EVZ TV. Despre atacurile la Renate Weber. „Omenirea se întoarce la perioada anilor 50”

Ştirea momentului! Ce s-a întâmplat cu revocarea lui Renate Weber

În cadrul emisiunii „Contrapunct”, de pe EvZ TV, moderatorul Sorin Faur și cei doi invitați permanenți, an Andronic și Mirel Curea, au discutat despre Lege, Constituție, Drepturi și Libertăți fundamentale, în contextul crizei Covid 19.

Problema pelerinajului la Sfânta Parascheva interzis de autoritățile române, încalcă dreptul constituțional, care este stabilit de Constituția Românie și anume dreptul la credință. Pe românește, în lipsa stării de urgență, niciun drept constituțional nu poate fi restrâns pe baza unui simplu ordin de ministru, sau nici măcar, ci a unui șef al unui departament pentru situații de urgență.

În fața acestor abuzuri și încălcări ale unor drepturi constituționale, Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a implicat activ și a anunțat că va cere Curții Constituționale a României să se pronunțe asupra acestor lucruri.

Prezent în studiul emisiunii „Contrapunct”, Dan Andronic a făcut o paralelă interesantă cu perioada anilor 1950, când se aplica pe deplin proverbul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”.

„Orice atitudine de tipul celei pe care o are doamna Renate Weber este taxată imediat cu un activism, cu un militantism politic. Nimeni nu mai vede substanța demersului, nimeni nu mai discută dacă are sau nu dreptate și spune că nu ai dreptate pentru că te iei de celălalt. Nu dacă ceea ce se întâmplă acolo e corect din punct de vedere democratic.

Lucrul ăsta nu se petrece doar în România. Omenirea se întoarce la perioada anilor 50, când nu conta dacă omorai oameni, dacă te aflai pe malul corect al Dunării. Și atunci lumea a fost împărțită în două, fără să se mai țină cont de realitatea din spatele omului politic, ci pur și simplu întrebarea era dacă e cu noi sau cu ceilalți. Dacă e cu noi închidem ochii. Suntem într-un regres al istoriei și ne întoarcem la perioada anilor 50, și mulți dintre noi nici nu știu ceea ce fac”.

PNL vrea electoratul de dreaptă

Mirel Curea, prim redactor șef adjunct la EvZ, a venit cu o altă teorie, din care rezultă că PNL vrea electoratul USR și atunci adoptă o tactică pe măsură.

„Renate Weber încearcă să pună lucrurile într-o ordine constituțională. Ea nu pune sub semnul întrebări o măsură care restrânge drepturile, ci modalitatea. Constituția prevede care sunt modalitățile de restrângere a unor drepturi și libertăți. Totul este scris în acea broșură nenorocită, pe care nu o citește nimeni și ăștia de la putere se străduiesc să o citească nu o pricep sau îi deranjează. Ar trebui să îi mulțumim lui Dumnezeu că Renate Weber face aceste acțiuni. O cunosc foarte bine pe doamna Weber și mi-a spus că nu își permite să se facă de râs și să atace la CCR și să știe că nu are un temei impecabil. PNL vrea electoratul TFL”.