EVENIMENT MASONIC LA BUCUREŞTI ascuns de ochii publicului

Evenimentul masonic a avut loc toamna trecută la Bucureşti, dar din cauză că organizatorii au fost foarte secretoşi s-a aflat tarziu.

Un eveniment masonic a avut loc toamna trecută la București, despre care – din cauza discreției organizatorilor – aflăm ceva mai tîrziu. Alții își găsesc prilej de auto-laudă cu mult mai puțin. E o discreție care merită subliniată. Cum din această zonă ne parvin greu informații, cînd apar este bine să le dai curs. Iată mai jos un document recent despre un asemenea moment important. Dacă România nu prea a reușit să se integreze deplin și să fie o țară europeană pe de-a-ntregul, aici s-a reușit, a afirmat Stelian Tanase pe blogul personal.

” București, 9 octombrie 2016

Membrilor Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România

Iubite frate,

România, prin Supremul Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat, a fost organizatoarea și gazda celei de-a 52 Conferințe a Suveranilor Mari Comandori din Europa și Țările Asociate, în perioada 6-9 octombrie 2016, la București.

La acest eveniment au fost prezenți delegați și observatori din Anglia, Germania, Scoția, Luxembourg, Turcia, Grecia, Elveția, Cipru și România. Au urat succes Suveranului Mare Comandor al Supremului Consiliu din România și participanților la Conferință, exprimându-și regretul că nu au putut participa la Conferință, Supremele Consilii din SUA-Jurisdicția Sud, SUA-Jurisdicția Nord, Canada, Olanda, Portugalia, Austria și Estonia.

Tema Conferinței din acest an a fost: Masonerie versus Vanitate: Rolul Ritului Scoțian Antic și Acceptat în păstrarea Regularității Masonice.

Pentru următorii doi ani, în unanimitate, Conferința a ales ca Președinte al acestei Organizații pe Prea Puternicul și Ilustrul Frate Stelian Nistor,33°, Suveranul Mare Comandor al SC al RSAA din România iar ca Vice-Președinte pe Prea Puternicul și Ilustrul Frate Eberhard Desch, 33°, Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu al RSAA din Germania.

 

Organizarea Conferinței şi alegerea ca Președinte a SMC al SC al RSAA din România reprezintă cea mai mare izbândă internațională reală și concretă a RSAA din România în cei 135 ani de existență sărbătorițí pe 15 Octombrie 2016 la Teatrul Odeon.

În data de 7 octombrie au avut loc sesiunile Comisiilor de specialitate și sesiunea plenară a Conferinței, iar în data de 8 octombrie. Seara a avut loc cina de gală în Sala I.G. Duca a Palatului Parlamentului.

Toate delegațiile participante și-au exprimat bucuria față de succesul acestei ediții a Conferinței și au mulțumit Suveranului Mare Comandor și Supremului Consiliu din România pentru organizarea excepțională a întregului eveniment.

Delegații participanți la cea de a 52-a Conferință a Suveranilor Mari Comandori din Europa și țările Asociate.

Sesiunea plenară a Conferinței

Te rog să primești îmbrățișarea mea fraternă,

Stefan MARIAN, 33º Mare Secretar General Supremul Consiliu de Grad 33 și Ultim Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România. ”