Doi romani au luat viata de la capat, in America, acum 12 ani, dupa ce au citit in EVZ despre programul Loteria vizelor. Au depus imediat dosarele si au castigat.

Mihaela si Nicolae Barbuceanu traiesc in Statele Unite ale Americii al doilea episod al vietii lor. Primul s-a derulat in Romania, in Prahova si la Bacau. Ultimul a inceput la Chicago si continua in Texas, la Houston. Insa in cazul lor, biletul pentru visul american l-a cumparat de la chiosc o prietena veche, sub forma unui exemplar din „Evenimentul zilei”, in urma cu 12 ani.

Au citit atunci un anunt in ziar despre Loteria vizelor, au aplicat imediat si, dupa numai un an, au ajuns in SUA. Cu doi copii, patru valize si 3.000 de dolari in buzunare. Acum, copiii, pe atunci de opt (Radu), respectiv sase ani (Michelle), sunt studenti.

Dar pana cand au citit in EVZ, nici Mihaela (44 de ani), nici Nicolae (45 de ani) nu auzisera vreodata de Loteria vizelor. Lor, ziarul nostru le-a schimat viata si au tinut sa ne-o arate printr-o scrisoare plina de emotie, trimisa la redactie.

„N-am spus ca am facultate”

Cand au plecat in SUA, si prietenii, dar si familiile celor doi romani au ramas surprinsi. „Teoretic aveam de toate in tara. Lucram in domeniul in care ne-am pregatit in facultate, petrol si gaze, aveam doi copii frumosi, parintii, fratii si prietenii. Dar ne lipsea America. Daca tot s-a ivit ocazia, ne-am zis ca nu o putem rata”, povesteste Mihaela Barbuceanu.

Insa „taramul fagaduintei” de peste Ocean nu li s-a deschis din start. Nici Mihaela, nici Nicolae nu cunosteau o boaba de engleza, iar pentru a-si gasi o slujba, orice, femeia a ascuns faptul ca avea studii superioare. „Primii o mie de dolari i-am dat pe chiria pentru doua luni. Trebuia sa facem bani, asa ca m-am angajat la un azil de batrani. Nu le-am spus ca am facultate, ca sa ma primeasca”, isi aminteste romanca.

Cu ideea s-a obisnuit repede, cand si-a dat seama ca nu e singura in aceasta situatie: „Erau acolo polonezi, unguri, cehi, toti ingineri si profesori care, ca si mine, nu si-au declarat studiile”, completeaza femeia.

Cu timpul insa, familia Barbuceanu a cunoscut prosperitatea. Dupa ce au invatat limba, ea si-a gasit de lucru in domeniu, la gigantul petrolier Halliburton. In conducerea companiei s-a aflat o perioada si vicepresedintele SUA, Dick Cheney. „Totul fusese ok la Chicago, dar sotul meu nu isi gasea slujba in domeniu si era nefericit. Asa ca am decis sa ne mutam in Texas, la Houston. S-a angajat si el, iar dupa un timp ne-am deschis firma noastra de consultanta”.

„Viata noastra e in America”

Mihaela si Nicolae Barbuceanu nu au uitat insa de Romania, chiar daca, potrivit propriilor spuse, nu au de gand sa mai revina aici, altfel decat in vizita. „Ne intoarcem in tara o data la doi ani. Copiii chiar au mai fost in vacante de cateva ori. Dar viata noastra acum e in America”, conchide Mihaela.

DUPA 22 DE ANI

Draga  „Evenimentul zilei”,

Ma numesc Mihaela Barbuceanu si va scriu din Houston, Texas, in numele meu si al familiei mele. Motivul emailului meu este simplu: vreau sa multumesc azi, decembrie 27, 2007, acestui ziar numit „Evenimentul zilei” ca m-a adus in SUA.

Cum ati facut-o? A fost odata, prin anul 1994 daca zic bine, sfarsitul lui mai (cand se scuturau ciresii de flori) cand ati publicat in ziar un articol despre Loteria vizelor pentru Statele Unite (daca ati mai avea acel ziar cu anuntul si mi l-ati putea trimite prin email, tare m-as bucura. Acel articol inseamna istorie pentru mine si familia mea).

Eu pe atunci, ocupata fiind cu munca si copiii, nu aveam timp sa citesc ziarele, dar o prietena foarte buna de-a mea de la Moinesti - Bacau (orasul in care noi locuiam si lucram ca ingineri de petrol) a citit ziarul si, cand am mers la ea sa luam laptele pentru copii, Doamna Insuratelu ne-a citit articolul scris de voi. Va spun sincer si cu mana pe inima ca nu v-am crezut, fiindca in general nu dadeam prea multa credibilitate celor scrise in ziare. Oricum, sotul meu care este in general un „visator”, cum imi place mie sa-l numesc, a zis: „De ce nu? Hai sa incercam. Daca e sau nu adevarat vom vedea”.

Si urmandu-va instructiunile am aplicat pentru viza si ne-am calificat, si am avut interviu la Bucuresti, si am luat viza si uite-asa in timp numai de un an de zile de la citirea articolului vostru am ajuns in Statele Unite ale Americii: intai la Chicago, unde am trait 4 ani, apoi in Texas, la Collegi Station, unde ne-am terminat amandoi Masterul in Petrol si apoi aici la Houston, unde locuim si lucram deocamdata.

Draga „Evenimentul zilei”... v-am urat in primele luni de America si va spun sincer v-am urat din suflet ca ati scris acel articol. Viata a fost foarte grea aici mai ales cu doi copii si numai $3,000 in buzunar si fara limba engleza stiuta si mai ales fara o experienta a iesirii in afara Romaniei.

Dupa ce a trecut un an de locuit in State am inceput sa va iubesc fiindca incepusem sa ma acomodez, iar mie si familiei incepuse sa ne mearga mai bine. Nu ne era usor, dar ne era mai bine. Cand ne era dor de acasa ne uitam pe poze, ne sunam parintii si va citeam ziarul. Poate nu ma credeti, dar era si este singurul ziar romanesc pe care il citesc. De ce? Doar pentru ca sunteti ziarul meu de suflet. Voi, cu anuntul vostru, ati schimbat viata mea si a familiei mele cum nici nu va inchipuiti. Ati pecetluit o soarta. Astazi, ca am ajuns unde am ajuns, e si datorita „Evenimentului zilei”. Suntem fericiti unde suntem si cu ce am realizat, iar pentru copii e minunat.

Povestea noastra Americana are deocamdata 12 ani si e plina de momente vesele si triste. Dar asa e bine sa fie. O voi pune pe hartie cand voi iesi la pensie pentru ca nepotii mei sa o aiba si sa nu uite de unde vin radacinile lor. Iubim mult Romania si ne gandim acasa tot timpul. E greu sa fii imigrant mai ales cand faci parte dintr-o lume unde imigrarea a fost poate ultimul lucru pe lista noasta, a romanilor. Dar viata are trenurile ei, zic eu, si e bine sa le prinzi si sa-ti faci jurnalul, iar la final sa poti trage linie si sa zici: da, am facut-o si pe asta si nu-mi pare rau.

Poate va intrebati de ce v-am scris tocmai azi, dupa 12 ani? Pentru ca azi, pur si simplu, mi-a venit aceasta idee si pentru ca e perioada Craciunului, cand nu trebuie sa uitam sa spunem „Multumesc” lui Dumnezeu si celor dragi... iar voi toti de la „Evenimentul zilei” ne sunteti dragi. God bless you all si Dumnezeu sa va dea putere si intelepciune si sa continuati a scrie bine si de toate. Deci... va multumim ca ne-ati adus in America si va ramanem fideli.

Mihaela Barbuceanu Houston, Texas