Ultimul sprijin important în favoarea monarhiei din mediul politic românesc s-a pierdut când se împlineau 50 de ani de la abdicare, în anul 2007, de Crăciun.
La 94 de ani, Ion Diaconescu are o privire lucidă, complice, amabilă şi destul de circumspectă. Ne primeşte înconjurat de nepoţi, în capul unei mese bogate, ca la nuntă. Există atâta istorie şi atâta sacrificiu în viaţa lui, încât trebuie să treci peste unele controverse. Trebuie, de fapt, să te înclini în faţa unui om care a jucat un rol în istoria ţării tale. Şi care, în prezent, suflă greu, răspunde la un telefon fix şi primeşte felicitări de ziua lui, încercând cu toată puterea şi sprijinindu-se pe câteva întrebări bine ticluite să lămurească un moment ceţos din istoria Monarhiei.
Mai mult, îmbiat de atmosfera familială din apartamentul situat la etajul trei al unui bloc ceauşist din Piaţa Unirii, aflat la o vârstă venerabilă, Ion Diaconescu spune mai mult decât a spus vreodată gazetarilor. Aşa "ajungem" în anul 1997 când eram foarte aproape să avem rege sau regină, când România o putea lua pe un drum distinct. Mai bun, mai rău? Nu vom şti niciodată
Succesiunea la tron, marea piedică
EVZ: Dacă îl aduceaţi pe Rege în 1996, nu se schimba ceva? Se scurta toată perioada aceasta de tranziţie. Multă lume se aştepta ca asta să se întâmple: după ce a câştigat Emil Constantinescu să se fi dat într-un fel sau altul de-o parte şi să îl lase pe tron pe Regele Mihai! De ce nu s-a întâmplat aşa? Ion Diaconescu: Cred că Regele a pierdut mult din popularitate... Succesiunea la tron a fost o piedică care i-a adus deservicii Regelui. Am trimis o scrisoare... Nu eu, cei care se considerau regalişti. Şi Coposu era considerat ca atare şi el. Am trimis la Versoix o scrisoare făcută de grupul acesta, au apelat la mine să o trimit.
SCRISOARE
"Prin primăvara anului 1997, am primit o scrisoare adresată regelui, redactată de un comitet promonarhic constituit iniţial în jurul lui Corneliu Coposu în timpul vieţii acestuia şi mi se cerea să semnez scrisoarea ca succesor al lui Coposu . Printre membrii comitetului respectiv îmi amintesc de Dan Grigore, Alexandru Paleologu şi Doina Cornea. Autorii scrisorii erau preocupaţi tot de problema succesiunii la tron şi-i propuneau Regelui să se conducă după statutul Regelui Carol I. Acest statut, pornind de la faptul că Regele Carol I n-avea moştenitori direcţi de sex bărbătesc, a prevăzut ca acesta să meargă în Germania, la fratele său mai mare, din Casa de Hohenzolern Sigmaringen şi să adopte pe al doilea născut al acestuia care a devenit moştenitor şi viitorul Rege Ferdinand. Eu am considerat însă această formulă depăşită, trecuseră patru generaţii de atunci şi formula nu avea nici o susţinere în opinia publică românească. În schimb, după vizita familiei regale din 1992, la care participase şi micul prinţ Nicolae, copilul uneia dintre fiicele Regelui, se crease un foarte puternic val de simpatie în favoarea acestuia şi toate cercurile monarhiste îl considerau drept posibil moştenitor al tronului. După ce le-am prezentat argumentele pentru această soluţie, autorii scrisorii au fost de acord cu formula susţinută de mine şi au convenit să modifice scrisoarea în acest sens, propunând ca soluţie principală nominalizarea micului prinţ ca moştenitor al tronului, menţinându-se în subsidiar şi soluţia lor iniţială privind aplicarea statutului Regelui Carol I. Scrisoarea astfel modificată a fost semnată de mine şi predată iniţiatorilor pentru a fi înmânată Regelui." (Ion Diaconescu - După revoluţie, Editura Nemira 2003)
Ce cereaţi în scrisoare? Urmaş la tron. Ăştia îl propuneau pe unul din Germania, ca repetând figura cu Carol I. Eu discutasem cu Coposu de multe ori problema asta. Nu era satisfăcut nici el, de problema succesiunii.
Dar dumneavoastră pe cine aţi fi dorit succesor la tron? Pe Prinţul Nicolae? Pe ăla micu'? Pe el. În 1992, de Paşti l-au salutat un milion de oameni. Da' dumneata de unde ştii asta?
Eram reporter la Dreptatea. Eram pe stradă. Am fost şi în biserică la Sfântul Gheorghe. Când au venit ei atunci, şi ne-am dus la Biserica Sfântul Gheorghe, eram tot statul major al par tidului. Era prima dată când venea Regele. Şi a durat venirea Regelui vreo două ore, că a venit pe jos şi dădea mâna cu lumea. Lumea, aşa, fără a avea multă convingere... (Sugerează că doar curiozitatea ar fi scos pe străzi un milion de oameni. Ca martor ocular al tuturor acelor evenimente din aprilie 1992, ştiu că este nedrept. Dimpotrivă, pe străzi era un entuziasm nebun. Simt în tonul său o răceală, pe care peste scurt timp aveam să o înţeleg. De altfel, în memoriile sale, ceea ce scrie este mai aproape de realitate. Şi radical diferit de modul în care ne povesteşte acum. Se vede că la data scrierii memoriilor, Ion Diaconescu era încă activ politic. La ora interviului, este doar un om bătrân, care nu îşi mai cenzurează antipatiile.)
"Vizita Regelui în ţară cu ocazia Paştelui, din 1992, a fost un veritabil triumf al curentului monarhic şi ne-a întărit convingerea că prin prezenţa regelui în patrie şi cu o propagandă adecvată, monarhia poate fi recuperată." (Ion Diaconescu - După revoluţie, Editura Nemira 2003)
...Şi acolo (în Biserica Sfântul Gheorghe - n.r.) noi ne şi întrebam atunci, Regele, Regele, dar şi el este în vârstă, care e succesorul lui, că el are numai fete? Şi a apărut el, Regele, cu Regina şi cu copilul ăsta...
Prinţul Nicolae... Lângă mine şedea. Şi l-am întrebat... Parcă în franceză vorbea, nu mai ţin minte... Mi-a spus cum îl cheamă, cutare... Domnule, zic, faptul că l-a adus Regele în grupul lui şi l-a lăsat să ia contact... Începusem să-l considerăm moştenitorul tronului...
PUCI
Prinţul Nicolae a fost retrogradat pe locul III
Prinţul Nicolae are azi 26 de ani. Este fiul Principesei Elena, cea de-a doua fiică a Regelui Mihai. S-a născut la 1 aprilie 1985 la Geneva, Nicholas Michael de Roumanie Medforth - Mills. Tatăl său, Robert Medforth - Mills, a fost profesor şi oficial ONU. Părinţii săi au divorţat în 1991, după opt ani de la căsătorie. Tatăl său a murit în 2002. Nicolae are o soră mai mică, Elisabeta Karina. Potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale, semnate de Regele Mihai la 30 decembrie 1997, Prinţul Nicolae este abia pe a treia poziţie a succesiunii la tron, după Principesa Margareta şi mama sa, Principesa Elena.
Şi de ce nu a vrut Regele să-l pună moştenitor? Că toată lumea de pe stradă aşa credea... Şi noi, după vizita aia a Regelui, ajunsesem la convingerea că asta e soluţia. Copilul ăla avea vreo opt - zece ani, aşa ceva. În vreo zece ani devine major. (După paranteza cu vizita de Paşti, revine la scrisoarea grupului monarhist. Se petrecea în primăvara lui 1997.) Ăştia propuseseră pe un neamţ. Eu n-am vrut să semnez. Regele a transmis că a primit scrisoarea. A zis că atunci când va veni el de Crăciun în România vom sta de vorbă asupra soluţiei la problema asta. El a venit de Crăciun (în realitate, a venit în vara lui 1997 - n.r.), dar văd că nu mă cheamă. La o reuniune, la Palatul Elisabeta i-am spus: Majestate, aţi promis că de Crăciun veţi sta de vorbă, Da, aveţi dreptate, zice, mâine aţi putea? Şi am fost şi am avut o convorbire cu Regele. Şi ne-am înfundat tocmai la problema asta cu succesiunea. Zice, am văzut propunerea voastră cu prinţul neamţ, şi că el (Regele - n.r.) propune... Pe Margareta... Da. MOŞTENITOAREA TRONULUI
Regina Ana o dorea pe Margareta
Dar cine n-a fost de acord cu Nicolae? Ei s-au consultat, Regele cu Regina, cu familia, sau a luat Regele singur hotărârea? Nu, toată era opera familiei. Când i-am propus pe Nicolae..., a zis, nu, că nu ştie nici româneşte... Dar, zic, parcă Margareta ştie româneşte? Şi e fată de 30 de ani... Şi-mi aduc aminte, stând de vorbă, că a venit Regina...
Când stăteaţi de vorbă cu Regele? Da. Şi a venit Regina: Cât staţi aicea? S-a făcut coadă afară! (Tonul cu care blândul Diaconescu redă cuvintele Reginei este greu de descris. Ca un ordin şuierat, rostit cu un amestec de furie şi dispreţ. De altminteri, se pare că Regina ar fi făcut ceea ce se numeşte "o scenă". Ar fi pătruns ca o vijelie în cabinet, trântind uşile de perete. Ar fi strigat furioasă, suficient de tare cât să audă şi alţi participanţi la recepţie şi bătând cu bastonul în podea, că Diaconescu încearcă să-l convingă pe Rege s-o îndepărteze pe Margareta de la tron. Să facă bine să-l lase în pace că Regele deja a hotărât!) Dumneavoastră eraţi singur cu Regele într-o cameră? Da.
Şi a intrat peste dumneavoastră? Deci aşa s-a creat un curent pro-monarhic, dar cu soluţia asta, Margareta.
Parcă nu prea voia nici Regele... Poate la început n-a vrut, dar când a vorbit cu mine era..., a acceptat... (Invitat: L-au îmbrobodit Regina şi cu Margareta!)
A dat o masă la Palatul Elisabeta. Ne-a invitat şi pe noi, dar eu cel puţin nu mai eram în Bucureşti. Şi atunci s-a pus problema ... (Invitat: să schimbe statutul Casei Regale şi s-o lase pe Margareta).
...În sfârşit, e o problemă în care eu n-am prea vrut să mă implic. Dacă s-ar fi făcut nişte alegeri libere, am făcut noi nişte sondaje, n-avea majoritate în ţară. Avea totuşi un coeficient acceptabil. Dar noi, ce, am fost la putere ca să fim forţă regalistă? Noi am fost la putere cu Convenţia Democrată, care avea vreo 34%, din care noi aveam 19%. Atâta avea PNŢCD, care era principalul partid. Aşa că până la urmă a rămas în suspensie toate chestia asta.
Masa la Palatul Elisabeta a avut loc de Crăciunul lui 1997. Atunci, Regele a anunţat că Margareta este urmaşa sa la tron. Ion Diaconescu pretextează o absenţă a sa din Bucureşti şi nu participă. Ruptura se produsese. Ultimul sprijin important în favoarea monarhiei din mediul politic fusese pierdut. Corneliu Coposu, singurul care, în opinia mea ar fi putut reinstaura monarhia după 1996, murise. Emil Constantinescu, câtă vreme nu mai era cine să-l trimită după ţigări, nu s-ar fi lăsat dus nici mort de la Cotroceni. Cât despre exponenţii curentului monarhist din societatea civilă - Dan Grigore, Doina Cornea, Ana Blandiana etc. - cu toţii au făcut un pas înapoi, scârbiţi de turnura pe care o luaseră lucrurile. Radu Duda, fiul unui apropiat al lui Ion Iliescu, acuzat de relaţii neprincipiale cu Securitatea, pusese şaua pe Casa Regală şi trăgea de toate frâiele, implicând- o în bătălia politică. Se împlineau 50 de ani de la abdicare.
Cum şi-a tăiat Monarhia craca în 1997
Ion Diaconescu la 94 de ani. În capul mesei, zâmbind puţin pierdut. Bătrânul ţărănist se uită cu ochii umezi, uşor uimiţi, spre năvala echipei de la Evenimentul zilei: reporteri, cameraman, fotoreporter. Ne aşezăm la masă, de-a stânga şi de-a dreapta sărbătoritului şi facem loc la scule printre platourile cu salată boeuf, ardei umpluţi cu brânză frământată, pui cu susan...
De jur împrejur, invitaţii, fără să se aşeze la masă, privesc şi ascultă atenţi, gata să intervină. Să dea o mână de ajutor, în cazul în care dragul lor s-ar poticni. Acesta pare şi el puţin speriat: "La vârsta mea, s-ar putea să spun prostii. Sunt expirat". Se anunţa o discuţie liniştită, de bilanţ aniversar. Risc de festivism prăfuit. Chiar anostă. Avea să fie, până la urmă, interviul unei mari dezvăluiri. Citiţi şi:
- EDITORIALUL EVZ: Manevrele prin care Duda a pus mâna pe Casa Regală a României
-
Cum a salvat Ion Iliescu comuna natală a lui Ion Diaconescu
- Ion Diaconescu, umbra lui Corneliu Coposu
- Ion Diaconescu, un ţărănist la ascensorul
- Ion Diaconescu, despre lagărele comuniste: "ÎN PUŞCĂRIE, BĂTAIA ERA LUX"
- Ion Diaconescu, la 94 de ani, despre viaţă