Rednic visează la Europa, dar Dinamo nu trece de Dunărea

„Câinii” au cedat, sâmbătă, în deplasare, la Călărași, scor 0-1, meci în care au făcut doar act de prezență. Totuși, „Puriul” a dat exemplu sistemul competițional din Belgia, unde și echipele din play-out au șansa de a evolua în cupele europene.

Dinamo va termina în anonimat sezonul, fără obiectiv. Sâmbătă, gruparea din Ștefan cel Mare a cedat pe terenul celor de la Călărași, scor 0-1, dar tot ce contează pentru dinamoviști este că au evitat retrogradarea. La finalul meciului de la Călărași, Mircea Rednic (foto mic), tehnicianul dinamoviștilor, a ironizat modul în care elevii săi au abordat partida cu Dunărea.

„Ne-am dorit victoria, dar am crezut că simpla noastră prezență pe teren ne va aduce victoria. La cum ne-am comporatat astăzi, nu meritam să câștigăm. Există a șaptea, a opta zi de Paști? Noi tot sărbătoream, ciocneam ouă, iar ei jucau. Probabil eu nu i-am putut face să înțeleagă că jucăm cu o echipă care luptă pentru salvarea de la retrogradare. Am fost inexistenți astăzi. Ei știu foarte bine că situația lor se va decide după ultimul meci. Nu doar străinii, că au fost și români care stau și cer să joace, iar când o fac, nu vezi nicio diferență. Astăzi mi-au plăcut doar adversarii. Au făcut ce trebuia, s-au închis foarte bine”, a spus „Puriul”, potrivit Digi Sport.

„Toată lumea vorbește despre retrogradare”

Dinamo este, însă, pentru al doilea an consecutiv în playout-ul Ligii 1, și nici viitorul nu se anunță a fi prea roz pentru această echipă, deși se vehiculează reconstrucția echipei de la an la an.

Mircea Rednic e de părere că sistemul competițional din fotbalul românesc, cu play-off și playout, ar putea fi îmbunătățit astfel.

„În Belgia, de exemplu, dacă ești în play-out, mai primești o șansă să joci în cupele europene. Te duelezi cu o echipă din play-off la un baraj și așa ai șanse. La noi, în Liga 1, nu e așa... În play-out se vorbește doar despre retrogradare, nu există alt obiectiv. Toată lumea stă și vorbește doar despre asta... Începi și faci calcule, nu vedeți că deja și eu am început? (râde). Mediașul a avut un parcurs foarte bun, după ce a venit Edi Iordănescu. Și echipa trebuia să se obișnuiască cu el, era doar o chestiune de timp, vedeți ce bine merge acum? Trebuie să le dai șanse și celor din play-out. Momentan, nu avem ce face. Trebuie să acceptăm regulile care s-au implementat”, a declarat Rednic la Telekom Sport.

 

„Vamă” l-a scuipat pe Culina

Partida de la Călărași nu a fost lipsită de incidente. Protagoniștii au fost Dinu Gheorghe (foto), președintele Dunării, și Ionel Culina, ofițerul de presă al lui Dinamo. Cei doi s-au jignit în urmă cu o lună, iar cu ocazia meciului au continuat conflictul. Conform Fanatik, Dinu „Vamă” l-ar fi scuipat pe Ionel Culina când a dat nas în nas cu el în zona vestiarelor, după ședința dinaintea partidei. Pentru a nu aplana conflictul, oficialul „câinilor” s-a baricadat în vestiarul lui Dinamo, a mai precizat sursa citată. Dinu Gheorghe și Ionel Culina au colaborat în Ștefan cel Mare, în perioada scurtă a lui Dinu „Vamă” petrecută ca președinte al lui Dinamo, în 2015