Razvan Exarhu: "Aici nu se huiduie. Aici se injura. Si cand nu se injura, se aplauda, pentru ca asa face toata lumea. "
Am un prieten, Razvan Penescu, creatorul site-ului Liternet, care a spart gheata. A huiduit la finalul unei piese proaste de la Teatrul National, in timp ce toata lumea aplauda de zor, din politete. Razvan e un tip calm, manierat si indulgent, foarte fin degustator de evenimente culturale.
Trebuie sa fi fost un spectacol extrem de jenant incat sa ajunga un tip atat de delicat sa strige: Rusine! Sau poate ca nici nu trebuie sa fie cel mai penibil spectacol de teatru, e suficient sa asisti mereu la reprezentatii mediocre sau proaste, care se incheie in aplauzele nejustificate ale publicului.
Discernamantul sau respectul de sine par sa ramana la garderoba. Si totul functioneaza dupa dictonul: am platit, mancam. Am venit, ne distram - chiar daca nu ne place. Intr-un fel, nici nu este vorba aici de snobism, de oamenii care vin la teatru doar ca sa fie vazuti si sa faca o figura frumoasa. Aici e vorba despre puterea pe care o are fiecare dintre noi de a reactiona cand este batjocorit sau inselat sau luat drept tampit.
Mai e puterea de a refuza un compromis care iti consuma clipe din viata pe care le pierzi ireversibil datorita unor impostori pe care ii mai si aplauzi zambind la final, pentru ca asa te-au invatat la scoala, la lectia de supravietuire prin ipocrizie. Singura operatie in masa este aceea prin care li se extirpa oamenilor organul bucuriei, al sinceritatii si al sensibilitatii. Poti afla de la orice actor ratat ca, daca nu ai facut facultatea de profil, nu ai cum sa judeci performanta lui.
Simturile elementare sunt amputate, acele antene invizibile care iti spun fara gres daca e bine sau rau, daca in fata ta se afla emotie sau pacaleala, daca merita sa crezi sau nu, daca merita sa pleci sau sa ramai pentru a sanctiona inselatoria. Intr-o sala de teatru, la o piesa proasta poti sa vezi in ce masura ceausescu si dresajul pentru aplaudaci nu au disparut dintre noi. Pentru ca, de cele mai multe ori, nu mai e vorba de o chestiune de gust - imi place muzica populara sau nu, imi place Bleont sau nu, imi place sa vad politicieni pe bicicleta si sa imi inchipui ca sunt sinceri exact inainte de alegeri.
E vorba de cat de mult crezi ca mai conteaza parerea, sensibilitatea, intuitia sau educatia ta. Cat de mult crezi ca bunavointa ta trebuie rasplatita cu aceeasi moneda, cat de mult crezi ca nu are niciodata sens sa te implici si ca lucrurile nu se pot schimba datorita unui singur refuz.
Am citit pe fluxul de stiri ca presedintele republicii Chile, o femeie, a hotarat sa cheltuiasca 11 milioane de dolari pentru a dona pachete cu carti pentru 400.000 de familii sarace. Povestea seamana foarte bine cu un roman sud-american in care niste oameni pentru care 14 dolari, adica pretul mediu al unei carti, inseamna doua saptamani de calatorie cu autobuzul sunt aruncati brusc in lumea Micului Print. Poate ca Procesul lui Kafka nu e exact ce-si doreste un muncitor necalificat, dar probabilitatea intalnirii dintre o minte curata si o idee buna sau frumoasa creste ametitor datorita unui gest de utopie sociala.
Libertatea poate fi gasita si in carti, si pe strada, si in oameni. Dar nici descoperirea demnitatii nu e un prilej rau pentru o eliberare. Iar demnitatea nu inseamna sa injuri mai tare si la adapostul argumentului dat de furie, nu inseamna sa transformi tot ce se petrece in jur intr-o problema personala si nici sa inlocuiesti aplauzele mecanice cu ura.
Dar poti, daca te simti inselat, jignit, tarat in mediocritate, sa le transmiti celor care cred ca nimeni nu o sa spuna ca imparatul e gol, ca esti acolo. Ca vezi, intelegi, simti si ca ai puterea sa le faci vizibila impostura. Ca e vorba despre teatru sau despre viata, vremea aplauzelor cu pistolul in ceafa a trecut, asa cum a trecut si vremea consensului in care ranjetul trecea drept zambet.
E atat de simplu, atunci cand toti cei din jur cred ca exista ca sa faca frumos in public si urat acasa, sa fluieri si sa strigi: Rusine. Rusine pentru ca iti inchipui ca nu vede nimeni ca esti gol, rusine ca va holbati si ca va prefaceti ca vedeti altceva. Sunt aici si tu esti un pacalici.