Banca Naţională a României a anunţat astăzi un curs de referinţă pentru moneda europeană de 3,59 de lei, cu trei bani mai mic decât cel publicat ieri. Moneda naţională a recuperat, astfel, din pierderea înregistrată faţă de euro în urmă cu două săptămâni. Primele tranzacţii au fost realizate la 3,6400 - 3,6420 de lei pentru un euro, mai sus decât cotaţiile de la finele şedinţei anterioare, de 3,6370-3,6390 de lei. De asemenea, ieri, BNR anunţase un curs de referinţă pentru moneda europeană de 3,62 de lei, cu 4,84 de bani mai mic decât cel publicat luni.
La începutul acestei luni, moneda naţională a atins pragul minim al acestui an (3,96 pentru un euro). După câteva zile, leul a dat semne că îşi revine, un euro valorând 3,92 de lei, ca apoi să piardă din nou din putere ajungând la 3,9233.
Prognozele analiştilor erau atunci sumbre în privinţa monedei naţionale. Specialiştii de la Barclays, una dintre cele mai mari bănci britanice, spuneau că euro va atinge în scurt timp pragul de patru lei şi 20 de bani. Dolarul şi ia avânt
Moneda europeană a scăzut astăzi sub pragul de 1,28 dolari, pentru prima dată în aproape doi ani, pe fondul speculaţiilor că băncile centrale europene vor reduce ratele dobânzilor din cauza temerilor referitoare la o recesiune globală, anunţă AFP.
Euro a pierdut astfel peste 20 de procente de la maximul de 1,6038 dolari atins la jumătatea lui iulie.