Eurovision, plagiat „reîncărcat“ | VIDEO

Fanii concursului contestă originalitatea piesei „Believe“, a rusului Dima Bilan, câştigătorul din acest an.

La câteva zile după ce a câştigat concursul Eurovision 2008, piesa „Believe“, interpretată de Dima Bilan, din Rusia (compusă de Dima Bilan şi Jim Beanz, un producător din echipa lui Timbaland) este suspectă de plagiat după melodia „Wild World“ (1970), compusă şi interpretată de Cat Stevens.

Ca de cele mai multe ori, atenţionările vin din partea fanilor concursului (nu de puţine ori, piese participante în concurs au fost descalificate în urma sesizărilor făcute de fani), care au postat comentarii şi mixaje cu cele două piese pe YouTube şi pe diverse site-uri şi bloguri dedicate Eurovisionului.

Potrivit lui Svante Stockselius, Executive Supervisor al Eurovision Song Contest, „sesizările asupra unor nereguli pot veni din partea oricui, fie că este vorba de un fan, un concurent care se consideră dezavantajat sau o delegaţie a unei ţări care s-a aflat în competi- ţie“. Conform procedurii, după ce primeşte sesizarea, EBU, organizatorul concursului, îl anunţă asupra acestui lucru pe şeful delegaţiei din ţara respectivă şi, în cazuri speciale, continuă cercetările.

Asemănare, însă nu copie

Andrei Tudor, compozitorul melodiei „Pe-o margine de lume“, care a reprezentat România la această ediţie a concursului, a fost şi el protagonistul unui scandal legat de un presupus plagiat imediat după finala selecţiei naţionale, însă nu crede că suspiciunea care planează asupa melodiei „Believe“ este întemeiată, deşi asemănări există.

„Este o asemănare între cele două piese, dar nu este plagiat. Asemănarea este mult mai mare decât în cazul meu, la piesa mea au fost doar trei note repetate de două ori, la melodia Rusiei sunt peste zece. Totuşi, repet, nu cred că în cazul piesei lui Dima Bilan se poate vorbi de plagiat“, spune Andrei Tudor.

În prezent, Dima Bilan se află într-un turneu „al învingătorului“, organizat de EBU. Turneul, care a început marţi, în Finlanda, durează o săptămână şi include încă şapte ţări: Suedia, Norvegia, Irlanda, Marea Britanie, Belgia, Franţa şi San Marino. Piesa „Believe“ a fost desemnată câştigătoarea acestei ediţii cu 272 de puncte, primite în urma voturilor telespectatorilor.

Cântăreţul britanic Cat Stevens (actualmente convertit la islamism, sub numele de Yusuf Islam) este considerat unul dintre cei mai importanţi artişti ai anilor ’60-’70. Piesa „Wild World“, inspirată de relaţia cu iubita sa de la vremea respectivă, a fost inclusă pe albumul „Tea for the Tillerman“ (1970) şi lansată ca single un an mai târziu. Melodia „Wild World“ a fost preluată de mai mulţi artişti, însă cel mai cunoscut cover este cel lansat de formaţia americană Mr. Big, în 1993.