România s-a calificat în finala Eurovision chiar dacă a întâmpinat mari probleme pe scenă. Solista trupei spune că a fost şocată de ce s-a întâmplat, colegii de breaslă şi organizatorii concursului o felicită pentru profesionalism.
Elena s-a descurcat exemplar pe scenă, chiar dacă ieşirile din ritm au fost evidente. La scurt timp după finalul momentului, ea a declarat pentru EVZ că se bucură că a putut duce piesa până la capăt şi că nu a dezamăgit. "Am avut un scurt moment de șoc, pentru că după o serie de repetiții fără probleme, să mi se întâmple asta tocmai în direct, în timpul semifinalei, a fost ca un coșmar. Pe cască se bazează orice artist care cântă live pentru a se putea sincroniza cu negativul, melodia și cu ceilalți colegi de pe scenă. A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reușit să nu vă dezamăgesc și să cânt împreună cu ceilalți colegi Zaleilah până la capăt, iar interpretarea noastră să primească atâtea voturi din partea telespectatorilor. Suntem mândri să reprezentăm România în finala Eurovision", a spus Elena. Şi Dan Manoliu, şeful delegaţiei române a felicitat-o pe solistă şi le-a cerut explicaţii organizatorilor. Aceştia l-au asigurat că a fost doar un incident neplăcut şi că în finală totul va fi perfect. "Imediat după ce a coborât de pe scenă, Elena a venit plângând în Camera Verde. Am îmbrățișat-o și mai ales am felicitat-o pentru ca într-o asemenea situație dificilă s-a comportat ca o adevărată profesionistă. Imediat după aceea am vorbit cu responsabilii EBU de organizarea Eurovision pentru a afla cum a fost posibilă o asemenea problemă tehnică în semifinală. Organizatorii și-au recunoscut vina și ne-au felicitat pentru tăria și profesionalismul Elenei și al trupei Mandinga din timpul showului live", a povestit Dan Manoliu. El Nino, de la Mandinga, se teme şi el de viitoare probleme tehnice. "Nu ne temem decât de problemele tehnice acum, în rest avem încredere în noi că putem să-i facem mândri pe români că au ales Mandinga să-i reprezinte la Eurovision. Noi ne-am propus ca obiectiv să clasam România între primele cinci țări participante", a spus membrul trupei. Cornel Ilie: "Cred că este cea mai potrivită piesă pe care a trimis-o România la Eurovision" Prestaţia de aseară a formaţiei Mandinga a fost foarte bună, având în vedere problemele mari întâmpinate de artistă pe scenă, crede Cornel Ilie. "A fost un moment peste aşteptări", a spus Cormel Ilie, solistul trupei Vunk şi membru al juriului la Selecţia Naţională. El crede că foarte puţini artişti s-ar fi descurcat la fel de bine în acele condiţii. "Problemele tehnice au fost evidente, dar au trecut foarte bine peste ele, Elena s-a adaptat foarte repede la problemă. S-au descurcat foarte bine, mai ales că acolo este un program foarte strict de repretiţii, iar în momentul în care apare aşa ceva, poate să te dea peste cap foarte repede mai ales când ai în faţă publicul acela". Cornel Ilie, deşi nu a acordat punctajul maxim piesei "Zaleilah" la selecţia naţională, pariază pe şansele României în finală. "Cred că este cea mai potrivită piesă pe care a trimis-o România la Eurovision şi avem şanse să intrăm în primii trei", spune el. Liderul Viţa de Vie a declarat că, deşi nu a urmărit prima semifinală din Eurovision, a auzit piesa trupei Mandinga "vrând-nevrând". Adi Despot nu ştie dacă trupa Mandinga ar putea câştiga competiţia. "Nu sunt expert în Eurovision, dar nu ştiu dacă România poate să găzduiască un spectacol de mărimea Eurovisionului", a declarat Despot pentru EVZ. Cât despre influenţele orientale ale piesei "Zaleilah", cântăreţul a spus că "România are o doză orientală pregnantă, nu putem să ne ascundem de lucrul ăsta". Mandinga a sărbătorit victoria de aseară Imediat după spectacol, Costi Ioniţă, compozitorul piesei ce reprezintă România i-a luat pe membri trupei Mandinga și a fugit glonț cu ei la Euro Club pentru a sărbători victoria din prima semifinală alături de ceilalți nouă câștigători. Ţara noastră era creditată cu primul loc în toate sondajele. Echipa a întâmpinat probleme tehnice pe scenă. Reacţie pe Facebook: "Yes..am avut dreptate!!! Felicitari!!!!". TVR 1 lider de audienţă Aproape 900.000 de telespectatori au urmărit în medie evoluţia pe scena de la Baku a trupei Mandinga în prima semifinală Eurovision 2012. Cu o audienţă medie de 8,2% şi o cotă de piaţă de 18,2% la ora 22.31, când pe scena de la Baku urcau reprezentanţii României, TVR 1 a surclasat toate celelalte posturi tv de la noi. 656.000 de telespectatori au urmărit în medie la TVR 1 prima semifinală Eurovision 2012 pe target urban, ceea ce corespunde unui rating mediu de 6,2% şi unei cote de piaţă de 16,3%. Cu aceste cifre, TVR 1 a fost aseară, pe intervalul de difuzare a semifinalei Eurovision (22.00 – 24.00), pe primul loc în topul audienţelor la nivel urban. Pe target naţional, transmisia Eurovision 2012 s-a situat pe locul al doilea, după Pro TV. <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/uEwJrFmMxrg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI: România, calificată în finala EUROVISION | VIDEO