Pentru unii dintre pacienții Covid-19, perioada de carantină reprezintă o șansă nesperată: se pot trata într-o stațiune de lux, de pe Valea Prahovei
Spitalele suprasolicitate au determinat autoritățile să apeleze la diferite spații în care pot fi cazați în carantină oameni infectați cu virusul SARS-Cov-2, cel care provoacă îmbolnăvirea cu COVID-19.
Unii dintre pacienții internați, inițial la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, au ajuns la Sanatoriul de Nevroze Predeal, o unitate renumită pentru odihnă și tratament dar care, în starea de urgență, și-a întrerupt activitatea.
În exclusivitate pentru evz.ro, managerul Sanatoriului din Predeal, Iustin Buricea, a precizat că, pentru a sprijini autoritățile în lupta cu Covid-19, s-a oferit să ofere spații de cazare, în cadrul unei ședințe la care a participat și prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii.
Drept urmare, reprezentanții DSP Brașov au fost la fața locului și au dat acordul pentru cazarea bolnavilor.
„Avem, acum, 12 pacienți. Dar numărul celor cazați fluctuează, în funcție de solicitările de la DSP. Au fost externați trei pacienți, iar astăzi a venit o familie. Suntem echipați corespunzător, așa cum prevăd normele DSP. Am rezervat unul dintre pavilioane în care am pus la dispoziție 23 de camere. Fiecare cameră este dezinfectată. Pacienții au asigurate trei mese pe zi, în cameră”, a declarat, în exclusivitate pentru evz.ro, managerul Sanatoriului de Nevroze Predeal, Iustin Buricea.