Razvan Exarhu: "Domnilor Deputati, aveti sansa ca prin votul dumneavoastra intelept sa respingeti un act abuziv si murdar".
Prezumtia de vinovatie este cea mai la indemana in lumea noastra. De altfel, a devenit aproape un reflex mental. La fel se intampla si cu prezumtia de rea-vointa.
E foarte simplu ca aceasta sa functioneze automat in scandalul posibilei evacuari a GDS, Greenhours&Teatrul Luni si a Librariei Humanitas din imobilul din Calea Victoriei 120.
Pana la sfarsitul saptamanii viitoare, Camera Deputatilor va trebui sa voteze daca un spatiu consacrat libertatii si culturii trebuie anulat si cedat unei fundatii no name, sustinuta de niste smecheri care isi exercita dreptul fundamental. Adica acela de a incerca.
A incerca sa puna mana pe o valoare imobiliara chiar daca pentru asta trebuie sa distruga, fara vreo remuscare, un spirit viu si o traditie.
Toata susa asta transparenta a antrenat o chestiune punctuala intr-un conflict profund politizat, a trecut peste dialog, teatru, muzica si carti si s-a proptit tot in tejgheaua cu musterii pusi pe harta.
Vendetele politice sau de orice alta natura izbucnesc fara nicio legatura cu contextul, lupta se duce pe orice teren, distrugerile continua fara sens, in timp ce un grup minuscul incearca sa se foloseasca de acest paravan de artificii si umori dezlantuite.
Din toata harmalaia se disting la prima mana cateva intelesuri profund gresite. Primul ar fi ca, asa cum toata lumea s-a obisnuit sa creada, politicienii sunt toti niste lepre, toti niste corupti, rauvoitori si ramasi in urma poporului.
Poate ca si presa a gresit aici din disperare dupa public, transformand clasa politica intr-un colectiv de circ macabru, in care toata lumea e proasta, hoata, rea, se scobeste in nas sau doarme.
Intr-un astfel de tablou e imposibil sa simti vreodata ca lucrurile se schimba, ca oamenii evolueaza, in ciuda mediului static sau retrograd din care fac parte. La fel ca si in lumea alegatorilor, oamenii stralucesc dupa posibilitati si probabil ca statistica poate confirma ca proportiile se pastreaza.
Asteptarile oamenilor sunt la fel de mediocre precum performantele lor, poate si pentru ca nu apuca sa priceapa importanta detaliilor. Apoi, perceptia generala spune ca nu merita sa te bati pentru lucruri mici, pentru asa-zise amanunte, pentru a salva un teatru alternativ, mersul pe bicicleta sau copacii - astea sunt cauze sau puerile sau pierdute, chiar daca fac parte din categoria acelor intalniri care ne fac viata mai frumoasa sau mai curata.
Implicarea se poate face numai pe categorii mari si vagi, cele care se scriu de obicei cu majuscule: Coruptie, Saracie si alte chestii care-ti permit sa bati campii cu patetism.
Si poate ca ultima concluzie etern gresita si cea mai importanta este ca raul nu poate fi oprit, ca solidaritatea nu exista, la fel ca si bunavointa de a acorda 10 minute de reflectie sanatoasa unui subiect care este reprezentativ pentru evolutia unei natiuni sau democratii. Admit ca sunt prietenul lui Voicu Radescu si ca admir incapatanarea si nebunia cu care a facut posibila existenta teatrului alternativ in Romania - alaturi de premiile si recunoasterea internationala pe care le primesc regizorii si actorii categorisiti underground. Sa zicem ca de ocrotirea unei asemenea specii ar trebui sa se ocupe Ministerul Culturii, care nu si-a facut deocamdata auzit glasul.
Frumos e sa nu ma indoiesc de sprijinul de principiu pe care Ministrul Iorgulescu il datoreaza unui gest cultural exceptional cum este Teatrul Luni, precum si tuturor performantelor independente, tocmai pentru ca sunt si pretioase si inca suficient de rare.
Sa zicem ca si publicul politic sau civil, care a aplaudat sau s-a enervat citind revista 22 poate sa-si dovedeasca bunavointa sustinand un principiu al libertatii de expresie si de gandire.
Poate si toti cei care cred ca o librarie este buna oriunde sau care inteleg cat de important este sa nu distrugi un context creativ, cum e curtea din Victoriei 120, inteleg cat de usor putem sa primim cu totii prezumtia de indiferenta, de ticalosie, de vinovatie. Ceausescu a creat un tipar in care orice demolare este posibila si inatacabila, deci o scuza buna pentru orice samavolnicie.
Evacuarea revistei 22, a Clubului Greenhours si a Librariei Humanitas in anul european 2007 e un fel de demolare pentru o noua casa a poporului.
Domnilor Deputati, aveti sansa ca prin votul dumneavoastra intelept sa respingeti un act abuziv si murdar. Si aveti puterea de a omagia efortul unor oameni care cu pasiune si bucurie au construit un fragment de normalitate in care cu totii vrem sa existam.