EVZ TV. Dan Andronic: L-ai găsit pe Victor Ponta să fie sincer. Iar îl dă Mircea Badea cu capul de masă

Ediţia de luni i-a avut ca invitaţi pe jurnaliştii EVZ Dan Andronic, director general, Mircea Marian, senior editor şi Mălin Bot, coordonator EVZ.ro, în emisiunea moderată de Silviu Sergiu, redactor-şef adjunct. Prin telefon au intervenit şi jurnaliştii Ion Cristoriu şi Robert Turcescu.

CLICK PE IMAGINEA DE MAI SUS PENTRU ÎNREGISTRAREA EMISIUNII Principala temă de discuţie în emisiune a fost modul în care televiziunile lui Dan Voiculescu îi atacă pe jurnaliştii care susţin independenţa Justiţiei. Dan Andronic a atras atenţia că în prezent se discută, în mediul politic, despre amânarea codurilor de procedură, proiect agreat de premier, iar Dan Voiculescu va trage de timp în instanţă până când se va citi rechizitoriul. Pe de altă parte, Ion Cristoiu consideră că tot acest linşaj mediatic privind anumiţi jurnalişti e de fapt doar o acţiune propagandistă a puterii USL, care foloseşte trustul Intact, adică şi cotidianul Jurnalul Naţional, şi Antena 3, ca trust de presă a puterii. LIVE TEXT Silviu Sergiu: Discutăm despre "banda celor 7". Evenimentul Zilei a decis să răspună în mod ironic atacului furibund lansat de trustul lui Dan Voiculescu, vedeţi prima pagina a ziarului, cu zâmbetul pe buze, cu umor, cu o glumă, cu un pamflet. Pentru că de nimic nu se teme prostia mai tare decât de râs. Silviu Sergiu: Ce a declanşat acest "taifun" asupra ziariştilor? Dan Andronic: Am analizat această situaţie şi nu există niciun eveniment care să declanşeze această reacţie. Prin urmare este o decizie a patronilor, care au decis care Pe de altă parte este şi o încercare de a distrage atenţia de la problemele penale ale lui Dan Voiculescu, Nu înţeleg însă cum, în cazul lui Mihai Gâdea, cum se împacă vocaţia lui de pastor, cu atacurile furibunde. Mălin Bot: Eu cred că Dan Voiculescu este speriat. Aceste atacuri sunt o încercare de a distrage atenţia de la adevărata problemă. Dan Andronic: V-aţi întrebat de ce Antena 3, un post afiliat CNN, nu a fost primit la Ambasada Americană? Acesta este un semnal politic. Mircea Marian: Cred că este un semnal pentru ceilalţi jurnalişti care ne-ar putea călca pe urme. O presiune ca să nu fie prea axaţi pe dosarele lui Dan Voiculescu. Robert Turcescu: Trebuie să privim dincolo de acolo. Cred că sunt inşi din PDL care rânjesc la ceea ce se întâmplă la Antena 3. Cred că ceea ce fac aceste personaje, în momentul în care ne ameninţă că vom vedea noi, înseamnă că sunt în spate şi instituţii care le vor furniza "muniţie" şi care ne vor Trăim într-un stat în care este după chipul şi asemănarea lui Dan Voiculescu. S-a trecut dincolo de orice limită a impocriziei, mai ales când îl aud pe Gâdea cum va da el în judecată, capătă dimensiuni hilare. Sunt foarte curios să văd, ce va spune premierul Victor Ponta, despre activitatea lui  Dan Andronic: L-ai găsit pe Victor Ponta să fie sincer. Iar îl dă Mircea Badea cu capul de masă. Robert Turcescu: Asta e foarte grav, faptul că premierul tremură în faţa unui şpagatist. Mălin Bot: Avem în acest moment o problemă în două direcţii. CNA, pentru că toată mizeria de la Antena 3 are loc pentru că nu se ia nicio măsură şi cei care nu au nicio reacţie.  Dan Andronic: Antena 3 poate spune orice mizerile, CNA-ul nu se autosesizează.  Mălin Bot: Eu îi întreb pe Mircea Toma, public, dacă mâine cineva de la o televiziune îl face ţigan pe Ponta, e discriminare, e Băsit? Mircea Marian: Eu nu am nevoie să mă apere Mircea Toma, CNA-ul ar trebui să îi facă treaba, dar ar fi trebuit să aibă o reacţie în privinţa Andreei Pora pentru că a fost atacată josnic cu privire la aspectul său fizic. Silviu Sergiu: Mircea Gâdea a intervenit ieri seară, a intervenit în emisiunea lui Radu Tudor, şi a ameninţat că îi va urmării îi justiţie pe oricine va ataca Antena 3. Ion Cristoiu: Faptul că Dan Voiculescu se teme de puşcărie, este greşit. Cred că avem de-aface cu o acţiune propagandistă a puterii USL, cu două scopuri: 1. Decribilizarea Justiţiei, care să aratecă orice hotărâre din istanţă este una greşită.  2. O uriaşă manevră, în care recunosc mâna lui Bogdan Teodorescu, prin care distragă electoratul de la adevăratele probleme şi de la măsurile luate de Guvern şi să îi capteze atenţia cu scandalul. Prin aceste gesturi, Antena 3, este recomandaă electoratului, structurilor, ca fiind gestul puterii. Dan Andronic: Sunteţi un om care a lucrat îndeaproape cu Mihai Gâdea, cum se împacă structura lui de pastor creştin, cu jignirile, cu atitudinea sa. Ion Cristoiu: Spun la rece, Mihai Gâdea, a fost cititor de prompter, destul de modest. Are un sindrom specific celor care sunt promovaţi în posturi pentru care nu sunt pregătiţi. Dacă observaţi acolo, s-a creat o isterie de sectă. Sunt ca nişte soldăţei care chiar cred în misiunea lor, nu sunt puşi de Dan Voiculescu. Ei nu sunt mulţi, dar se invită reciproc, se intervievează unul pe altul. Ei trăiesc acest acest sentiment, e sentimentul izolării, ei sunt aceea care le luptă cu "hidra" băsistă. Când te-a apucat patima amorului, nu contează că ea nu are ochi strălucitor. Asta cu datul judecată e o prostie. Un jurnalist nu poate fi dat în judecată decât pentru o pagubă morală. E o campanie electorală, în care s-a înscris trustul Itact.