Patru deputaţi, foşti socialişti, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovshi, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, care au părăsit formaţiunea ce le-a asigurat pe parcursul mai multor ani mandatele de deputat, au anunţat că aderă la Partidul Renaștere.
Anunţul a fost făcut la două zile după ce Bolea şi Suhodolski au fost în Israel, unde s-au întâlnit cu fugarul Ilan Şor, fapt ce a provocat nemulţumirea colegilor de partid, care au decis excluderea lor din formaţiune.
De ce au schimbat partidul
Vasile Bolea a declara luni, 22 mai într-o conferinţă de presă că ruperea de la partid ar fi fost provocată de vizita în Israel, dar şi de evenimentele din ultima perioadă din autonomia găgăuză.
„Ați văzut evenimentele care s-au produs săptămâna trecută, acele reacții care au venit din partea colegilor din PSRM, ca urmare a vizitei în Israel. La revenirea în aeroport am vorbit despre scopul vizitei. Am fost surprins de faptul că atât de ușor, fără măcar de a solicita unele explicații, colegii socialiști au hotărât să mă excludă pe mine și pe Suhodolski din echipa partinică, din fracțiunea parlamentară. Evident că aceste lucruri sunt deja un fapt împlinit. Sunt convins că vom reuși, ca în Găgăuzia, să renaștem această idee de stânga, să nu deviem de la ce ne-am ghidat în ultimii 10-15 ani de zile și să ajungem la scopurile propuse altfel. Ceea ce s-a făcut în Găgăuzia, scorul a arătat un singur lucru - că putem și știm cum. Sunt convins că în această echipă vom reuși în scurt timp să luăm noi culmi”, a spus Bolea.
Precizăm că pe parcursul ultimilor ani, Bolea şi Nesterovschi s-au afirmat ca aliaţi fideli ai lui Igor Dodon, liderul PSRM, iar până nu demult aceştia organizau proteste în faţa instanţelor de judecată pentru a-l susţine pe fostul şef al statului, inculpat în trei dosare penale.
Partidul la care au aderat cei patru deputaţi
Partidul Renaștere-Возрождение (abrerviat PR) este un partid de stânga din Republica Moldova, fondat în 2012 de către foştii deputaţi comunişti Vadim Mişin, Oleg Babenco, Tatiana Botnariuc, care au părăsit Partidul Comuniştilor, şi ex-premierul Vasile Tarlev. După decesul lui Vadim Mişin, preşedenţia formaţiunii a fost preluată de către fiul său, Serghei Mişin.
Noua structură urma să întrunească şapte persoane care au făcut anterior parte din PCRM: Igor Dodon, Vadim Mişin, Zinaida Greceanîi, Ion Ceban, Veronica Abramciuc, Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco. Totuşi, pe 26 octombrie 2012, Parlamentul a adoptat un proiect de lege propus de liberalul Valeriu Munteanu potrivit căruia fracţiunile parlamentare se constituie doar în termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului ceea ce a suspendat intenţiile deputaţilor neafiliaţi.
În octombrie 2022, Partidul Şor, Partidul Acasă Construim Europa al fugarului din Londra, Gheorghe Cavcaliuc, Paridului Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin, şi Partidul Renaşterea-Vozrojdenie, au format aşa zisul comitet al salvării naţionale. Noua alianţă politică a fost formată la iniţiativa lui Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare pentru implicare în devalizarea a trei bănci din Moldova. Şor a promis că structura, care a stat la baza organizării protestelor anti-guvernamentale „va acționa în numele poporului”.
Dodon nu se află la prima trădare
Anul trecut, primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, a părăsit PSRM şi a format un nou partid, Mişcarea Alternativă Naţională, pe care l-a declarat pro-european, dar în opoziţie faţă de guvernarea asigurată de PAS. La alegerile prezidenţiale din toamna anului 2020, edilul şi-a luat concediu din cont propriu pentru a-i acorda o mână de ajutor „prietenului Igor Dodon”, care candida pentru a-l doilea mandat.
În decembrie 2022, deputatul socialist Gaik Vartanean a părăsit formaţiunea pentru a se alătura partidului lui Ion Ceban.