Candidaţii care nu au luat cinci la titularizare mai au azi o şansă pentru a demonstra că pot preda.
Candidaţii care nu au reuşit să obţină cel puţin nota cinci la titularizare dau azi examen pentru un post de suplinitor. Examenul este scris, iar sălile sunt supravegheate video. Conform datelor Ministerului Educaţiei, sunt aşteptaţi să participe la acest concurs 19.774 de candidaţi. În Bucureşti, sunt peste 1.000. Rezultatele examenului se vor afişa în 9 august, iar cele finale, de după contestaţii, în 11 august.
Ore în plus pentru suplinitori
Începând cu acest an, profesorii suplinitori au dreptul de a lua mai multe ore decât până acum. Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, declara după examenul de titularizare că se doreşte reducerea numărului profesorilor ne calificaţi.
"În acest an ne-am propus să reducem numărul de necalificaţi care ajung în faţa elevilor. Nu numai titularii vor putea lua ore peste norma didactică, ci şi suplinitorii calificaţi care vor obţine note peste 7,00. În consecinţă, orice participant la concursurile din 2011, care ia note peste 7,00, chiar dacă nu este titular, pe lângă cele 18 ore mai poate opta pentru încă nouă ore".
La examenul de titularizare desfăşurat în 13 iulie au obţinut cel puţin nota cinci 70,31% dintre candidaţi, iar 30% este procentul celor care au luat şapte sau mai mult.
Numărul candidaţilor cu note bune scade în fiecare an
Din anul 2008, procentul celor care reuşesc să ia notă de titularizare este în continuă scădere. Dacă în 2008 obţineau peste nota şapte 45% dintre candidaţi, în anii următori cifra a scăzut la 44%, ulterior la 39%, urmând ca cel mai scăzut procent să se înregistreze anul acesta.
Peste 50 de candidaţi au fost eliminaţi la examenul din iulie, după ce au fost prinşi cu telefoane mobile sau fiţuici. 27 este numărul maxim al orelor pe care le poate lua un profesor suplinitor, cu condiţia să fi obţinut orele minime
LEGI NOI
Schimbări majore pentru profesori, din 2012
Anul acesta a fost ultimul în care s-a susţinut examen de titularizare. Din 2012, angajările vor semăna cu cele din mediul privat: şcolile organizează concursuri pentru posturile libere, candidaţii susţin un interviu cu directorul şcolii, iar contracte vor fi pe durată determinată pentru cei care nu au obţinut definitivatul.
Măsură care aduce nesiguranţa locului de muncă
Angajatul va semna un contract direct cu şcoala, nu cu ministerul cum se întâmplă acum, iar angajatorul are puterea de a decide încetarea unui contract de muncă. Aceste modificări, prevăzute de noua lege a educaţiei, ar trebui să crească concurenţa între şcoli şi calitatea cadrelor didactice. Pentru profesori însă, aceste prevederi aduc nesiguranţa locului de muncă.
Pentru a lucra ca profesor, un tânăr va trebui să aibă diploma de licenţă şi să facă un master de doi ani. Va da concurs la şcoala unde doreşte să predea, iar timp de un an se va afla sub supravegherea unui profesormentor. Debutantul trebuie să susţină pe parcursul primului an două inspecţii, iar la sfârşit va întocmi un portofoliu, în funcţie de care va fi evaluat.