Campioana ultimelor două ediții ale turneului final european s-a chinuit, astăzi, la Toulouse, cu naționala Cehiei, scor 1-0, într-un meci din cadrul Grupei D.
Spania a muncit din greu pentru a obține prima victorie în această ediție a Campionatului European. Elevii lui Del Bosque au dominat în totalitate partida de la Toulouse, în care portarul Petr Cech a fost omul meciului pentru reprezentativa Cehiei. Abia în minutul 57, cehii și-au arătat colții, în urma unei lovituri libere parată, însă, de David de Gea. O altă mare ocazie de gol a Cehiei a fost în minutul 65, atunci când lovitura de cap a lui Selassie a fost scoasă de pe linia porții de Fabregas.
Lovitura de grație a reprezentativei „La Roja” a fost dată în minutul 87. Gerard Pique a înscris în poarta Cehiei, cu o lovitură de cap, din centrarea colegului său de la Barcelona, Andres Iniesta.
SPANIA: 13. David de Gea — 16. Juanfran, 3. Gerard Pique, 15. Sergio Ramos (căpitan), 18. Jordi Alba — 10. Cesc Fabregas (14. Thiago Alcantara, 70), 5. Sergio Busquets, 6. Andres Iniesta — 21. David Silva, 22. Nolito (11. Pedro Rodriguez, 82) — 7. Alvaro Morata (20. Aritz Aduriz, 62). Selecționer: Vicente del Bosque. Rezerve neutilizate: 1. Iker Casillas, 23. Sergio Rico — 2. Cesar Azpilicueta, 4. Marc Bartra, 8. Koke, 9. Lucas Vazquez, 12. Hector Bellerin, 17. Mikel San Jose, 19. Bruno Soriano.
CEHIA: 1. Petr Cech — 2. Pavel Kaderabek, 6. Tomas Sivok, 5. Roman Hubnik, 8. David Limbersky — 22. Vladimir Darida, 13. Jaroslav Plasil — 4. Theodor Gebre Selassie (18, Josef Sural, 86), 10. Tomas Rosicky (căpitan; 15. David Pavelka, 88), 19. Ladislav Krejci — 7. Tomas Necid (21, David Lafata, 75). Selecționer: Pavel Vrba. Rezerve neutilizate: 16. Tomas Vaclik, 23. Tomas Koubek — 3. Michal Kadlec, 9. Borek Dockal, 11. Daniel Pudil, 12. Milan Skoda, 14. Daniel Kolar, 20. Jiri Skalak.