivite alergice.” Spuneam că în zonă locuiesc multe obraze subţiri, în cartiere de lux. Riscă, de la poluare, să se deterioreze.

Pompierii au venit să stingă focul. Garda de Mediu a constatat că arde la bataluri. Dar de sancţionat? Miercuri nu se știa pe cine să amendeze. De ce? Din cauza haosului de la primăria din Periş. Comunicat al Gărzii de Mediu Ilfov:

Din informațiile existente în baza de date a UAT Periş, proprietarul terenului incendiat ar fi o societate aflată în insolvență, însă, viceprimarul localităţii Periş a afirmat că baza de date cu privire la proprietarul acestor terenuri nu a fost actualizată.”

Cu alte cuvinte, Primăria Periş habar nu are al cui este terenul pe care se află aceste batale de la care a pornit nenorocirea pe Capitală. Acestea ar trebui, având în vedere şi evenimentul tragic de la Pecineaga, să fie împrejmuite şi supravegheate, inclusiv cu pază umană, pentru a se interzice accesul la ele.

Pentru că altfel se întâmplă nenorociri. Din păcate, în acordurile de mediu pe care le încheie combinatele de porci cu Garda de Mediu, nu se stipulează deloc şi securizarea batalurilor.

Surprinzător, joi, o televiziune anunță că proprietarul terenului cu dejecții de porci a fost amendat cu suma de 115.000 de lei de Garda de Mediu. Nu de cea de la Ilfov, care a tăcut mâlc după comunicatul de miercuri. Destul de curios...

Informaţii pe surse. Drone şi foc pus.

Deşi Garda de Mediu Ilfov spune că la Periş a fost vorba despre un incendiu spontan, condiţiile pentru ca el să se producă sunt, practic, inexistente. Oricum, nu Garda de Mediu este abilitată să stabilească pentru anchetă modul cum a izbucnit focul. Ci pompierii. Care nu s-au pronunţat deocamdată. Abia au stins incendiul de câteva ore şi mai au încă porţiuni care trebuie supravegheate, care încă fumegă.

Poliţiştii ilfoveni n-au stat deoparte, de data aceasta. Ei s-au sesizat din oficiu în cazul incendiului şi au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru distrugere din culpă, infracţiuni privind protecţia mediului, a informat Biroul de presă al IPJ Ilfov. Urmărirea penală este supravegheată de către un procuror de la Parchetul Buftea.

Acestea sunt informații oficiale. Dar, din interiorul ministerului Mediului, ne-a venit o poveste pe surse. V-o supunem atenţiei şi dumneavoastră, ca să judecaţi singuri.

În minister se preconiza, înainte de nebunia cu coronavirusul, o investiţie de aproximativ 9 milioane de euro în aparatură, inclusiv în drone de supraveghere. Din banii ăştia, erau mai multe ONG-uri şi firme care sperau să-şi tragă partea. Numai că a năvălit virusul.

Poluare nu mai este în Bucureşti, pentru că fabricile au fost închise, iar maşini nu mai circulă aproape deloc. Atunci, este nevoie de o poluare, pentru a justifica investiţia. Şi o aducem din împrejurimi. Informația noastră nu e lipsită nici de suport mediatic. Și o să vedeți de ce.

La câteva ore după ce s-a dat alarma că de la Periș provine poluarea, unui post de televiziune i s-au livrat imagini cu fumul de pe câmp, imagini surprinse de o dronă în zorii zilei (foto), când se îngâna noaptea cu ziua. Ce locuitor al zonei rurale să fi avut neliniștea încât să sară din pijamale și papuci, să-și ia drona și s-o lanseze pe cer?!

Nu ne-a explicat nici ministrul Mediului, Costel Alexe, intrat pe post prin telefon, ca să anunțe că Garda de Mediu a descoperit locul poluării și să-și exprime indignarea.

Surse din interiorul anchetei ne-au informat că s-a ajuns la o concluzie preliminară în privinţa originii incendiului, care nu seamănă deloc cu cea comunicată de Garda de Mediu. Se pare că, totuşi, focul a fost pus. La fel cum s-a întâmplat de curând şi în Dâmboviţa, dar despre care nu s-a prea vorbit.

Bucureștenii nu-l cred pe ministrul Costel Alexe

Pe pagina sa de Facebook, ministrul Mediului Costel Alexe a făcut mai multe postări, în 8 și 9 aprilie, despre incendiul de la Periș. A pus și poze, inclusiv cu comisarii Garzii de Mediu sosiți la fața locului, dar și imagini filmate cu drona.

Foarte multe persoane din cele care au comentat îl critică pe ministru pentru episoadele de poluare din ultima perioadă și nu-i cred explicațiile. Reproducem doar mesajul unei doamne pentru că el conține și informații interesante.

Maria-Luminița Cioc, 8 aprilie: Acum 3 ore când în zona Domenii se simțea infernal m-a contactat o cunoștință care locuiește în Periș (a văzut postarea mea de pe Facebook). Mi-a zis că acolo nu se simte niciun miros de fum. Oricum ar fi bătut vântul nu avea cum să ajungă la noi atât de dens, iar acolo să nu se simtă nimic. Incendiul din Periș nu avea cum sa afecteze un oraș de mărimea Bucureștiului.

Sunt mulți oameni și din Berceni care au postat că miroase la fel de puternic. Cred că suntem mințiți pe față. Noi cei care ne confruntăm de mai multe ori pe săptămână cu mirosul respectiv îl recunoaștem imediat. Miroase a medicamente și a plastic ars. Doar că de data aceasta a fost de sute de ori mai rău...Iar ce se întâmplă de atâta timp sub acceptul și minciuna voastră se numește GENOCID!

Fotografiile cu care am ilustrat articolul provin de pe pagina de Facebook a ministrului Costel Alexe