Corespondentul EVZ şi Capital a intrat în sala de tribunal în care atacatorul va fi adus peste câteva zile.
"Bună ziua", îmi răspunde politicos la salut unul dintre cei doi paznici care stau la intrarea judecătoriei din Oslo. Nu mă întreabă unde mă duc şi nici nu mă verifică să vadă ce am în geantă. Cu toate acestea aici a fost adus, acum mai puţin de o lună, faimosul terorist Anders Breivik, care a şocat întreaga lume după ce a ucis cu sânge rece 77 de oameni.
Odată ce am intrat în clădire, pot circula oriunde şi pot intra în sălile de judecată, fără să mă oprească nimeni. Mai târziu, aveam să aflu de la reprezentanta ministerului Justiţiei, Torunn Salomonsen, de ce nu eşti controlat ca pe aeroport la intrarea în instanţele de judecată norvegiene: "Trăim în democraţie, la justiţie accesul este liber şi nimeni nu trebuie să te controleze. Aceasta este filosofia noastră şi nu se va schimba nici după atacul din luna iulie".
Mă uit cu uimire în jur. Nu se zăresc avocaţi în robe, care să-şi pândească potenţialii clienţi şi nici grefiere care să împingă cu demnitate, pătrunse de importanţa actului de justiţie, cărucioare de hipermarketuri ticsite cu dosare, aşa cum se întâmplă la noi. Iar judecătoria nu freamătă de mulţimea justiţiabililor veniţi să-şi caute dreptate. Foarte rar mai intră cineva în clădire. Nici nu-i de mirare că toţi cei întâlniţi în drumul meu, pe care i-am întrebat unde se află judecătoria, au ridicat nedumeriţi din umeri. Doar harta a aşezat instanţa în geografia oraşului.
Judecătoria ca un hotel de 5 stele
De altfel, nimic nu te face să te gândeşti că te afli într-o instanţă de judecată. Atât lifturile exterioare din sticlă, cât şi minuscula cascadă ce îşi susură liniştită apa la intrarea în clădire şi plantele ce îşi întind verdele de-a lungul zidurilor te duc cu gândul la un hotel de cinci stele.
"Bine ai venit! Haide, pofteşte, treci printre coloanele acestea. Vezi, sunt inscripţionate cu fragmente din legislaţia noastră. Dar scrisul este invers. Trebuie să pui o oglindă ca să poţi citi. Ştii de ce? E simbolic. Adică legea este interpretabilă. Trebuie să ai imaginaţie", îmi spune zâmbind gazda mea, Irene, ofiţerul de presă al instituţiei. Şi mă invită să vizitez instanţa.
Undeva la parter, în spatele lifturilor exterioare, se află o încăpere cu pian şi două sfeşnice pe o masă lungă, în dreptul căreia sunt aşezate câteva scaune. "Este casa de căsătorii. Imaginează-ţi cum a fost aici în ziua în care a fost adus Breivik în faţa judecătorului. Era plin de poliţişti şi de ziarişti, iar alături oamenii se căsătoreau. A fost adus sub escortă, de jos, din subsolul clădirii unde se află un loc unde sunt ţinuţi infractorii, înainte de a se prezenta în sala de judecată", îmi povesteşte Irene.
Tot de la ea aflu că de căsătorit te căsătoreşti la judecătorie, dar divorţezi la notar. Doar dacă nu te înţelegi la partaj ajungi în faţa magistratului.
PROCES
Audiat în cea mai mare sală a judecătoriei din capitala Norvegiei
"Ştiu că eşti curioasă şi vrei să vezi sala de judecată unde a fost adus Breivik. E cea mai mare din toată judecătoria", îmi spune gazda mea şi ne urcăm în liftul cu pereţi de sticlă ce ne duce la ultimul etaj. Deşi în acel moment se judecă un dosar penal important, legat de trafic de droguri, intru şi mi se spune că pot să fac poze. "Nu ai nevoie de aprobarea nimănui. Este un loc public şi toţi cetăţenii sunt liberi la actul de justiţie. Totul este transparent", îmi explică Irene.
Judecătorii au 60 de dosare pe an
La vederea bliţului cei prezenţi schiţează un zâmbet. Sala despre care mi se spusese că este cea mai mare din clădire îmi pare meschină faţă de încăperile judecătoriilor din Bucureşti. Totul este îmbrăcat în lemn. Nu îţi dai seama care sunt avocaţii, judecătorul sau procurorul deoarece robele par identice.
Pe latura opusă, ca în sălile de conferinţă, se află cabinele traducătorilor. Sunt mai mulţi translatori deoarece inculpaţii sunt cetăţeni străini din mai multe ţări. Cei mai mulţi provin din America Latină, însă reţeaua si-a extins afacerile pe aproape toate continentele.
În timp ce coborâm vedem o sală în care a început şedinţa de judecată. "Este un dosar penal", îmi spune Irene, arătându-mi judecătorul, procurorul, acuzatul şi avocatul acestuia. Cei din sală îşi dau seama că sunt priviţi, iar judecătoarea zâmbeşte.
Ne continuăm drumul şi o întreb pe Irene câte dosare revin anual unui magistrat de aici. "În jur de 60 de dosare. Au mult de lucru. E adevărat că şi salariile sunt bune", îmi spune Irene.
Când îi spun că, în România, de multe ori judecătorii au 60 de dosare pe şedinţă, mă priveşte nedumerită. La fel o privesc şi eu când îmi răspunde că un magistrat, la judecătoria din Oslo, are un salariu lunar de aproximativ 10.000 de euro, iar la Curtea Supremă salariul ajunge la aproape 17.000 de euro pe lună.
Cât durează un proces
În cadrul judecătoriei din Oslo îşi desfăşoară activitatea 100 de magistraţi, un judecător având atât dosare penale, cât şi civile. În cazurile penale, un dosar se judecă în maximum trei luni, iar în cele civile - în şase luni. Cei nemulţumiţi de decizia judecătorului pot face apel în cel mult şase luni. Însă, medierea face ca numărul cazurilor civile, care ajunge pe rolul in stanţelor să fie relativ scăzut. Iar la Curtea Supremă ajung foarte puţine dosare.
Dacă unul din judecători este parte într-un proces care se află pe rolul instanţei unde îşi desfăşoară activitatea, administraţia instanţei respective (şi nu Curtea Supremă, aşa cum se întâmplă în România) decide, conform procedurilor în vigoare, unde va fi strămutată cauza.
În ceea ce priveşte bugetul justiţiei, acesta este alimentat, pe de o parte, de la bugetul naţional, iar pe de altă parte, din taxele plătite de justiţiabili. Bugetul este gestionat de Ministerul Justiţiei.
EXCLUSIV
În cazurile penale, cei care se pronunţă sunt un magistrat şi doi "consultanţi" din comunitatea locală
Sistemul judecătorilor consultanţi se opreşte la Curtea Supremă deoarece această instanţă are rolul de a interpreta legea, nu şi faptele celor acuzaţi. De ce a ales Norvegia acest model? "Răspunsul este simplu. Principiul nostru de drept spune că trebuie să fii judecat de cei ca şi tine, din rândul cărora provii", susţine reprezentanta ministerului Justiţiei.
Consultanţii decid
Judecătorul profesionist are datoria de a explica celor doi colegi consultanţi modul în care se aplică legea, dar nu poate influenţa decizia acestora. Iar, de regulă, judecătorul rareori "întoarce" decizia celor doi "asistenţi". Salomonsen spune că, în prezent, se află în dezbatere publică un raport al unor experţi referitor la oportunitatea menţinerii sistemului judecătorilor consultanţi şi că părerile sunt împărţite. Poţi ajunge judecător profesionist dacă ai absolvit Dreptul la una dintre cele trei facultăţi de stat existente în Norvegia (nu există facultăţi private).
Judecătorii pot proveni din rândul avocaţilor, procurorilor sau poliţiştilor. Nu trebuie să susţină un examen, ci doar un interviu, în faţa administraţiei instanţei unde îşi depun candidatura. Trebuie însă să aibă o bună reputaţie profesională. După ce se face selecţia judecătorilor, lista este înaintată guvernului, care numeşte oficial magistratul.
Torunn Salomonsen spune că, în ceea ce priveşte numirea judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiţie, în prezent este o dezbatere publică aprinsă asupra implicării executivului în acest proces.
Apărare din oficiu, doar dacă ai salariu sub 2.800 de euro
Sistemul judiciar din Norvegia este format din 434 de camere de mediere, doar pentru cazurile civile, 68 de judecătorii (cea mai mare este cea din Oslo), şase curţi de apel şi Curtea Supremă de Justiţie. Au dreptul la apărare din oficiu, costurile fiind suportate din bugetul Justiţiei, toţi cei care au salarii de până la 2.800 de euro pe lună.
De asemenea, în cadrul instanţelor, există echipe de voluntari care se ocupă de pregătirea celor care vor deveni martori în procesele penale. Comitetul de Supraveghere a Judecătorilor (instituţia similară Consiliului Superior al Magistraturii din România - CSM) se ocupă cu rezolvarea plângerilor depuse de părţile implicate în procese.
Dacă în ţara noastră CSM are 16 membri, printre care şi ministrul Justiţiei şi procurorul general, în Norvegia instituţia similară are doar şase membri, din care patru sunt judecători şi doi reprezentanţi ai societăţii civile. Sunt prea mulţi membri în România sau prea puţini în Norvegia? "E greu de dat un răspuns fiindcă sistemele juridice diferă", răspunde zâmbind Salomonsen.
Deşi aceasta nu-şi aminteşte care a fost cea mai severă decizie a Comitetul de Supraveghere a Judecătorilor, zvonurile îl aduc în prim plan pe un judecător din oraşul Bergen. Despre acesta se spune că, fiind acuzat de molestare de minori, Comitetul ar fi propus excluderea lui din corpul magistraţilor, dar că ministerul Justiţiei nu ar fi luat nici o măsură. Această situaţie a nemulţumit locuitorii oraşului. "Principiul nostru de drept spune că trebuie să fii judecat de cei ca tine, din rândul cărora provii." TORUNN SALOMONSEN, consilier în Ministerul Justiţiei ŞEDINŢĂ CU PUBLIC
Asasinul, în instanţă pe 19 septembrie
Tânărul Anders Behring Breivik, autorul celor două atacuri sângeroase din Norvegia, de la 22 iulie, va apărea pentru prima dată în faţa instanţei într-o şedinţă publică la Oslo, pe 19 septembrie, conform deciziei anunţate luni de un judecător, transmite AFP.
Şedinţa se va desfăşura, totuşi după nişte reguli foarte stricte: Breivik urmează să fie închis şi izolat de restul persoanelor din sala de judecată, iar fotografierea acestuia va fi interzisă.
Anders Behring Breivik şi-a recunoscut faptele, mărturisind că a acţionat de unul singur. Masacrul din Norvegia a fost planificat până la ultimul detaliu, încă de acum doi ani, astfel explicându-se, cel mai probabil, amploarea tragediei care a şocat o lume întreagă.
Manifestul de 1.500 de pagini, în care Anders Breivik îşi fundamentează ideologic reflexele criminale, prezintă pas cu pas întreaga operaţiune care a culminat cu atacurile din centrul capitalei Oslo şi de pe insula Utoeya. După ce expune cronologic "rezistenţa" opusă de Europa valurilor repetate de islamizare originare în expansiunea militară a Imperiului Otoman, Breivik vorbeşte despre "momentul de cotitură al proiectului său" - studiul armelor şi al explozibililor, urmat de achiziţia lor.
Prima sa preocupare a fost să îşi deghizeze pregătirile sub îndeletniciri curente, care să nu atragă atenţia celor din jur: agricultură şi minerit. În iulie 2010, Breivik încheie "faza achiziţiei de echipament de protecţie" - veste antiglonţ, precum şi uniforma de poliţist, pe care a îmbrăcat-o în timpul masacrului de pe insula Utoeya. Toate acestea au fost îngropate într- o pădure de lângă Oslo.
O lună mai târziu începea "faza achiziţiei de armament". Din noiembrie până în ianuarie anul acesta, norvegianul a participat la mai multe cursuri de tragere, atât pentru pistol, cât şi pentru arme automate, condiţie obligatorie pentru un solicitant de permis de port-armă.
Tot în această perioadă, teroristul s-a ocupat de achiziţia de explozibil, prima comandă fiind efectuată online către un furnizor din Polonia. Alte comenzi au fost trimise diferitelor companii din China. Printre toate aceste pregătiri, Breivik se antrena şi lua sterorizi pentru a fi într-o formă fizică bună pentru faza finală a "proiectului" său. <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/Hb0a3aG1XbI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> 21 de ani este pedeapsa maximă pe care o poate primi norvegianul Anders Breivik