Examen cu greutate la Institutul Socola, unde mieii ”se sinucid” fix înainte de Paște. Cine este managerul care vrea să stopeze ”suicidul” în masă

Agitație mare la Institutul de Psihiatrie Socola Iași. Săptămâna viitoare, unitatea spitalicească sărbătorește 110 ani de la înființare, însă angajații așteaptă să vadă cine va fi noul lor șef pentru următorii ani. Postul de manager a fost scos la concurs, iar luni începe examenul. Cum în cursă s-a înscris un singur candidat, singura surpriză ar fi ca acesta să iasă pe locul doi.

Tânăr și cu o alură de rugbist, medicul oftalmolog Gabriel Oprișanu, fost consilier pe probleme de psihiatrie al Ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, este singurul candidat pe postul de manager al Institutului de Psihiatrie Socola Iași. De altfel, el este cel care a asigurat interimatul unității spitalicești în ultimele șase luni. Nu dă prea multe detalii despre proiectul de management, însă lasă să se înțeleagă că pariul lui va fi reorganizarea Secției Exterioare de la Șipote, devalizată de-a lungul anilor de angajați și administratori, care ajunseseră să justifice scăderea numărului de oi prin faptul că mieii ”se sinucid” din cauza inaniției. Culmea, asta se întâmpla chiar înainte de Paște. Proaspăt intrat și în Consiliul Județean Botoșani, pe listele USL, spune că nu și-a propus să devină om politic, dar a răspuns la întrebări ca un politician. Nu vrea să se pună rău nici cu sindicaliștii, nici cu subalternii. Asta, înainte de examen.
Evenimentul zilei: V-ați înscris la concursul pentru postul de manager al Institutului de Psihiatrie Socola Iași, unde, de altfel, veți candida singur, dar ați depus și jurământul în Consiliul Județean Botoșani, din partea USL. Vă temeți că la Socola veți ieși pe locul doi?
-La toate concursurile la care am participat nu am ieșit niciodată pe locul doi. Cât privește calitatea de membru în Consiliul Județean Botoșani este o chestiune pur procedurală.Voi respecta toate procedurile legale generate de această situație.
-Și acum ce veți face până pe 5 octombrie? În loc să stați să învățați, trebuie să faceți naveta la Botoșani...
-În acest interval de timp mă aflu în concediul legal de odihnă, pregătindu-mă pentru examen.
-Luni ați participat, din câte am înțeles, și la prima ședință a Consiliului Județean Botoșani. Unde vă simțiți mai bine, la Socola sau printre consilierii județeni? Erau „traumatizați”, având în vedere că săptămâna trecută Consiliul Județean a fost vizitat de procurorii DNA?
-Ca formare profesională sunt medic, am pregătire profesională în managementul sanitar și mă simt confortabil în aceasta funcție (manager de spital). Funcția de consilier județean este o funcție politică, fiind propus în anul 2012 pe liste USL. Dar, personal, nu mă consider și nu mi-am propus să devin un om politic. Referitor la vizita procurorilor DNA, nu au fost vizați consilieri județeni, ci funcționarii din aparatul administrativ. (Joi, fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a fost pus sub urmărire penală, pentru trafic de influență și abuz în serviciu -n.r.) .
-Ce vă recomandă să fiți managerul ditamai Institutului și cum se vede un spital de Psihiatrie prin ochii unui oftalmolog. Predecesorul dumneavoastră e stomatolog.
-După cum am mai precizat, formarea profesională în domeniul managementului sanitar, dar și experiența acumulată în funcțiile de conducere avute în ultimii ani este relevantă pentru a putea face față rigorii ocupării unei astfel de funcții. Nu pot să emit păreri prin ochii oftalmologului Gabriel Oprișanu, dar pot să emite păreri extrem de pertinente prin ochii managerului Gabriel Oprișanu. Consider că formarea profesională de bază nu este relevantă pentru ocuparea funcției de manager într-o unitate sanitară.
-Cochetați de multă vreme cu politica: ați vrut să fiți primar de Botoșani, dar ați renunțat, ați râvnit la un post în Senat, nu v-a ieșit. Ce-l face pe un medic, cu o situație materială bună, să împartă această profesie nobilă cu politica?
-Nu mă consider un om politic, candidaturile la care faceți referire au fost în urma aprecierii de care m-am bucurat pe plan local din partea unor oameni care au avut încredere în calitățile de bun organizator și gospodar.
-Cât de mult contează susținerea politică în ocuparea unui post de manager. Bine, o să invocați concursul, dar când la un Institut de o asemenea anvergură rămâne în cursă un singur candidat, lucrurile par cam aranjate. Cel puțin așa se interpretează.
-Organizarea concursul a fost anunțată pe toate canalele de informare legale, astfel încât orice persoană care îndeplinea condițiile impuse ar fi putut să se înscrie. Cred că apropierea celui mai mare examen pe care Institutul îl va avea în scurt timp, și anume procesul de acreditare, mă face să cred că a ținut deoparte alți potențiali candidați. Faptul că nu sunt candidați la concurs, consider că este doar o chestiune de conjunctură.
-Ați fost consilierul personal al ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Care a fost cel mai bun sfat pe care i l-ați dat și cum s-a simțit în sistem.
-Ocuparea funcției de consilier al Ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu a reprezentat o experiență foarte importantă pentru dezvoltarea mea profesional. Consider că experiența mea și-a pus amprenta în luarea unor decizii privind sistemul sanitar din zona Moldovei, în special. Cea mai mare realizare a fost coordonarea echipei care a scris și a câștigat proiectul cu finanțare norvegiană de Hemato-Onco-Pediatrie în valoare de 6 milioane de euro, care în prezent se află în derulare și vine în sprijinul copiilor bolnavi de cancer. Proiectul va fi implementat la nivelul Institutului Oncologic București, Institutul Oncologic Cluj, Secțiilor de Onco-Pediatrie a Spitalului de Urgență Timișoara și Spitalul de Urgență „Sfânta Maria” Iași. Programul constă în achiziționarea de aparatură medicală de top în domeniul oncologiei, reabilitării secțiilor amintite și creșterea calității instruirea personalului medical.
-Proiectul de managment pe care o să-l prezentați în fața comisiei de examinare se axează și pe reorganizarea Gospodăriei Anexe de la Șipote, care ține tot de Institut. În urmă cu câteva luni, Evenimentul zilei a publicat un articol în care prezenta cum un medic veterinar sesizase conducerea spitalului că mieii se „sinucid” fix înainte de Paști. Cum veți preveni acest „suicid” în masă și nu numai, având în vedere situația dezastruoasă pe care ați reclamat-o în nenumărate rânduri?
-Situația prezentată legată de Gospodăria Anexă de la Șipote face parte din istoria îndepărtată a unității. Consider că unitatea are privilegiu de a deține o mare bogăție și anume aproximativ 200 de hectare de teren, care judicios administrate ar putea asigura hrana pentru mai multe spitale. Reorganizarea Gospodăriei de la Șipote este un pilon principal din proiectul meu de management, dar prefer să las faptele să vorbea în scurt timp.
-Pe o scară de 1 la 10, cât de nebun sunteți de vreți să vă înhămați la o asemenea treabă? Unii spun că, în cele șase luni de interimat, ați condus Institutul cu mână de fier, iar angajații nu prea sunt relaxați. Ce ați găsit, sau mai degrabă ce v-a enervat cel mai tare, și cât de greu v-a fost să faceți schimbări, având în vedere opoziția sindicaliștilor, care sunt în stare să transforme angajații indisciplinați în victime.
-A fi manager la un spital de asemenea anvergură este o mare provocare, dar și o mare responsabilitate. Rigoarea, controlul și coordonarea sunt principalele cerințe ale unui management performant. Singura mea solicitare către angajați este aceea de a-și îndeplini sarcinile de serviciu prezente în fișa postului. În toată această perioadă, Sindicatul mi-a fost partener onest și, deși au fost unele măsuri nepopulare  (tăierea sporurilor către unii angajați), am reușit să avem un dialog civilizat și constructiv. (Sindicaliștii de la Sanitas Iași și-au ales, zilele trecute, un nou lider. Iulian Cozianu este consilier județean din partea PSD- n.r)
-Ținând cont de faptul că Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola a fost transformat de curând în institut, singurul din țară, ce aveți în plan pentru statutul de for în psihiatria românească?
-Împreună cu directorul medical și directorul de îngrijiri și șefii de secție am elaborat un plan de servicii medicale în concordanță cu noul statut al Institutului, care urmează să fie implementat în anii următori. Acest plan este menit să întărească rolul pe care „Socola” îl are deja în psihiatria românească.
-Reorganizarea sistemului de psihiatrie, cel puțin la nivel regional, o aveți în vedere? Care sunt planurile dumneavoastră?
-Hotărârea de Guvern privind înființarea Institutului de Psihiatrie „Socola” conferă statutul de coordonator ca for metodologic în regiunea de Nord Est.
-În Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola nu s-a investit de foarte mult timp. Credeți că nivelul spațiilor hoteliere, al dotărilor și al îngrijirilor medicale din Institutul Socola pot fi aduse la nivelul anului 2015, la fel ca și în țările europene? Ce aveți în vedere în acest sens?
-În prezent se lucrează la îmbunătățirea condițiile hoteliere în concordanță cu recomandările Direcției de Sănătate Publică. Este un plan de reorganizare și reabilitare a pavilioanelor.
-În chestionarele de satisfacție a pacientului și a familiei aparținătoare au fost sesizate reclamații legate de calitatea serviciilor medicale. Reclamații că personalul medical ar primi/cere mită aveți?
-Nu am primit astfel de sesizări.
-Ce spuneți despre legalizarea ”atențiilor” către medici și despre nivelul de salarizare. Din când în când, presa locală prezintă imagini cu vilele unor medici de la Socola, acuzând că unii lucrează mai mult în cabinetele private decât în spital. În plus, sunt vehiculate nume de medici care ar scoate pensionari pe bandă rulantă. Știți ceva despre aceste acuzații?
-Institutul „Socola” beneficiază de un spor de periclitate în valoare de 75 la sută, iar creșterea cu 25 la sută a salariilor va duce la creștere semnificativă a veniturilor personalului medical. Cât privește legalizarea „atențiilor”, este o decizie pe care o va lua Ministerului Sănătății la care ne vom supune. Cât privește întrebarea legată de „pensionările pe bandă rulantă”, nu avem sesizări înregistrate în acest sens. Sunt multe legende în jurului oricărui spital, însă, cel puțin de când conduc Institutul nu am avut astfel de sesizări.
-Recent, Institutul a fost zguduit de un scandal legat de trucarea unui concurs, în urma căruia fostul manager a fost pus sub control judiciar. Două dintre inculpate, Alina Diaconiță și Gina Grecianu, consilier juridic, își continuă activitatea. Câtă credibilitate mai prezintă?
-A fost eveniment nefericit în viața unității,însă atât timp cât cele doua persoane aminte își fac treaba conform atribuțiilor nu am nimic de adăugat.