Europa risipeşte apa şi se va confrunta cu lipsa ei şi cu secetă, a avetizat Agenţia Europeană de Mediu într-un nou raport, dat ieri publicităţii. Soluţia nu mai este de a creşte proviziile, ci de a reduce cererea şi de a introduce taxarea apei pentru toate sectoarele, inclusiv în agricultură, în funcţie de volumul de apă folosit.
Agenţia susţine că problema apei nu mai este doar a ţărilor din sud, precum Italia şi Spania şi că fenomenul se răspândeşte şi în nordul continentului.
„Când vine vorba de apă, consumăm mai multă decât ne permit mijloacele de care dispunem”, a declarat Jacqueline McGlade, directoarea Agenţiei, citată de EU Observer. Secete tot mai dure
“Soluţia pe termen scurt pentru împuţinarea apei a fost de a extrage cantităţi mai mari de apă din rezervele din pământ. Dar supraexploatarea nu este sustenabilă”, a mai spus ea.
În plus, schimbarea climatică va duce la secete tot mai severe şi mai frecvente, mai ales vara.
O soluţie ar fi ca autorităţile să crească gradul de folosire a rezervelor de apă alternative, ca de exemplu apa reziduală tratată. Însă Agenţia spune că e nevoie de o schimbare de politică, astfel încât cererea să fie diminuată.
“Trebuie să tăiem cererea, să micşorăm cantitatea de apă pe care o extragem şi să creştem eficienţa folosirii ei”, a mai spus McGlade.
Agenţia recomandă ca statele membre să nu aştepte o criză a apei pentru a lua măsuri şi să aplice planuri de management al secetei, concentrându-se pe zonele cu risc ridicat.
Sursa: EU Observer