Euro a "ciupit" 3,8 lei

Pe piaţa băncilor, cotaţiile au stat peste acest nivel mai mult de o oră.

Timp de mai bine de o oră, euro a fost cotat ieri peste nivelul de 3,8 lei pe piaţa pe care tranzacţionează băncile, potrivit dealerilor instituţiilor de credit. Cotaţia maximă de ieri de pe piaţa interbancară a fost de 3,8450 lei pentru un euro. Saltul a început la puţin timp după cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR).

Ulterior, leul şi-a revenit, cotaţiile de pe piaţa interbancară stabilizându-se la nivelul de 3,78 lei pentru un euro.

Cursul de schimb comunciat ieri de BNR a fost foarte apropiat de 3,7694 lei pentru un euro, aproape neschimbat de cel publicat joi. Ce a dus moneda unică atât de sus

O ştire Reuters bazată pe un sondaj efectuat de această agenţie pe tema anului în care şi România ar putea adopta euro, respectiv mişcări care ar putea semăna cu un atac speculativ eşuat, explică dealerii saltul făcut de cotaţii ieri pe piaţa interbancară.

După apariţia ştirii Reuters cotaţiile au urcat, bănci mari cumpărând valută. Alţi dealeri văd între ştirea Reuters şi deprecierea leului o simplă coincidenţă temporală. Ei interpretează mişcarea cotaţiilor şi ca pe un posibil atac speculativ care a eşuat. Argumentul: seara cotaţiile erau sub 3,79 lei pentru un euro. „Nu are nicio legătură ştirea Reuters. Nu reprezintă o noutate“, ne-a declarat dealerul unei bănci comerciale. Un argument în plus al acestui dealer este că sondajele Reuters de multe ori nu au impact asupra pieţei. El a explicat că saltul cotaţiilor a fost generat de „efectuarea unor ordine comerciale de mare valoare prin bănci de pe piaţa londoneză“. Cât mai alunecă leul? > Pesimiştii. Aceştia consideră că, luni, cotaţiile de pe piaţa interbancară ar putea sări din nou peste nivelul de 3,8 lei pentru un euro, în cazul în care BNR nu intervine pe piaţa valutară. Ei subliniază că intervenţia băncii centrale pe piaţa monetară nu mai are niciun efect. Dobânzile de pe piaţa băncilor au fost ieri de peste 9% pentru depozitele pe o zi şi pe o săptămână.

> Optimiştii. „Orice este posibil“, ne-a spus un dealer. Şi acesta afirmă că luni este posibil ca raporturile de schimb de pe piaţa interbancară să testeze din nou nivelul de 3,8 lei pentru un euro, dar în funcţie de conjunctura internaţională. Pe un termen uşor mai lung, aceştia mizează pe aprecierea leului. Argumentul: se apropie şedinţa de politică monetară a BNR din februarie la care se aşteaptă ca dobânda să mai fie mărită cu până la un punct procentual. Dacă majorarea ar fi cu numai 0,5 puncte, nivelul de 8,5% ar fi de peste două ori mai mare decât dobânda stabilită de banca centrală din SUA la ultima şedinţă - 3,5%. În consecinţă, unele capitaluri ar trebui să se îndrepte înspre România. REUTERS A CHESTIONAT BANCHERII România ar putea adopta euro abia în 2015

România ar putea adopta moneda europeană abia în 2015, după cum reiese dintr-un sondaj „informal“ realizat de Reuters şi publicat ieri pe site-ul finance.cz. În opinia celor 34 de bancheri chestionaţi de Reuters, România ar urma să fie ultima ţară din Europa de Est care va adopta euro. Reprezentanţii BNR au avansat orizontul de timp 2012- 2014 în ceea ce priveşte adoptarea euro. Potrivit estimărilor reprezentanţilor celor mai mari instituţii financiare europene, am putea intra în zona euro cel mai devreme în 2012. Cel mai sumbru scenariu indică adoptarea monedei unice europene în 2018. Întârzierile ar fi cauzate de nivelul ridicat al inflaţiei. „Ţările est-europene au cel puţin două probleme similare, inflaţia şi deficitul fiscal“, a comentat un reprezentant al companiei de consultanţă Global Insight. În octombrie 2006, şi agenţia de rating Fitch estima că România va adopta moneda unica europeană în 2015, la doi ani după intrarea Bulgariei în zona euro. În afară de Slovacia, care va adopta euro în 2009, toate ţările din Europa de Est vor înregistra întârzieri la intrarea în blocul euro. Bulgaria ar putea adopta moneda unică cu doi ani înaintea noastră, în 2013, iar Ungaria în 2014. (Adelina Vlad)