Evaluările naționale care debutează, astăzi, cu testarea la Limba Română a celor peste 190.000 de elevi de clasa a IV-a, se vor a fi un panaceu care să corecteze lacunele elevilor și să-i pregătească de admiterea la liceu, subiectele fiind gândite după modelul celor din evaluările PISA.
Copiii dau testarea în condiții similare celor de bacalaureat, cu excepția camerelor de suraveghere și au la dispoziție 60 de minute pentru a rezolva subiectul, fiecare cu câte 18-20 de întrebări.
Notele nu se vor trece în catalog, dar părinții vor avea acces la ele. În total, aproape 600.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi testați la limba română, matematică sau științe ale naturii până pe data de 6 iunie.
Dascălii și specialiștii în domeniu cred însă că examenele nu sunt decât o reproducere ieftină, care nu vor îmbunătăți cu nimic performanțele școlare ale copiilor de la noi.
“E ca și cum, în loc să tratezi un bolnav, îi arunci cu apă pe față, să nu arate așa galben”, spune Cristian Hatu, expert educațional și manager de programe la Societatea Română de Fizică (SRF).
Întârzierea evaluărilor cu o lună de zile, pentru a da copiilor posibilitatea de a se obișnui cu astfel de cerințe, arată acesta, este complet inutilă. După patru ani în sistemul românesc de învățământ, unde se pune accentul pe memorare, copiilor le va fi greu să facă dovada că pot face corelații: “Capacitatea de a gândi corect se dobândește în ani de zile, nu într-o lună. O să ajungem să facem ca elevii din China, care trișează antrenându-se pentru testele PISA, dar fără a le înțelege în profunzime”, mai spune Hatu.
PUTEȚI DESCĂRCA AICI MODELE DE SUBIECTE.
Potrivit acestuia, puțini sunt specialiștii români capabili să interpreteze datele acestor teste, iar decizia de a pasa dascălilor sarcina remedierii lacunelor este total greșită. “Pasul următor ar trebui să fie schimbarea metodelor de predare, așa încât elevii să aibă parte de o învățare bazată pe investigație. În loc să li se dea o formulă și să o învețe prin aplicare ei în probleme, să fie ghidați în a găsi singuri soluția”, concluzionează expertul educațional.