Pîslaru a susținut o conferință în care a vorbit despre finanțarea proiectelor europene în următorul buget al Uniunii Europene, dar când a venit vorba despre principalele proiecte pe zona județului Cluj, acesta a dat dovadă că nu știe nimic despre acestea.
Întrebat despre proiectul gigant al viitoarei șosele metropolitane ale municipiului Cluj Napoca, proiect în sumă de peste 280 de milioane de euro, finanțat din bugetul UE, Pîslaru a spus doar că este bucuros că oficialii europeni nu au închis ușa României, la capitolul construcției de autostrăzi. ”În viitorul buget al UE, nu se va mai merge pe construcția de autostrăzi, pe proiecte punctuale, de mare infrastructură. Mă bucur că în România am reușit să aprobăm fonduri pentru proiecte de mare infrastructură, în special pentru autostrăzi”, a spus Pâslaru.
Fostul ministru al Muncii din Guvernul Cioloș a mai spus că instabilitatea politică din ultima vreme a încetinit foarte mult accesarea de fonduri europene.
Șoseaua metropolitană a municipiului Cluj Napoca este cel mai amplu proiect rutier care va fi dezvoltat în anii următori, în țara noastră. Șoseaua va avea 38 de kilometric lungime și va avea un cost care va depăși suma de 200 de milioane de euro din care 150 de milioane de euro vor veni de la Uniunea Europeană.
Proiectul a trecut deja de faza actelor, fiind aprobat de Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, urmând ca în 2020 să fie lansată licitația pentru desemnarea constructorilor.