Eurovision, "misiune imposibilă"

Celebrul compozitor britanic Andrew Lloyd Webber s-a angajat să compună piesa cu care Marea Britanie va concura anul viitor la Eurovision, la Moscova.

Muzicianul britanic, autorul unor musicaluri de succes precum „Cats“ sau „Fantoma de la operă“, a descris această sarcină drept „misiune imposibilă“, deoarece i s-a cerut să scrie o piesă „atât de bună, încât să câştige concursul“. „Totuşi, eu nu m-am temut niciodată de lucruri ce păreau imposibil de realizat“, a declarat Webber. Marea Britanie este unul dintre cele patru state mari plătitoare, calificate direct în finală în fiecare an. La ultimele ediţii însă, artiştii britanici s-au situat pe ultimele locuri ale clasamentului.