Muzicienii britanici au dezlantuit raverii, rockerii si punkerii din Romania. VIDEO

Anuntata drept „The Progidy” de DJ-ul Kiss Fm Virgil Batista, emotionat probabil de „greutatea” celor ce aveau sa intre pe scena, trupa britanica The Prodigy a dezlantuit „infernul” la Bucuresti.

„My Romanian people, you’ll gonna wake up in the morning with a fucking headache” (n.r. - „O sa va treziti maine cu o durere de cap data dracului”), a strigat Maxim, MC-ul responsabil de vorbele „grele” care curg necontenit de pe scena intr-un show Prodigy.

Multimea urla in cadenta extrabasilor care faceau organele interne sa vibreze in ritmul membranelor din boxe.

Coafat exact invers decat era pe vremuri, cu lateralele rase ce puneau in evidenta o semicreasta, Keith a aparut pe scena machiat (desi spunea ca nu o mai face) si imbracat cu o camasa neagra, din care avea sa stoarca apa pana la finalul show-ului.

Piesele care au facut istorie in anii ‘90 (trupa a vandut 16 milioane de albume in intreaga lume), show-ul alert si energia transmisa spectatorilor - si nu doar lor (Vanilla Ice si Tom Novy, care au urmat dupa Prodigy, au declarat ca a fost unul dintre cele mai bune concerte pe care le-au vazut vreodata) - au fost „ingredientele” unei seri perfecte.

Britanicii promisesera explozii live de energie si au facut, parca, si mai mult. „This is my fucking territory! Voodoo People, Bucharest People, Romania People!”, striga Maxim.

„You wanna fuck some more?”, a tunat urmatoarea intrebare, in timp ce Keith primea o gura de apa aruncata prin aer de chitaristul care o luase doar cu putin mai devreme dintr-o sticla. 

Explozii pe Lacul Morii

„Breathe”, „Firestarter” si „Vodoo People”, care declansau lanturi de pogo in discotecile romanesti acum mai bine de 10 ani, au provocat, de aceasta data, o adevarata isterie in randul spectatorilor.

Bisati, britanicii au revenit cu inca o mostra de Prodigy: „Poison”, „Out of Space” si „Smack My Bitch Up” („O sa-mi pocnesc c**va” - n.r.), inclusa intr-un clasament al celor mai controversate piese din istoria muzicii.

Din cauza versurilor, pe nedrept (spune trupa) intelese ca o instigare la violenta asupra femeilor, piesa a fost cenzurata pe MTV, iar albumul „The Fat of the Land”, de pe care face parte melodia, a fost retras din hipermarketurile americane Wall-Mart si Kmart. „Fuck the law.

Fuck the dance floor. Fuck them!”, s-a auzit iar vocea fascinantului Maxim, ale carui aparitii sunt considerate foarte vanitoase, pe de-o parte datorita machiajelor asortate la plasturii legati de degete in stil Michael Jackson sau cotierele albe in ton cu gulerul de prelat, pe de alta parte datorita agilitatii sale feline si a stilului direct si foarte viguros de a incalzi publicul.

„Candva puteai pe scena sa le spui orice rahat si, atata vreme cat se potrivea cat de cat cu muzica, multimea era in delir”, spunea Maxim nu de mult, iar de atunci nu s-au schimbat multe, desi MC-ul britanic sugera ca ar fi posibil.

„Versurile adevarate” si-ar gasi locul cu greu intr-un show in care toate sunt impinse catre exces, de la excesul de basi si de wati in boxe pana la excesul de energie si de viteza pe scena.

Ice, Ice, baby...

Vanilla Ice: „Am facut un compromis pentru bani” Desi a avut dificila misiune sa urce pe scena dupa „tornada” Prodigy, dar si dupa ani in care doar cei mai nostalgici dintre romani isi mai aduceau aminte de „Ice, Ice, Baby”, Vanilla Ice a fost una dintre surprizele Festivalului CokeLive.

Cu toate ca in perimetrul din fata scenei (unde cu doar o ora inainte abia se putea face un pogo prin multime) mai ramasesera doar cateva zeci de spectatori, „acompaniat” doar de un DJ la platane si de un baterist, noul Vanilla Ice a reusit, in doar cinci minute, sa adune publicul.

Iar spectatorii au ramas pe pozitii chiar daca artistul folosea cate trei-patru sticle de apa ca sa-i stropeasca pe fiecare melodie. Noua imagine, dar mai ales noul sound abordat - nu metal (o combinatie de hip-hop, trash metal si groove metal) au starnit imediat interesul spectatorilor, iar Vanilla Ice si-a demonstrat calitatile de entertainer.

Aducand aminte de Rollins Band, Limp Bizkit sau Bloodhound Gang, rapperul i-a luat prin surprindere mai ales pe fanii sai din anii ‘90, veniti la concert cu pancarte pe care scria „Dupa 17 ani, te vedem, in sfarsit”.

Asa cum era de asteptat, „Ice, Ice, Baby”, hitul care l-a propulsat in galeria starurilor (ce-i drept, cu un intro „imprumutat” de la Queen), a fost piesa de rezistenta a concertului, de data aceasta insa intr-o varianta „grea”, redenumita „Too Cold”.

Cu cateva minute inainte de intrarea in scena, Robert Matthew Van Winkle, alias Vanilla Ice, a explicat pentru Evz noua sa viziune cu privire la muzica.

EVZ: Complet diferit de baiatul cu bratarile si guma de mestecat din anii 1990.... Vanilla Ice: De fapt este vorba de evolutie, am evoluat. Suntem cine suntem pentru ca am fost cine am fost. Sunt mandru pentru tot ce sunt astazi si sunt foarte recunoscator tuturor acelora care apreciaza ce fac acum. Este tot hip-hop, dar impins catre metal.

Nostalgie dupa tunurile comerciale de acum 17 ani? Deloc. In acest moment, muzica mea este foarte necomerciala si foarte neprietenoasa cu radioul. Nu a fost o decizie de marketing, nu a fost o decizie de imagine, nu este nimic chimic in toata povestea asta. Sunt prea multi oameni intoxicati cu „chimicale”, cu imagine, cu rahat. Muzica a devenit foarte artificiala si eu doresc sa ma pastrez intr-o zona naturala.

Consideri ca ai facut un compromis in ‘90? Nu era un compromis, ci un mare pariu pentru bani. Nu vreau sa para o scuza, dar aveam numai 16 ani cand am scris „Ice, Ice, Baby”, nu prea stiam ce sa fac si nici nu prea imi puneam problema daca ceea ce fac este bine sau rau.

Ma plateau cu milioane de dolari, gandeste-te, cine ar fi facut altfel in locul meu? Apoi am invatat ca muzica nu are nimic de-a face cu imaginea. Muzica ramane muzica. Restul este o afacere.

Milioanele castigate atunci te ajuta acum... ai si  un look destul de schimbat... Da, am castigat milioane. Suficienti bani incat sa-mi permit o proprie viziune cu privire la muzica in acest moment. Cat despre tatuaje, sa privim lucrurile mai simplu, am decorat. E o forma de arta. In rest sunt tot eu.

Muzica, film? Muzica este dragostea mea. Toate celelalte au fost aventuri. Imi plac aventurile si ma intreb mereu care va fi urmatoarea. Astazi aventura se numeste „Romania” si sunt fericit sa fiu aici dupa atata timp.

Cine te inspira? Nu ma inspira nimeni, dar am preferatii mei. In momentul asta imi place Jay Z, dar imi plac si cei de la Incubus, Prodigy, sunt o gramada de trupe bune. Ma dau in vant dupa Bob Marley. Imi plac toate genurile de muzica, ascult muzica clasica, ascult chiar si country, genuri mai grele, printre care Slayer.

Fanii mei de acum au de la 16 la 25 de ani, genul acela cu piercinguri si tatuaje. Erau prea tineri pentru „Ice, Ice, Baby”, dar stiu piesa foarte bine. Au auzit-o in noua versiune si ma bucur ca s-a intamplat asa, pentru ca noua versiune imi place mai mult.

Festival

Punk, rock & coke Cea de-a doua zi a Festivalului CokeLive a adus pe Insula Lacul Morii un public „personalizat” - consumatori de rock si punk, in cea mai mare parte - mai numeros decat in prima seara.

Spectatorii, majoritatea lor veniti pentru Prodigy, trupa cap de afis a zilei de sambata, au evitat insa arsita pranzului si au inceput sa soseasca abia spre dupa-amiaza, dupa ce pe scena urcasera deja trupe ca Zob, Kumm si Iris.

La concertul suedezilor Backyard Babies, o trupa cu o istorie de 20 de ani in spate, se distingeau primele „semne” ale unei seri rock-punk: tineri care isi afisau orientarea muzicala (creste colorate, tatuaje, piercinguri, coafuri rasta), multa bere (pentru care se statea la coada si cate jumatate de ora), nonconformism de tip Vama Veche.

Dupa o ora de concert, Backyard Babies le-au facut „introducerea” vecinilor finlandezi, trupa The Rasmus, aflata pentru a treia oara in Romania. „Urmeaza The Rasmus.

Ei sunt din Finlanda, noi din Suedia, deci e cam acelasi lucru”, a spus Nicke Borg, solistul de la Backyard Babies, care a platit, astfel, inca o polita finlandezilor, fiind de notorietate rivalitatea dintre cele doua tari, mai ales ca Finlanda a fost sub ocupatie suedeza timp de cateva sute de ani.

Odata urcati pe scena, The Rasmus au evitat sa raspunda acestei provocari si s-au concentrat asupra publicului. „Buna seara, Bucuresti. Ce faceti?”, a strigat solistul Lauri Johannes Ylonen, replica primita cu aplauze de spectatori.

Dupa prima piesa, „Guilty”, finlandezii au interpretat unul din hiturile lor, „The First Day of My Life”, iar reactia publicului l-a determinat pe Ylonen sa afirme ca „e bine sa fim din nou in Romania, chiar daca au trecut cativa ani”.

„N-am fost prea mult pe la scoala, asa ca nu stiu multe despre Romania. Dar vom incerca”, a spus solistul, care a interpretat apoi celebrul refren „Ma-ia-hii, ma-ia-huu, ma-ia-hoo, ma-ia-ha-ha”, al trupei O-Zone. „Cam asta a fost”, a mai spus Ylonen, iar dupa reactia publicului a fost, probabil, unul dintre cele mai „gustate” momente ale serii.

Chef

Pisicile, la Bamboo Daca inainte de a ajunge in Romania Pussycat Dolls stiau doar de cainii vagabonzi si de adoptiile copiilor saraci, dupa concertul sustinut vineri seara, la Festivalul CokeLive, au descoperit o alta fata a Bucurestiului, in clubul Bamboo, unde s-au distrat pana la 4 dimineata, alaturi de Macy Gray.

Desi organizatorii petrecerii din Bamboo se pregatisera sa faca fata celor mai extravagante cerinte ale starurilor, cele sase cantarete au uimit pe toata lumea prin lipsa pretentiilor.

Pussycat Dolls au ajuns la Bamboo in jurul orei 1.45, au savurat cocktailuri exotice, s-au lasat fotografiate, iar buna dispozitie nu le-a fost stricata nici macar de faptul ca, din cauza unei pene de curent, au fost nevoite sa se mute pe terasa, langa piscina.

Mai mult, „pisicutele” au dansat in club, spre incantarea celor aflati la Bamboo. Singura mai rezervata a fost frumoasa Nicole, liderul trupei, care timp de doua ore a trimis non-stop SMS-uri de pe telefonul mobil.

Vezi VIDEO: