Publicaţiile Editurii Evenimentul zilei şi Capital rămân în preferinţele cititorilor.
Evenimentul zilei continuă să rămână numărul 1 la vânzări de presă scrisă quality, iar revista Capital a înregistrat o uşoară creştere. Perioada raportată de BRAT este octombrie- decembrie 2014, luni de iarnă recunoscute drept proaste de către toţi difuzorii de presă, când majoritatea publicaţiilor înregistrează mari scăderi. Evenimentul zilei a pierdut 252 de exemplare, din care 151 sunt abonamente, spre deosebire de România liberă, cu 2.231 de exemplare pierdute şi Jurnalul Naţional, cu 524 de exemplare pierdute. Evenimentul zilei este citit online atât de tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, cât şi de cei între 64 - 74 de ani. Cei care au un liceu terminat şi cei cu studii superioare citesc în mod curent EVZ şi Capital. Atât Transilvania, cât şi Moldova au în opţiunile lor Evenimentul zilei, dar şi Capitala. De altfel, publicaţiile Editurii Evenimentul zilei şi Capital sunt citite preponderent în mediul urban, dar şi în cel rural. Evenimentul zilei se menţine în Topul Publicaţiilor quality, având o creştere de 5 la sută în perioada luată în calcul.