Magistraţii Curţii de Apel Cluj au decis astăzi arestarea directorului liceului privat "Didactica Nova", Dorel Avram, acuzat că a primit bani de la mai mulţi elevi pentru a-i ajuta să promoveze examenul de Bacalaureat.
Potrivit probelor din dosar, Dorel Avram, care este şi membru al Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, ar fi intervenit la Ministerului Educaţiei pentru ca profesorul universitar Ilie Cornoiu să fie numit preşedinte al comisiei de Bac de la Liceul "Alexandru Borza".
"Trebuie să investigăm modul în care Cornoiu a fost numit preşedinte al comisiei de Bacalaureat. Există probe care demonstrează că Ilie Cornoiu a selectat lucrările de Bacalaureat la limba română care purtau o parolă de recunoaştere, le-a înlocuit cu lucrări xeroxate şi apoi le-a resigilat în fişetul centrului de examinare", susţin surse judiciare, adăugând că parolele erau expresiile "asta este" şi "dacă aşa este", scrise de elevi pe penultimul rând din lucrare.
În urmă cu câteva zile au mai fost arestaţi şi profesorii Ioan Văidăhăzan, membru al comisiei de Bac, şi Ioan Rus, directorul Liceului "Alexandru Borza". Aceleaşi surse judiciare susţin că există nişte interceptări telefonice în care profesorii arestaţi vorbesc despre un oficial din cadrul Ministerului Educaţiei, "Ionescu", care ar fi aranjat numirea lui Ilie Cornoiu în comisia de Bac.
200 de euro pentru o probă
Procurorii au prezentat, în faţa instanţei, şi declaraţii ale doi elevi, care au recunoscut că i-au plătit profesorului Dorel Avram 600, respectiv 900 de euro pentru a interveni pe lângă comisia de Bacalaureat de la Liceul "Alexandru Borza".
Potrivit unor surse judiciare, 42 de elevi au plătit pentru a promova proba la limba română, iar patru pentru probele de la matematică şi georgrafie. "Taxa" pentru o probă era de 200 euro, iar pentru promovarea celor trei probe varia între 1.100 şi 1.300 de euro.
"Ca şi în toate celelalte cazuri mediatizate în acest an, aşteptăm întâi o reacţie a DNA. Când vom avea rezultatele, vom demara o anchetă internă şi vom avea şi sancţiunile noastre. Chiar dacă pedepsele sunt mai puţin spectaculoase pentru presă, se poate merge până la excluderea din învăţământ a celor vinovaţi. Suntem total deschişi la orice iniţiativă menită să regleze neajunsurile din învăţământ şi întru totul de acord cu demersurile DNA", ne-a declarat Tudorel Urian, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei. (A contribuit Andreea Archip)