Evaluarea naţională 2016. Vineri este ultima zi de înscriere pentru elevii de clasa a VIII-a

Absolvenţii de gimnaziu intră în vacanţă de vineri, 17 iunie, urmând ca în perioada 27 iunie - 29 iunie să susţină probele examenul de capacitate. Tot până vineri, ei trebuie să se înscrie la testarea naţională.

Evaluarea Naţională va debuta luni, 27 iunie 2016, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, va continua marţi, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba maternă, iar miercuri, pe 29 iunie, absolvenţii clasei a VIII-a vor încheia seria testărilor cu proba scrisă la Matematică.

Primele rezultate vor fi afişate pe 1 iulie, până în ora 16.00, iar imediat după această oră elevii nemulţumiţi de nota finală vor putea depune contestaţii până la ora 20.00. Rezultatele finale după contestaţii vor fi afişate pe 5 iulie. Probele scrise pentru Evaluarea Naţională încep la ora 9.00, moment în care se deschid plicurile sigilate care conţin varianta de subiecte multiplicată, în fiecare sală în care se susţine examenul. Accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise, iar supravegherea este asigurată, pentru fiecare sală, de doi asistenţi, cadre didactice de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba. Elevii au la dispoziţie 120 de minute pentru rezolvarea testelor. Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală şi niciun elev nu poate părăsi sala, decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează de predarea acesteia. Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine

Evaluarea Naţională în sesiunea respectivă. În cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, până la înapoierea în sala de clasă. În această situaţie, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit. Candidaţii nu au voie să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, aceştia având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ în acest scop.

 

Sălile de examen vor fi supravegheate video.

În perioada 8-12 iulie, absolvenţii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere şi tot în această perioadă fişele vor fi introdse în baza de date computerizată. Pe 20 iulie, unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti. Tot în aceeaşi zi, şi liceele vor afişa lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate. Candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi în perioada 21 - 29 iulie. În perioada 20-25 iulie, candidaţii care nu au participat sau nu au fost repartizaţi la niciun liceu la prima repartizare au o nouă şansă de a completa fişele de opţiuni. Pe 28 iulie este programată repartizarea candidaţilor. Candidaţii care nu au reuşit să fie admişi nici la a doua etapă de repartizare au o ultimă şansă pentru depunerea dosarelor în perioada 28-29 iulie. Pe 1 şi 2 septembrie 2016 va avea loc repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare.