"Evenimentul zilei" TV: Mircea Marian: Anunțul privind USD a fost o lovitură sub centură pentru Crin Antonescu

Jurnaliştii EVZ Laura Ciobanu (editor politic), Violeta Fotache (senior editor) şi Mircea Marian (senior editor) au dezbătut situaţia tensionată din USL, generată de numirea în Guvern a lui Klaus Iohannis, pentru poziţia de vicepremier.

Principalele declarații din cadrul emisiunii: Laura Ciobanu:

  • Negociază, nu se înțeleg, s-au spus și lucruri mai grave, Antonescu l-a făcut mincinos pe Ponta, după care se împacă, ies și anunță că USL-ul nu se rupe. Încă mai au lucruri în comun, pe liberali îi interesează să-l aibă în guvern pe Iohannis
  • Din cauza acestui USD e posibil ca lumea să fie confuză la vot, e o șmecherie
  • A circulat ieri varianta că s-ar putea înființa încă un post de vicepremier, dar si varianta că anumiți miniștri delegați ar putea deveni miniștri plini în noul guvern. Cred că asta face parte din războiul de gherilă dus de PSD. De fapt, pesediștii au înghițit gălușca cu Iohannis, l-au acceptat în guvern, l-au acceptat ca vicepremier și, ca să nu pară că au pierdut, încearcă să țipe mai tare decât PNL-ul ca să pară de pe o poziție de forță
  • În mod evident, din vara anului trecut, Crin Antonescu a încercat să recâștige bunăvoința SUA, după gafa din perioada suspendării lui Traian Băsescu, când a spus că se teme de Departamentul de Stat. O poziționare clară a fost și în cazul procurorului Lucian Papici. E o schimbare de strategie evidentă încă de atunci
  • Avem un posibil vicepremier care declară că nu-l interesează ce spune ANI

Mircea Marian:

  • Nu mai guvernează, nu fac altceva decât să se înjure între ei. Nu cred că mai stau multă vreme împreună, am mai văzut scenete din astea, e circul premergător prezentării la judecător pentru divorț
  • Ei cer ca Iohannis să fie primvicepremier cu atribuții pe apărare, adică să ia jobul lui Oprea, prietenul lui Victor Ponta, iar Ponta nu e dispus să accepte asta
  • Lovitura sub centură la Crin a fost anunțul privind USD
  • În locul lui Ponta aș avea niște emoții, nu știi când îți iau preșul de sub picioare. În decembrie au fot niște voturi la limită în parlament, iar toată armata asta nu știi când îți vine la vot
  • Băsescu și cu Elena Udrea au spus în permanență, dacă ajungem în turul doi o să mergem cu Antonescu. Pe Ponta are șanse să-l bată.

Violeta Fotache:

  • E o bătaie de joc la adresa românilor, ne dovedesc că au mințit alegătorii. Ni se spune toată ziua la televizor că am făcut ce-am promis pentru români. Dacă au îndeplinit tot ce și-au propus atunci ce îi mână să se despartă? Interesele din spate
  • PSD-ul a trădat mult mai înainte, s-au pregătit din timp, au luat oameni de la UNPR, de la PPDD. PSD-ul a trădat coaliția. Acest joc e făcut special pentru a câștiga voturi
  • PNL-ul are la momentul actual argumentul perfect: a fost trădat, e clar că la prezidențiale nu va fi susținută candidatura lui Antonescu, luăm în calcul noua uniune a PSD cu PC și UNPR, deci PNL-ul ar putea să rupă USL fără a fi învinovățit pentru asta. Și ar avea un câștig, sunt mulți oameni care au realizat că mulți politicieni se bat pentru putere doar pentru ei și dacă PNL s-ar rupe de PSD și ar candida cu proiecte

CITIȚI ȘI:

  • RĂZBOI DESCHIS. Ponta, comparat cu un chelner de Antonescu: De când e prieten cu Băsescu are același limbaj
  • Antonescu: M-am SPERIAT foarte tare că Oprescu ar putea fi candidatul USL la prezidențiale. O să-mi bag mințile în cap!
  • Klaus Iohannis: USD dă de gândit, e un semnal puternic; PNL va ţine cont în negocieri