La numai o lună și jumătate după ce Rusia a organizat „Vostok-2018”, cele mai mari manevre militare din istoria sa (inclusiv perioada sovietică), NATO răspunde cu „Trident Juncture 2018”.

La „Vostok-2018”, organizate în perioada 11-17 septembrie, au participat peste 300.000 de militari, 36.000 de vehicule, 1,000 de avioane și 80 de nave. La acestea s-au adăugat trupe din China și Mongolia.

„Trident Juncture”, anunțate drept cele mai importante exerciții militare NATO, de la sfârșitul Războiului Rece, încep joi, 25 octombrie, și sunt programate să dureze până pe 7 noiembrie.

Tema manevrelor Alianței: testarea capacității de a opri și respinge o ofensivă lansată împotriva Norvegiei dinspre Federația Rusă. La exerciții, vor participa 50.000 de militari, 10.000 de vehicule, 150 de avioane și 60 de nave.

„Vom demonstra că suntem în măsură să ne apărăm şi să ne arătăm unitatea”, a afirmat amiralul american James Gordon Foggo, comandantul acestor exerciţii, în timpul unei conferinţe de presă organizate la sediul NATO de la Bruxelles. Conducerea NATO a încercat să menajeze sensibilitățile Rusiei: „Exercițiile tereste se vor desfășura la 1.000 de kilometri de frontiera cu Rusia, iar operațiunile aeriene la 500 de kilometri. Rusia nu are nici un motiv să fie îngrijorată”, a declarat generalul norvegian Rune Jakobsen, comandantul Statului Major al Norvegiei.

Cu toate mănușile diplomatice, tensiunile dintre NATO și Rusia cresc într-un ritm galopant, iar faptul că cele două tabere recurg la cele mai mari exerciții militare din istorie la un interval scurt de timp nu face decât să sporească îngrijorarea.

Armata germană, cu cozi de mături în loc de puști

 

În cazul unei ciocniri militare reale dintre NATO și Rusia, Europa ar deveni principalul teatru de război. Or, momentul coincide cu cele mai mari disensiuni între Europa și Statele Unite, principala forță a NATO. Dar și cu cele mai grave dezbinări din sânul Europei înseși.

La solicitările lui Donald Trump ca țările europene să-și respecte promisiunea de a aloca 2% din PIB pentru Apărare, liderii de pe continent (în special Angela Merkel și Emmanuel Macron) au răspuns cu declarații despre necesitatea ca Europa să se apere singură. Or, analiștii militari sunt la unison de acord să afirme că acest lucru este imposibil.

În septembrie, trupele germane ale NATO au simulat recent un atac rus asupra unei unități: potrivit The Telegraph, „rușii” au avut nevoie de numai 18 minute pentru a-i învinge pe nemți.

Bundestagul avertiza anul acesta că forțele sale armate „nu sunt echipate pentru a îndeplini misiunile pe care le au”. În timpul Războiului Rece, trupele RFG erau în prima linie de apărare a Europei: 3.787 tancuri și aproape 500.000 de militari activi. Astăzi, Germania are numai 179.000 de militari, iar dintre cele 244 de tancuri Leopard rămase doar 94 funcționează. Angela Merkel, ale cărei interese economice cu Vladimir Putin au fost înfierate de Donald Trump la ultimul summit NATO, refuză vehement să aloce 2% din PIB pentru Apărare. Cum o face România, de pildă.

În 2014, din lipsă de bani, armata germană a rămas fără puști, iar militarii lui Merkel se antrenau ținând în mâini cozi de mături, potrivit ARD. Și nu este singurul caz de dotare catastrofală: Olanda și-a casat ultimele sale tancuri încă din 2011.

 

„Apărăm Europa!” De cine?

„Pentru a acționa împreună, trebuie să cazi de acord asupra amenințării”, explică profesorul Anand Menon, de la King’s College din Londra, citat de Telegraph, subliniind dezbinarea dintre țările europene.

Polonia și țările baltice se concentrează pe o amenințare din partea Rusiei, în timp ce pentru Italia principalul pericol de securitate îl reprezintă imigrația de pe Mediterana. Tot spre Sud privește și Franța, care dorește o forță europeană de intervenție în Africa de Nord și mai jos, spre Mali, Niger etc, pentru a stăvili influența islamistă în zonele sale de influență.

„Sunt multe probleme legate de o armată europeană”, subliniază Menon. „Una este: cine decide? Cine ia decizia de a trimite trupe într-o zonă periculoasă?”

Anul trecut, cu mult tamtam, Uniunea Europeană a anunțat crearea unei Structuri Permanente de Cooperare (Pesco), ca un cadru de integrare militară. Însă statelor membre le-a fost imposibil să cadă de acord care ar trebui să fie principalele sale obiective.

Proiectele importante de dotare cu arme moderne au fost abandonate rapid și, cu excepția unui nou acord privind frontierele deschise pentru forțele armate, nu s-au convenit decât câteva proiecte minore.

Nemulțumită de ritmul lent de cooperare al Pesco, Franța a lansat propria sa Inițiativă de Intervenție Europeană pentru construirea unei forțe de reacție rapidă care să poată fi desfășurate în zonele de conflict.

Polonia, îngrijorată de amenințarea Rusiei, face presiuni mari asupra Statelor Unite pentru stabilirea pe teritoriul său a unei baze americane (nu NATO!) permanente, fiind dispusă să investească 2 miliarde de dolari.

România și Cehia doresc să-și integreze câte o brigadă în armata germană. Olanda o face deja din 2016, o sută de soldați ai săi fiind integrați în Batalionul 414 Tancuri din Germania cantonat la BergenLohheide, în Saxonia Inferioară. Ofițerii superiori de aici îți vor spune că misiunea lor este „apărarea Germaniei și a Olandei în cadrul NATO”. Însă reporterii britanici de la Telegraph i-au întrebat și pe militarii simpli. Răspunsul ar trebui să provoace fiori: „Apărăm Europa!”

 

România, în cătarea Rusiei

Pagina de Facebook a Forțelor Aeriene Canadiene anunța vineri interceptarea unui avion de luptă rusesc Su-27 Flanker de către două avioane de vânătoare canadiene Hornet, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană a NATO. Aparatul rusesc „opera în apropierea spațiului aerian românesc, deasupra Mării Negre”. Astfel de provocări din partea Rusiei la adresa României sunt frecvente. Pe 11 septembrie, la București, ministrul de Externe român Teodor Meleșcanu, împreună cu omologii săi turc, Mevlut Cavușoglu, și polonez, Jacek Czaputowicz, își exprimau îngrijorarea față de ceea ce au numit „atitudinea militară agresivă crescândă” a Rusiei la frontierele NATO.

Pe 16 octombrie, ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, declara: „România a devenit un furnizor de insecuritate și de destabilizare în această regiune, din cauza rachetelor de la Deveselu”. O amenințare fără nici un fel de perdea diplomatică.

 

Te-ar putea interesa și: