EXCLUSIV. Batjocura fără egal a crizei energiei! Ponta dezvăluie Marele Plan: greul abia urmează (VIDEO)

Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul prim-ministru Victor Ponta a oferit, în podcastul EVZ Play cu Turcescu, informaţii în exclusivitate despre actuala guvernare. Printre altele, acesta a explicat de ce statul se face vinovat pentru prețurile exorbitante pe care le plătesc românii la energie, în condițiile în care România e unul din marii producători europeni.

Ca fost premier, Victor Ponta a avut acces la multe surse de informații strict secrete, statut cu ajutorul căruia poate să aibă o opinie documentată despre cauzele scandalului imens cu care românii s-au confruntat începând din această iarnă: sumele amețitoare cuprinse în facturile la gaze și energie electrică.

Foto Razvan ValcaneantuEEC

Președintele Pro România consideră că era necesară liberalizarea totală a pieței energiei, însă modul haotic în care a fost implementată este exclusiv vina decidenților politici.

Ponta: Importăm de la toți și vom importa și mai mult

„Liberalizarea nu era inevitabilă, ideea nu era proastă deloc dacă continuai ceea ce începusei, și anume să producem noi energie. La gaz e un pic mai complicat, dar cel puțin la energie electrică ne-a dat Dumnezeu și apă și vânt și soare. Pe strategia de atunci era ideea că o să producem așa multă energie că o să exportăm, să facem bani. Țin minte că era să legăm Moldova. Acum importăm de la toți și vom importa în continuare și mai mult".

Sursa: EVZ

Una dintre cauzele unei crize și mai mari decât iarna aceasta este că deși s-a dat drumul „să se construiască cu fotocelule", România este dependentă de condițiile climatice. „Dacă nu bate vântul și nu ai soare, s-a terminat. Cernavodă se oprește un grup în 2027", a completat Ponta.

Politicianul estimează că principala vină a celor care au decis liberalizarea pieței de energie este aceea că nu a corelat cu ritmul producției, care a scăzut față de varianta inițială a legii. „Dacă creștea în paralel cu creșterea producției era o idee bună, piața reglează. Și povestea cu plafonarea prețului, e ca pe vremea lui Ceaușescu. Plafonezi dacă ai pui destui, dacă nu degeaba plafonezi", a conchis invitatul.