V-am prezentat ieri, în exclusivitate pe evz.ro, culisele Adunării Generale organizate săptămâna trecută de Academia Română, evidențiind faptul că distinsa instituție se află într-un proces de primenire și că una dintre cele mai importante măsuri ce vor fi luate în viitorul apropiat este legată de transparență. Din toate punctele de vedere, inclusiv din cel al legăturii cu averile academicienilor.
Se preconizează ca toate declarațiile de avere ale nemuritorilor să fie încărcate pe platforma online a Academiei Române (acad.ro), demers fără precedent în istoria forului din Calea Victoriei. Să fie afișate cu putința de a fi accesate de oricine, aspect important, pentru că și în trecut erau urcate pe site, doar că accesul la informații era limitat.
Un apartament din 1979
Acum, însă, situația se va schimba.
Ieri, pe evz.ro, am dezvăluit ce avere (declarată pe anul 2019) deține unul dintre cei mai înstăriți academicieni, vicepreședintele Victor Voicu. Astăzi a venit rândul unui alt vicepreședinte, mult mai cunoscut României. Și l-am numit aici pe profesorul, istoricul de artă și academicianul Răzvan Theodorescu.
Pare surprinzător, dar la o primă verificare a declarațiilor de avere asumate de cei patru vicepreședinți ai Academiei Române, cea completată de Răzvan Theodorescu este - dacă îmi permiteți să mă exprim așa - cea mai săracă.
S-o aprofundăm!
O colecție de 10.000 de euro
Theodorescu Emil Răzvan, după numele complet, nu deține, potrivit declarației de avere completate în 2019, niciun teren. În schimb, este unicul proprietar al unui apartament cu o suprafață de 122, 85 metri pătrați situat în sectorul 1 din București. Locuință achiziționată, atenție!, în 1979.
De asemenea, vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, a oferit informații și despre o colecție personală de gravuri, desene și picturi, evaluată la modesta sumă de 10.000 de euro. De remarcat că aceste obiecte de artă se află în proprietatea istoricului încă din 1977.
Pensia și indemnizațiile Academiei sunt baza averii
Din postura de vicepreședinte al celui mai înalt for științific și cultural al țării, Răzvan Theodorescu încasează anual 67.748 de RON, la care se adaugă, tot anual, suma de 72.000 de RON rezultată din pensie.
Tot de la Academia Română mai încasează indemnizația de membru, care se ridică la 31.743 de RON anual, completată de cea de merit: 52.000 de RON anual.
Decent, chiar decent. Dezvăluirile viitoare vor dovedi această afirmație.
Menționez că declarațiile de avere ale conducătorilor Academiei Române provin de pe acad.ro și sunt valabile pentru anul 2019.
Citiți mâine, pe evz. ro, ce avere are un alt membru marcant al Academiei Române!