Ex-democratul Nistoran, şef la comunicaţii

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu l-a numit, ieri, pe deputatul independent Liviu Nistoran preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI).

Acesta îl înlocuieşte pe Dan Georgescu, demis din funcţie la începutul săptămânii.

În acest moment, Nistoran - fost membru PD, exclus în octombrie 2007, pentru votul „împotrivă“ la moţiunea de cenzură a Partidului Social Democrat - este acţionar la mai multe firme. Conform Registrului Comerţului, firmele deţinute de Nistoran sau la care este acţionar sunt: Digital Pro - care deţine mai multe portaluri on-line, Dreamgirl, Net Com - vinde echipamente care se folosesc pentru comunicaţii electronice, Televoice Grup - face distribuţie de servicii telecom şi Tophouse Invest - afaceri imobiliare. Poate să rămână liniştit acţionar al acestora, deoarece legislaţia îi permite. „Chiar ieri am concesionat firma Net Com managerilor acesteia şi vă mărturisesc că am făcut o afacere proastă, tocmai pentru a nu fi acuzat că deţin o firmă ce intră sub sfera de influenţă a ANRCTI“, ne-a declarat Nistoran.