Evgheni Pluşenko, prezent pentru a patra oară în România a promis un spectacol special pentru români, alături de prietenii săi în viaţa de zi cu zi şi duşmanii pe gheaţă, şi a dezvăluit că se va concentra numai pe show-uri, după Olimpiada din 2014, ultima competiţie la care vrea să participe.
Patinatorul şi bunul său prieten Edvin Marton au fost prezenţi în România pentru a promova spectacolul din 7 aprilie, "Kings on Ice", ce va avea loc la patinoarul Mihai Flamaropol din Capitală. Conferinţa de presă în care au vorbit despre spectacol, vizitele din România şi carieră, a fost deschisă de o glumă de Evgheni Pluşenko: "Ştiţi de ce suntem roşii? Nu suntem beţi, dar am venit din vacanţă. Eu vin din Seychelles şi m-a ars soarele". Retragere după Jocurile Olimpice din 2014 Pluşenko a povestit că se pregăteşte intens pentru Jocurile Olimpice. "Aş vrea să mai merg la această Olimpiadă, a patra, şi dacă ajung pe podium ar fi grozav, dar voi lupta pentru prima poziţie", a spus patinatorul, care a mai dezvăluit şi că va renunţa la sport după competiţia din 2014. "După Jocurile Olimpice, termin cu sportul şi voi face numai spectacole".
Patinatorul a vorbit şi despre perioada pe care a petrecut-o departe de competiţii. În 2006 am terminat cu sportul şi nu am patinat trei ani şi am început să simt că am nevoie de mai mult. Nu era destul. Când ajungi la competiţii şi vezi publicul, 15.000 de oameni, şi toţi ochii sunt pe tine, urmăresc fiecare greşeală…de asta am nevoie”, a explicat Evgheni Pluşenko revenirea sa. "Vreau să fac şcoala mea la care să le predau copiilor. Asta va fi în viitor, dar aş vrea să fac asta", a spus patinatorul despre planurile sale după retragere. El a dezvăluit şi că s-a recuperat foarte bine după operaţia suferită la genunghi şi nu va avea nicio problemă în spectaculul din aprilie. "M-am operat acum două săptămâni, dar, aşa cum vedeţi, pot să merg, am început chiar să alerg". Numere noi pentru spectacolul din aprilie
Spectacolul de la patinoarul Mihai Flamaropol este a patra reprezentaţie "Kings on Ice" şi îi va avea ca invitaţi şi pe cunoscuţii patinatori Brian Joubert şi Stephane Lambiel. Cei doi invitaţi ai conferinţei au dezvăluit că din spectacol nu va lipsi Tango Roxanne, programul liber cu care Plushenko a câştigat titlul European în 2012. În plus, Edvin Marton pregăteşte noi compoziţii cu care să surprindă publicul. "Întotdeauna ne surprindem publicul şi venim cu noi piese. Şi pentru acest show am compus muzică nouă. Pentru mine e foarte important ca atunci când vin oamenii să audă muzică nouă a lui Edvin Marton", a spus posesorul vioarei Stradivarius.
Evgeni Pluşenko şi Edvin Marton vor fi prezenţi miercuri seara la emisiunea "Cronica Cârcotaşilor", de la 20.30. Violonistul va cânta în finalul emisiunii la celebra sa vioară. Primul spectaol "Kings on Ice" de pe 7 aprilie începe la ora 15.00, urmând ca al doilea să aibă loc la ora 20.00, în aceeaşi zi. Biletele pentru spectacol au preţuri cuprinse între 100 şi 400 de lei: 100 lei - categoria 1, 150 lei - categoria 2, 200 lei - categoria 3, 250 lei - categoria 4, 350 lei - categoria 5, 400 lei - categoria 6. Ele pot fi găsite la patinoarul Mihai Flamaropol, în reţeaua magazinelor Diverta şi online, pe www.myticket.ro. CITIŢI ŞI:
- "Kings On Ice" cu Evgeni Plushenko, Stephane Lambiel şi Brian Joubert, la Bucureşti