Evenimentul politic al anului. Klaus Iohannis, președintele-surpriză

Anul politic 2014 s-a încheiat cu victoria lui Klaus Iohannis la prezidențiale. Alegerea noului șef al statului s-a transformat într-un eveniment major, victoria liberalului nefi ind anticipată

Alegerile prezidențiale au stârnit interesul nu doar al cetățenilor din țară, cât și al celor din Diaspora, care s-au implicat în alegerea lui Klaus Iohannis la Cotroceni. Astfel, în topul cititorilor EVZ, cel mai important eveniment politic al lui 2014 a fost alegerea lui Klaus Iohannis, potrivit 56,4% din repondenți. Toate celelalte evenimente au fost subsumate mizei politice fundamentale, reprezentată de alegerile prezidențiale. Condamnarea lui Dan Voiculescu s-a clasat pe locul doi cu 11,1% din voturi, iar încheierea celor două mandate la Cotroceni ale lui Traian Băsescu pe locul trei - 10,6%.

Dacă primul tur al prezidențialelor a fost câștigat de Victor Ponta, în turul doi de scrutin prezidențial, Klaus Iohannis obține cu un milion de voturi mai mult decât prezidențiabilul PSD.

Votul din Diaspora

Răsturnarea de situație s-a datorat în mare parte faptului că la primul tur al alegerilor votul românilor din Diaspora s-a desfăşurat greoi, mulți alegători nereuşind să-şi exercite dreptul constituțional de a alege, formându-se cozi imense la secțiile de votare din afară.

Modul de organizare a alegerilor din afara țării a stârnit nemulțumirea Diasporei, iar valul emoțional creat a dus la victoria lui Klaus Iohannis. El a obținut 54,43% din voturi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie, iar reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56%. „Duminica aceasta voi ați scris istoria, ați arătat că vă pasă de România, vă mulțumesc pentru încredere! Klaus Iohannis, preşedintele ales al românilor”, a fost mesajul pe care Iohannis l-a scris pe Facebook în seara alegerilor. Apoi, el a mers în Piața Universității, unde se aflau mii de oameni, după încheierea alegerilor prezidențiale care protestau în semn de solidaritate cu românii din Diaspora care nu au mai putut să voteze. Iohannis a demisionat din PNL, ca urmare a alegerii sale în funcția de şef de stat. Alina Gorghiu, susținută în interiorul partidului de Iohannis, devine preşedintele PNL.

LOCUL 2: Condamnarea lui Dan Voiculescu

Vinerea neagră pentru Dan Voiculescu: Un deceniu de închisoare

LOCUL 3: Încheierea celor două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu

Traian Băsescu și-a luat ADIO de la Cotroceni. 10 ani de mandat în imagini | GALERIE FOTO