Guvernul a aprobat miercuri hotărârea prin care vila RA-APPS din cartierul bucureștean Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, îi este atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă. Este vorba de imobilul situat în strada Gogol, numărul 2, sectorul 1.
Vila, cu şapte camere şi două camere de serviciu, are o suprafaţă utilă de 366 metri pătraţi, dintre care parter de 126 metri pătraţi şi etaj de 135 metri pătraţi, şi dispune de un teren în suprafaţă de 1.334 metri pătraţi. Gard în gard cu această casă, se află un bloc de cinci etaje.
În urmă cu trei ani, mai multe camere au fost inundate, iar fosta chiriașă, Mioara Roman, explica la o emisiune televizată că imobilul este într-o stare precară subliniind că este o casă construită acum 50 de ani.
"Crezi că vine Băsescu într-o casă unde biroul are 16,8 metri pătrați?! " întreba retoric Mioara Roman atunci când s-a vehiculat în presă că Traian Băsescu ar putea primi drept reședință casa în care a locuit ea.
"Am auzit că a fost propusă domnului Băsescu, să fie sănătos. Nu cred însă că se va putea descurca. E o casă comunistă făcută în anii '60 şi are camerele mici, biroul 16 mp şi un living, o sufragerie. Există o singură camera de 27 de metri” a mai spus Mioara Roman, pentru Știrile Pro Tv.
Familia Roman s-a mutat în vila din Primăverii în 1990, atunci când Petre Roman a devenit premier. Mioara Roman a locuit în casa din strada în strada Gogol și după divorțul de fostul prim-ministru. Ea a părăsit recent vila la somaţia RA-APPS, din cauza datoriilor la chirie care depăşeau 350.000 de euro.
Potrivit legii, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţiu, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.
Pe 13 ianuarie, fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că se va adresa instanţei judecătoreşti dacă nu i se acordă o locuinţă ca reşedinţă şi un cabinet de lucru.