„Eugenia” sătească: practici magice pentru cum să arate copilul

În Mehedinţi se întâlnea o practică foarte interesantă ce avea ca scop să o facă pe proaspăta nevastă să nască băieţi sau copii care să aibă o anumită trăsătură, preferată de sătenii din zonă.

După cununia religioasă, nuntaşii se duceau la casa mirelui, unde urma să aibă loc masa mare. Înainte de a se aşeza, soacra mare o lua pe mireasă de mână, o aşeza pe vatră, iar apoi îi punea un băiat mic pe genunchi. Pentru ca primul său copil să fie băiat, mireasa îi mângâia sexul iar apoi îi dădea în dar un colac împletit. Tot în această regiune, soacra o punea pe nora sa să se uite pe coş pentru ca ea să nască prunci cu ochii negri. Nunta, paşaport pentru maturitate şi reproducere OLTENIA • În Gorj, când venea alaiul mirelui să ia mireasa de acasă, rudele de sex feminin ale miresei (numai cele căsătorite), stăteau în faţa porţii închise şi spuneau: „Ieşim cu luna înaintea soarelui”. Naşa, care venea cu mirele, răspundea: „Noi ieşim cu soarele înaintea lunii”. Se spunea de trei ori, apoi se deschideau porţile. • În Dolj, când mireasa era primită în gospodăria mirelui, ea era suită pe o masă, iar apoi soacra mare o dădea jos, lunând-o în braţe, ca să-i arate că va trăi bine cu ea şi îi trecea prin sân bani de argint pentru ca nora ei să fie sănătoasă ca banul. • În Mehedinţi, masa pe care era suită mireasa era învârtită şi se spunea că aşa cum se învârte masa, aşa să se învârtă mireasa în casa socrilor. Tot acolo, mireasa era aşezată pe vatră şi aduna tăciunii. Se zicea că aşa cum stau tăciunii pe vatră, aşa să stea mireasa la casa mirelui. • În Gorj, la ieşirea din biserică, se juca o horă în care intrau fetele uitate din sat, în speranţa că le va veni şi lor rândul cât de curând la măritiş. • În unele sate din Olt, după cununie, înainte de masa mare, mirii mâncau din strachină urcaţi pe nişte desagi, ca să stea legaţi ca desagii.                                    Un tânăr se duce cu un plocon la naşul său de cununie în ziua de Crăciun, Ceauru, Gorj, 1930  Sursa: Tache Papahagi, „Images d’ethnographie roumaine” MUNTENIA ŞI DOBROGEA • În localitatea Sudiţi, din Ialomiţa, domnişoarele de onoare îşi scriau numele pe talpa pantofului miresei, în speranţa că astfel se vor mărita şi ele cât mai repede. • La Cotmeana, Argeş, după ce se împodobea bradul, el era dus la o fântână şi era udat cu apă de mireasă. Apoi, găleata care se umpluse cu apă se vărsa puţin câte puţin, de trei ori: prima dată când se pleca cu bradul de la fântână, a doua oară când se ajungea acasă la mireasă, iar a treia oară când venea ginerele cu nunta. „Cifra trei e cifră magică, o regăsim în absolut toate ritualurile. De ce trei şi nu patru, Dumnezeu ştie. Nu e o chestiune creştină, e precreştină şi o întâlnim în foarte multe spaţii culturale diferite. Unele interpretări spun că, pur şi simplu, „cifrele de aur” - trei, şapte, pe care le regăsim în foarte multe rituri, mituri, din toate colţurile lumii – ţin de un fel de strucutră mentală general umană. Eu am mici rezerve, dar e suprinzător să vezi că găseşti din fundul Africii până în Carpaţi acelaşi trei şi şapte. Te întrebi de ce trei şi şapte şi nu patru şi şase. Ceea ce e important e că intră în numerele de aur care se regăsesc în toate ritualurile, şi nu numai la noi”, Vintilă Mihăilescu, director general al Muzeului Ţăranului Român • În Oarja, Argeş, fetele făceau ciucuri din lână, 22 albi şi 22 roşii, iar în vârf se punea un ciucure mare, un covrig şi un măr. După ce bradul se desfăcea, mărul îl mâncau fetele mari, ca să se mărite şi ele. • La Movila Miresii, Brăila, în brad se punea şi „palanţa”, adică un cântar făcut din hârtie, pentru ca mirele să fie drept şi cinstit. • În Stăncuţa, Brăila, bradul se împodobea la mire şi era dus la casa miresei sâmbăta, cu o zi înaintea nunţii. Bradul era adus în căruţă, cu lăutari, iar mireasa îl aştepta aşezată în pat. Flăcăul care îl aducea îl lăsa în pat lângă mireasa, iar ea îl lega cu lână la vârf. Din acel moment, el era păstrat la casa miresei. • În Gostinari, Giurgiu, bradul era aşezat în găleata cu apă. Găleata cu apă era apoi vărsată în jurul casei, iar găleata goală era aruncată peste casă, ca mireasa să nu se mai întoarcă înapoi acasă. • La Miloşeşti, Ialomiţa, bradul se punea la poarta casei. Sâmbătă noaptea, mireasa şi o altă tânără din sat dormeau sub brad pentru a-şi visa ursitul. Apoi se rupea vârful bradului şi era păstrat la icoană. • În Furculeşti, Teleorman, bradul se lăsa să se usuce sau făceau furcă de tors din el. Nu era bine pentru tineri ca bradul să fie pus pe foc. • În Starchiojd, Prahova, când mireasa intra în casă la socrii mari, neamurile ei stăteau în dreptul focului pentru ca ea să nu vadă ea focul. Altminteri, ar fi trăit rău în noua sa gospodărie. • În judeţele Constanţa şi Brăila exista obiceiul numit „jocul găleţii”. Se umplea o găleată cu apă şi se juca împrejur de trei ori, ca să le fie casa plină de bucurii. • În Petreşti, Argeş, mirii se duceau şi turnau apă pe jugul boilor pentru a trage amândoi împreună la căsnicie. MOLDOVA ŞI BUCOVINA • În Nereju, Vrancea, după ce se aşeza voalul pe capul miresei, era obiceiul ca unul dintre nuntaşi să pocnească din bici. Dacă mireasa călca pe şfichiul biciului putea cere vornicului o răscumpărare. • În Glăvăneşti, Bacău, mireasa era aşezată duminică dimineaţă pe un cojoc ca să aibă noroc la oi. • În Oituz, Bacău, după ce ajungea de la cununie acasă, pe treptele casei se punea o scoarţă. Mireasa trebuia să o dea la o parte, ca să le arate tuturor că este harnică. • În Cavadineşti, Galaţi, în timpul nunţii, câţiva flăcăi aduceau apă la miezul nopţii, iar mirii se uitau în ea ca să fie băieţii lor frumoşi. • În Iaşi, când un flăcău spunea oraţia de nuntă, el stătea călare şi se învârtea în jurul unei cofe cu apă pe care trebuia să o verse din fuga calului. Se crede că astfel mireasa va avea noroc. • În Dărmăneşti, Bacău, pe drum se striga: „Are cinste mirele (sau nunul)?”. „Are”, se răspundea şi se chiuia. La masă, mirelui i se aducea o fetiţă de  4-5 ani în loc de mireasă. El spunea : „Ar’ să fie”. Apoi i se aducea o bătrână, iar el zicea: „A fost”. După ce venea mireasa lui, cei doi încercau să se lovească cu o crenguţă de brad. Cel care lovea primul, avea să conducă în casă. • În Vrancea, la mire acasă, soacra ieşea înainte cu o farfurie cu brânză, smântână şi un ou fiert. Mirii îşi încrucişau braţele sus la tocul uşii, mireasa lua cu degetul din farfurie şi făcea o cruce pe tocul uşii. Socra îi apuca apoi cu un prosop de gât şi îi punea pe amândoi pe o pernă. „Şi-am zis verde lemn uscat / Când eram flăcău în sat / Multe garduri am stricat / Şi-aveam trei ibovnice în sat”, cântec de la gătitul mirelui din judeţul Vaslui Pentru documentare, evz.ro a folosit seria de volume “Sărbători şi obiceiuri” coordonată de Ion Ghinoiu, etnolog la Institutul de Etnografie şi Folclor “Constantin Brăiloiu” din Bucureşti.