Fiul genialului „Vagabond” al filmului mut, vorbeşte despre viaţa lui, a tatălui şi despre scenarii neterminate.
Este fiul lui Charlie Chaplin şi nepotul lui Eugene O’Neil. Poartă acelaşi nume cu bunicul pentru că s-a născut în anul în care cel din urmă a murit. A venit pentru prima oară în România ieri, la ora 13.05.
Eugene Chaplin va decerna astăzi un premiu în cadrul Galelor Circului Globus, de la ora 15.00. Pe drumul de la aeroport până la Hotel Capşa, unde este cazat, bărbatul în vârstă de 54 de ani a povestit, pentru EVZ, cum e să trăieşti cu umbra unui geniu deasupra capului, cum e să fii pasionat de circ, ce înseamnă copiii, şI cum a fost, de fapt, Charlot, veşnicul vagabond.
Pe lângă viaţa la circ, a făcut documentare despre viaţa tatălui său, nu s-ar încumeta niciodată să regizeze “The Freak” (“Ciudatul” – n.r.), ultimul scenariu a lui Charlie Chaplin, şi nici nu o să-l vedeţi vreodată mergând ca “Piciul”. Preferă să rămână în spatele camerelor de filmat şi este singurul dintre cei 10 copii ai lui Charlie Chaplin care n-a jucat niciodată într-un film. “Ca să fii actor trebuie să fii extrovertit. Iar eu sunt timid”.
INTERVIU
Printre filmele lui Ceauşescu era şi “Dictatorul” a lui Chaplin
Voi începe prin a vă întreba de munca pe care aţi făcut-o în anii ’70, când ştiu că aţi lucrat cu Rolling Stones şi apoi cu David Bowie, iar albumele scoase atunci au fost neobişnuite atât pentru Stones-i, cât şi pentru Bowie. Da. Păi asta nu e vina mea. (râde) Ce s-a întâmplat e că eu sunt din teatru şi am făcut un curs de management la Royal Academy of Theatre din Anglia. Şi când am terminat asta, am lucrat pentru teatre din Anglia şi pentru Opera din Geneva şi apoi a fost Opera Casino, care tocmai era făcut, şi i-au reconstruit şi au făcut un studio înăuntru. Şi pentru că aveam cunoştinţe în domeniul sunetului m-au luat acolo. A fost o experienţă extraordinară, pentru că primii clienţi pe care i-am avut au fost chiar Rolling Stones. Era chiar perioada în care grupurile aveau foarte mulţi bani şi veneau în studio şi stăteau foarte mult. Ei au stat acolo patru sau cinci luni pentru albumul „Black & Blue”. David Bowie e altceva. El era în Berlin şi a închiriat studioul şi a făcut trei albume: „Heroes”, „Lodges”, şi apoi „Low”. El trăia în Elveţia pe vremea aia. Şi apoi s-a căsătorit cu un bărbat, zece ani mai târziu şi s-a mutat în America iar acum e în Anglia.
Povestiţi-mi despre „The Freak” („Ciudatul”), scenariul pe care tatăl dumneavoastră l-a făcut pentru sora dumneavoastră, Victoria. Da, „The Freak” a fost... Tatăl meu era un om căruia îi plăcea foarte mult să muncească. Şi nu voia să se oprească. Când a făcut „The Countess from Hong Kong”, a fost o perioadă dificilă pentru el. Pentru că modalităţile de lucru se schimbaseră. Apăruse culoarea... Dar el a rămas omul de alb-negru, aproape fără sunet. Era tot timpul îngrijorat din cauza modului în care evoluau lucrurile. Când a început fără sunet era ceva, apoi a apărut sunetul, cu vorbe, şi a făcut „City Lights” („Luminile oraşului” – n.r.), apoi s-a hotărât să îşi compună muzica, dar nu a băgat vorbe. Doar ca să arate că filmul mut n-a murit. Apoi a urmat „Modern Times”, unde îi putem auzi pentru prima oară vocea în timpul unui cântec. Şi apoi e „The Great Dictator” care e ultimul film în care îl putem vedea în rolul Vagabondului, Charlot. Şi apoi a făcut „The Countess”, care a fost foarte greu. Şi apoi a scris „The Freak”, unde era evident că voia să joace sora mea Vicky.
Dar ea s-a căsătorit.. Da, s-a căsătorit, dar totul a fost întârziat din cauza mamei mele, care şi-a dat seama că tatăl meu nu era destul de în formă să mai poată face asta. Şi, cu influenţa ei, a reuşit să-l oprească.
Ştiu că sora dumneavoastră ar fi trebuit să joace cu aripile pe care tatăl le folosise în „The Kid” („Piciul” – n.r.) Nu. Oamenii care au făcut aripile pentru „The Freak” sunt aceiaşi care au făcut efectele speciale pentru „2001 Space Oddisey”.
Casa din Elveţia, muzeu
Pasiunea dumneavoastră pentru circ e influenţată de cea pe care tatăl dumneavoastră a avut-o pentru lumea asta? Cu siguranţă. În familie mergeam mereu la circ. O dată pe an circul venea în oraş şi mergeam să-l vedeam. Ce-mi plăcea cel mai mult e că mergeam să vedem circul, apoi organizam o petrecere la care toată lumea venea la noi acasă. Mulţi dintre artişi veneau cu animalele, un urs, un crocodil, o maimuţă. Era foarte frumos. Mă uimea întotdeauna. Pentru că îi vedeam pe artiştii de circ făcând lucururi extraordinare, iar apoi, când ajungeam să-i cunosc, îmi dădeam seama că sunt cu picioarele pe pământ. Şi nu erau cu aere de vedete.
Câţi ani aveaţi când circul vă venea acasă? O, de când eram mic. Tatăl meu a murit în decembrie 1977, şi tot a mers la circ, cănd au venit în octombrie. Cred că, în vremurile de demult, în Anglia aveai Music Hall, unde era distracţie pentru toată lumea. Erau artişti de circ, cântăreţi, dansatori, aproape toate tipurile de artişti. Mama lui era cântăreaţă acolo, apoi a început şi el să cânte. Apoi a început să facă jonglerii. Toate astea erau parte din el. Iar apoi, când a început să facă filmele mute, aveau o cameră de luat vederi care nu se mişca. Şi atunci actorii erau nevoiţi să facă toate giumbuşlucurile în faţa camerei. Dacă te uiţi la primele filme, o să vezi că aparatul nu se mişcă deloc. Şi atunci luau oameni de la Music Hall, care erau capabili să facă jonglerii, tumbe. Practic, erau oameni de circ.
Şi acum sunteţi regizorul artistic al circului Nock din Elveţia. Ce faceţi acolo? Practic, pun spectacolul cap la cap cu familia Nock. Şi odată ce încep repetiţiile, e chestia de prezentare. Să arate bine, să fie muzica bună, să fie luminile bune. Mie îmi place ca în spectacole să fie un anumit ritm.
Sunteţi primul copil al lui Charlie şi Oona Chaplin născut în Elveţia şi că aţi şi moştenit casa în care v-aţi născut. Da, numai că acum e la o asociaţie, pentru că va fi transformată în muzeu. Asta vor oamenii.
„Tata a avut o perioadă destul de turbulentă”
Tatăl dumneavoastră era genul care să vrea să fie mereu în centrul atenţiei, sau prefera să-şi ţină viaţa personală departe de ochii lumii? Pentru că a vut o viaţă destul de tumultoasă... Viaţa personală şi-a ţinut-o mereu mai ascunsă. Dar ca actor adora să fie în centrul atenţiei. Dacă era la o petrecere făcea aproape orice să treacă în centrul atenţiei.
Cum s-a descurcat mama dumneavoastră cu asta? El a fost căsătorit de patru ori. La începutul industriei filmului, toată lumea crede că erau bărbaţi destul de în vârstă. Ori asta nu e adevărat. Tatăl meu avea 19 ani când a început. Erau toţi foarte tineri. Şi deodată, faima şi averea vin, şi ai fete frumoase în jur. Cred că şi acum e la fel. El a avut o perioadă destul de turbulentă în perioada pe care eu o numesc „anii de creaţie”. A fost căsătorit cu actriţe...
A fost căsătorit cu una dintre actriţele din The Kid. Da, şi cu una din Modern Times. Dar când eşti tânăr, relaţiile sunt destul de greu de păstrat. Şi toate erau femei foarte frumoase. Dar când eşti regizor şi ele sunt actriţe, apare întrebarea: „Nu ai un rol şi pentru mine”, şi el răspundea „Păi, nu m-am gândit la tine”, şi atunci interveneau problemele. Şi apoi a cunoscut-o pe mama. Iar cu mama, pur şi simplu a ieşit bine. E amuzant, pentru că de-a lungul anilor, mai ales în ultimii 25 de ani, cei din Elveţia, un bărbat care era atât de sigur pe el, depindea în întregime de mama. Nu călătorea nicăieri fără ea, nici măcar la Oscaruri. Acolo o făcea mereu să urce pe scenă. Când s-a căsătorit cu ea avea 54 de ani, iar ea avea doar 18.
Bunicul dumneavoastră a fost unul dintre cei mai mari oponenţi ai acestei relaţii. Da. Pot să înţeleg asta.
L-aţi cunoscut pe Eugene O’Neil? Nu. A murit în anul în care m-am născut eu. De aceea numele meu este Eugene. Mulţi oameni spun că lui îi plăceau femeile tinere, iar ea căuta un tată. Dar până la urmă căsnicia a durat multă vreme, deci era dragoste adevărată acolo.
Spuneţi-mi despre fraţii dumneavoastră. Păi, sunt sau au fost toţi în show-biz. Cel mai mic dintre fraţii mei e în Londra. A încetat să mai joace, dar şi-a descoperit o nouă pasiune: pilotatul aviaonelor. Şi acum, când nu face muzică, zboară cu avionul. Apoi am o soră, Anette, care e în Franţa şi are o companie de teatru. Jane trăieşte în Columbia. Mare parte din ei sunt în Franţa, Italia, Spania. Şi unul dintre ei stă în Elveţia. Reuşim să ne vedem cel puţin odată pe an, dar niciodată toţi în acelaşi timp. Sunt 25 de nepoţi, cam multă lume să îi aduni pe toţi în aceeaşi cameră.
Câţi copiii aveţi? Şapte. Îţi ţin mintea tânără, asta îmi place să cred.
Pe urmele amintirilor despre Charlot
Aţi făcut documentarul „The Forgotten Years”... La „The Forgotten Years” doar am participat. A fost un documentar făcut de televiziunea elveţiană. Şi când producătorii m-au contactat, mi-au spus că vor să facă un documentar despre Charlie Chaplin. Şi atunci, le-am zis că dacă e pentru televiziunea din Elveţia să fie despre Chaplin în Elveţia. Pentru că oamenii tind să uite că el şi-a petrecut 25 de ani acolo. Şi sunt convins că sunt multe poveşti. Şi asta au făcut. Apoi, am făcut propriul meu documentar: „My tribute”. În prima parte, fiica mea Keira, cea mai mare, vorbeşte despre bunicul ei, viaţa, filmele. Iar în partea a doua sunt eu care vorbesc despre viaţa de familie şi sunt filmuleţe din familie. Pentru că toată lumea spunea că Chaplin a fost un om foarte strict. Da, ar fi putut să fie. Dar oamenii tind să uite lucrurile frumoase. Dar el era un om bun şi era fericit.
Cred că aţi avut într-adevăr o viaţă de familie fericită. Eraţi opt copii şi aveaţi părinţii care se iubeau foarte mult. Da, a fost într-adevăr o perioadă foarte fericită. Eu atunci când îmi amintesc, nu-mi amintesc despre tatăl meu, ci despre ei împreună. Mama şi tata care erau foarte apropiaţi. Aveam o viaţă de familie într-o oarecare rutină, dar era foarte sigură, pentru că ei erau foarte fericiţi împreună, Iar eu când m-am căsătorit prima oară, mi-am dat seama că poţi să te cerţi cu omul de lângă tine, să ţipaţi unul la altul. Şi-mi ziceam „Asta nu e normal, eu i-am văzut pe ai mei atât de fericiţi împreună, asta e doar la televizor”.
O să iasă The Freak pe ecrane vreodată? Sper că nu. E ca şi în cazul lui Steven Spielberg, care a făcut ultimele minute din filmul lui Kubrick, “Eyes Wide Shut”. Dar e Spielberg cel care le-a făcut, nu Kubrick. Era un perfecţionist, ştia exact ce vrea. Şi nu cred că poate să spună nimeni că a făcut-o ca el. Poate fi lansată ca o carte, nu ca un film. Pentru că nu va fi niciodată aşa de bun pe cât ar trebui.
Mă gândeam că, fiind fiul lui, îl cunoşteaţi mai bine şi aţi putea să vă apropiaţi de perfecţiunea pe care şi-o dorea. Respect asta, dar e ca şi cu un pictor: nu poţi să-i ceri fiului lui Van Gogh: “Fă o pictură ca a tatălui tău”. Nu va fi la fel. Multă lume întreabă: “De ce nu colorezi filmele alb-negru?”. Dar filmele erau făcute alb-negru, lumina şi totul erau pentru un film alb-negru. La fel, nu schimbi culorile unui tablou. Cred că este un scenariu interesant de citit, încercăm să digitalizăm toate arhivele astfel încât lumea să aibă acces la ele, să ştie despre ce e vorba. Sfârşitul nu este finisat.
Pasiunea pentru circ
Sunteţi aici pentru a înmâna un premiu… Sunt pentru prima dată în România. Sunt un mare fan al Circului Globus, iubesc tot ce este vizual la circ. (…) N-am nimic împotriva altora, dar se vorbeşte foarte mult despre Cirque du Soleil şi de influenţa pe care o are în lumea circului. Ce fac ei este fantastic, dar nu este orientat spre familie. Poţi să-ţi iei copiii, dar trebuie să aibă cel puţin 12-13 ani. Circul are această tradiţie, de a fi orientat spre familie. Şi este singurul lucru care i-a rămas, din cauza cinematografului, a televiziunii şi a teatrului, orientate spre anumite tipuri de public.
Faceţi sau v-ar plăcea să faceţi şi altceva în afară de circ? Am milioane de proiecte în cap, dar nu ştiu. Ştiu cu certitudine că îmi place lumea spectacolului, orice este vizual. Pentru că pantomima nu are vorbe, poţi să faci înconjurul lumii cu asemenea spectacole. De aceea personaje ca Mr. Bean este plăcut de toată lumea, pentru că nu prea vorbeşte. Este dificil să faci asta, dar iubesc să fac asta. Acum ai televiziunea, tot felul de mijloace media. Dar cred că până la urmă, show-urile live vor supravieţui, pentru că oamenilor le place să iasă şi să se distreze. Spectacolele urmărite la TV nu înseamnă acelaşi lucru. În epoca internetului, când toată lumea stă acasă, şi cinematograful s-a schimbat: au apărut multiplexurile, la care îţi poţi alege filmul pe care să-l vezi. În acelaşi loc poţi să mănânci, poţi să faci o seară din asta.
Totul este prea comprimat acum, ai totul deodată… Este ca şi cu supermarketurile, oamenii nu vor să cutreiere magazinele pentru a găsi lucrurile dorite.
Iubesc copiii dumneavoastră circul, există o tradiţie din acest punct de vedere? Sigur că da. N-au avut de ales (râde). Mergem la multe spectacole împreună. Fiica mea cea mai mare a locuit la New York, alte două stau cu mine, în Olanda. Le place însă să meargă alături de caravanele mele, pentru că înseamnă pentru ei libertate.
Ce vârste au? Cea mai mare are 25 de ani, cei mai mici sunt gemeni şi au 6 luni.
Charlie Chaplin, în familie
Spuneţi-ne câte ceva despre tatăl dumneavoastră, aşa cum era el în familie. Este o parte a lui pe care puţină lume o cunoaşte. Întotdeauna spun că există Chaplin, micul hoinar, pe care-l ştie toată lumea. Şi apoi omul care şi-a ţinut viaţa nu la secret, dar… Cred că a venit în Elveţia pentru că era linişte şi se putea plimba pe străzi fără să fie deranjat. Îi plăcea simplitatea: mergea la bărbierul de la colţul străzii, la doctorul din apropiere. Ne-a crescut la fel: am fost daţi la şcoala de cartier, abia apoi, la 12-13 ani, am urmat şcoli particulare. Este un lucru frumos, posibil, îi plăceau toate astea. Da, era foarte strict în ceea ce priveşte educaţia, cred că îşi dorea ca unul dintre copiii săi să ajungă doctor sau avocat. Dar asta din cauza trecutului său: nu avusese nimic, şi ştia că educaţia era foarte importantă. Ne spunea că suntem norocoşi că putem merge la şcoală. Ne spunea că, indiferent de ce-am face, să muncim din greu pentru a face mai mult şi a face bine. Dar nu ne-a forţat în niciun fel.
Dar mama dumneavoastră? Cred că mama era de acord cu el. Era incredibilă, avea grijă şi de el, şi de noi. Şi de casă, să fie bine aranjată, astfel încât el să poată munci.
Lucra acasă? Da. Avea o bibliotecă, lucra acolo de dimineaţa până pe la cinci după-amiaza. În mare parte din acest timp, noi eram la şcoală. Iar dacă eram în vacanţă, eram de obicei în altă parte (râde).
Până când a creat? În Elveţia, a făcut foarte multă muzică pentru filmele vechi, şi-a scris autobiografia, a realizat “A Countess in Hong Kong”, un film extraordinar. Nu a fost foarte bine primit, pentru că lumea aştepta o mare comedie şi n-a fost aşa. A fost un amestec foarte interesant de personalităţi, Sophia Loren şi Marlon Brando. Este singurul film care n-a rămas în familie, fiind în posesia Universal. Multă lume întreabă când îl relansăm, dar nu-l avem.
“Dictatorul” şI Hitler
Există o televiziune care difuzează o serie a filmelor lui Charlie Chaplin. În această duminică va fi “Luminile Oraşului”, apoi “Dictatorul”. Este un film extraordinar, finalizat în 1938, înainte de război. În America nu s-a dorit difuzarea lui. Pentru că atunci când vezi filmul, vezi problemele cu evrei. A prevăzut că Austria va fi invadată, e extraordinar ce s-a întâmplat acolo. Şi este toată această premoniţie. Plus că e diferenţă de doar patru zile între tata şi Hitler, apoi mai e şi asemănarea fizică. E unul dintre „acele” filme. Oamenii spun că Hitler l-ar fi văzut. E ceva ciudat ce v-aş putea povesti este că, în România, primul film pe care l-au dat după execuţia lui Ceauşescu, a fost „The Great Dictator”. Ştiu că pe noi ne-a interesat de unde aveau copia. Iar povestea spune că cei care l-au dat jos pe Ceauşescu au fost la el acasă, unde avea o întreagă serie de filme, printre care era şi „The Great Dictator”. Ce s-a întâmplat după lansarea acestui film?Asta e o poveste nouă. Nu ştiu, pe noi ne-a interesat, pentru că filmele sunt ale familiei. Iar despre Hitler, nu ştiu dacă l-a văzut.
Am citit că după ce a văzut filmul. Hitler a încercat să-l denigreze pe tatăl dumneavoastră în toate felurile, să-i cauzeze probleme... Da, nu ştiu în mod special despre asta, dacă au fost nişte probleme, dar cu siguranţă a fost un film deranjant.
Dar preşedintele american de atunci l-a încurajat să facă public filmul, să-i dea drumul în cinematografe. Chestia era că el avea filmul ăsta, la care ţinea foarte tare, avea prieteni evrei, ştia ce se întâmplă, de asta a şi spus că el e evreu. E ca atunci când a făcut „The King of New York” şi a luat partea comuniştilor. Ce e interesant la Chaplin şi America e că au încercat să controleze Hollywood-ul şi ideile pe care le aveau. Tot ce avea legătură cu comunismul trebuia îndepărtat. Au fost poveştile cu oamenii de la Disney, The Warner Brothers, oameni care lucrau acolo, foarte muncitori, şi care, pentru că aveau idei comuniste au fost daţi afară şi n-au mai putut lucra niciodată. Şi aveau familii de hrănit şi nu mai puteau să le hrănească. Iar tatăl meu le-a luat apărarea. Şi l-au întrebat atunci dacă e comunist. El a răspuns: „Nu cred, dar mă interesează, pentru că mă interesează ideile. Comunismul nu e o boală, aşa că ce e rău în a fi interesat de asta?
Au încercat să îl cheme în faţa comisiei... A spus: "Da, aş vrea să merg", dar nu l-au chemat niciodată. Şi în final ajunge acolo pentru cu totul altceva...
Era o fată care a avut o aventură cu el şi care a venit înapoi cu un copil, au făcut testul de paternitate, care a fost negativ. Totuşi, a trebuit să plătească pensie alimentară, până când copilul a făcut 18 ani. Când a plecat din America ca să meargă în Europa, singura cale pentru a-l împiedica să se întoarcă era să meargă în faţa comisiei să ceară viză, să vadă dacă e sau nu moral. Şi a lasat-o baltă. A zis "Rămân aici". Era greu pentru că avea toate oportunităţile, s-a lupat şi a reuşit să strângă bani pentru ţară, pentru război, oamenii vindeau ce aveau şi toţi banii ajungeau pentru soldaţi. Şi el era acolo, făcea campanie pentru asta. Aşa e America.
A vrut vreodată să se întoarcă în America? Nu. S-au mutat în Elveţia în '52 şi în ‘54 mama mea avea cetăţenie americană. A mers la ambasada americană şi le-a dat paşaportul înapoi.
Cum a reuşit să stea atât cu tatăl dumneavoastră, care era deja foarte faimos? Când iubeşti sincer pe cineva se întâmpla asta. A fost ca o poveste de dragoste. A fost ceva reciproc. Şi el a renunţat la ceva pentru ea. Ea vroia să devină actriţă. Ştia că dacă voia să joace nu s-ar fi dedicat tatălui meu şi nouă. Oricum, era o persoană foarte timidă şi actoria nu era pentru ea.
Modelul Chaplin
Care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveţi despre tatăl dumneavoastră? Nu am o singură amintire. Am foarte multe. Când mă gândesc la tatăl meu mă gândesc la mama mea. Îmi aminstesc o anumită ambianţă... Sunt diferite lucruri... Unele amuzante, altele mai puţin... E greu de spus...
Nu v-a forţat într-un fel sau altul în ceea ce priveşte cariera. Dar cum v-a influenţat el în viaţa de zi cu zi? Aţi spus că atunci când v-aţi căsătorit aţi avut un şoc la certuri, pentru că părinţii dumneavoastră nu se certau niciodată... Era o viaţă foarte liniştită... Pentru fraţii mei era diferit, dar eu aveam o viaţă foarte liniştită... Eram într-o casă mare, aveam o grădină mare, o piscină, un teren de tenis şi traiul din Elveţia de asemenea... Era idealul... Era foarte frumos... Mai ales când trece timpul şi îmi amintesc... Câteadată cănd aveam 13 sau 14 ani, era chiar prea multă linişte.
Nu vă plictiseaţi? În final, preferam să merg la piscina publică, unde aveam prieteni... aveam o viaţă destul de aşezată până cănd părinţii m-au dus la o şcoală cu internat pentru şase ani. M-am bucurat că au făcut asta pentru că am învăţat mai multe despre oameni, am cunoscut oameni. Pe unii îi plăceam, pe alţii nu... şi aşa faceam judecăţile.
Aţi învăţat cum să vă alegeţi prietenii? Da, în şcoală. Eram generaţia Woodstock, cu părul lung, iar colegii mai mari îmi ziceau că o să mă tundă şi întodeauna ştiam cum să dispar sau să mă ascund la momentul oportun. Am sperat că nu mă vor găsi niciodată.
Când mergeai la şcoala publică în Elveţia, nu se uitau copiii ciudat la tine pentru că erai fiul lui Charlie Chaplin? De obicei, copii ştiu pentru că ei fie te plac, fie nu. Unii ştiau, alţii nu. Dar, de obicei, părinţii se uită ciudat la tine, nu copiii. Dar sincer, nu am suferit niciodată din cauza asta. Toţi au părinţi. Întodeauna eşti fiul cuiva. Dacă faci ceva rău, nu eşti tu acuzat, ci eşti fiul cuiva care a făcut ceva. Dacă eşti fiul poştaşului şi te-ai îmbătat şi te-ai lovit, e fiul pşoştaşului care s-a lovit, nu e Eugene. Deci, serios, e cam acelaşi lucru. Bineînţeles, admiraţia pentru tatăl meu e mult mai mare.
Nu e, într-un fel, o povară, că sunteţi fiul lui Charlie Chaplin? Într-un fel, da. Uneori râd pe tema asta pentru că uneori merg la aeroport şi lumea mă recunoaşte. E frumos, într-un fel. Dar în alt fel, e o prostie, pentru că sunt şi oameni care spun că "O, eşti fiul lui Charlie Chaplin! Mă bucur atât de tare să te cunosc pentru că..." şi în secunda doi mă gandesc că poate ar trebui să le explic că tatăl meu a făcut asta, nu eu, şi dacă vrei, poţi să îmi strângi mâna. Dar cred că aşa e rasa umană. Întodeauna spun o poveste despre perioada în care studiam în Londra şi mergeam într-o cafenea de rockeri şi acolo era şi fiul lui Hugh Grant. Şi prima dată când am mers în localul respectiv vedeam un chelner fără păr. Şi eu eram un tip cu părul lung şi tuturor ne plăceau acele clişee.
Presiunea actoriei
Semănaţi foarte tare cu tatăl dumneavostră. V-a ajutat asta când vă întâlneaţi cu oamenii, în comparaţie cu ceilalţi fraţi? Cred că toţi cei din familie semănăm cu părinţii noştri. Problema e că toţi fraţii mei sunt sau au fost actori. E foarte greu să fii actor pentru că oamenii întodeauna te compară cu alţii. Eu nu am avut problema asta pentru că nu am vrut să fiu actor.
Sunteţi singurul care nu a vrut să devină actor.... Da. Actorii sunt întodeauna manipulaţi de regizori. Aş prefera să fiu mai degrabă regizor şi să manipulez oamenii decăt să fiu manipulate (râde). Atunci când regizezi trebuie să ai în vedere atâtea lucruri, e mult mai distractiv.
Dar nu e o presiune mai mare să fii regizor decât să fii actor? Nu ştiu. Dacă eşti actor trebuie să fii extrovertit, nu timid.
Tatăl dumneavoastră avea încă doi copii în afară de voi... Da. Charlie şi Sydney. Sydney trăieşte în San Diego.
Aţi reuşit să-i cunoaşteţi? Da, erau Charile şi Sydney. Pe Sydney l-am cunoascut foarte bine. Era “fermecătorul” familei. Charlie Jr. a murit, a alunecat în baie şi şi-a spart capul. Dar Charile şi Sydney erau bine-cunoscuţi ca play-boy. Sydney a făcut o carieră destul de bună pe Broadway. Dansa foarte bine şi avea o voce foarte frumoasă. Apoi a venit în Europa, iar lucuruile n-au mai fost la fel de bune pentru el. Dar acum s-a întors în America şi are cam 80 de ani.
Tatăl dumneavoastră a ţinut legătura cu ceilalţi copii, au jucat în filme împreună? Da, cu Sydney a jucat în “Limelight”.
Dar voi, copii Oonei? Eu m-am născut prea târziu. (râde)
Dar ştiu că a făcut filme cu copiii lui. Da, cu Sydney şi cu fratele meu Michael. Şi sora mea Geraldine are câteva apariţii în Limelight şi “The Countess af Hong Kong”.
Dar mama dumneavoastră? A jucat vreodată într-un film de-al lui? Nu. Niciodată.
Dar el n-a vrut s-o distribuie în niciun film? Sau n-a vrut ea? Nu cred că ea a vrut. Dar, în timpul mamei mele, el a făcut “The King of New York”, unde nu avea ce rol să joace, şi apoi a fost “The Countess”. Dar nu cred, oricum, că ea a vrut vreodată. Iubea lumea filmului, dar nu îi plăcea să joace.
Dar înainte să se căsătorească cu tatăl dumneavoastră? Cum s-au cunoscut? Ştiţi povestea? Ea era foarte frumoasă. Şi era prezentă pe la toate petrecerile din New York. Şi a dat o audiţie pentru un film.
Pentru un film al tatălui dumneavoastră? Nu, nu, pentru cu totul altceva. Şi cineva l-a sunat pe tata şi i-a spus: “Trebuie s-o vezi pe fata asta. Este fantastică pentru unul dintre filmele tale”. Şi el a fost s-o vadă “et voila!”
Ştiţi cumva de ce bunicul dumneavoastră a fost atât de înverşunat împotriva acestei relaţii? Era din cauza reputaţiei lui? Erau două lucuri. El era un om foarte dificil, un om cu un caracter puternic, căruia nu-i plăcea sub nicio formă lumea filmului. Şi a divorţat de soţia lui, iar mama a mers să locuiască cu ea. Şi era în toate ziarele, pentru că era foarte drăguţă, şi nici măcar asta nu-i plăcea. Iar apoi s-a căsătorit cu Charlie Chaplin… Iar ea a suferit din cauza asta. Pentru că a încercat foarte multă vreme să ia legătura cu el, dar el n-a vrut. Şi apoi a murit. Şi asta a fost! El era un irlandez căruia îi plăcea să bea. ŞI toate piesele lui cele mai bune erau scrise când avea depresii foarte mari, dar e fantastic. Eu l-am descoperit acum 20 de ani, pentru că oricum, nu sunt piese pe care să le citeşti când ai 15 ani.
Asta poate fi o întrebare stupidă, dar tatăl dumneavoastră a încercat vreodată să pună în scenă o piesă de-a bunicului dumneavoastră? Nu. El n-a făcut niciodată teatru. El avea propria lui viziune, îşi scria propriile poveşti, ştia cum vor fi. Apoi a început să compună muzica pentru ele, apoi juca în ele. Foarte multă lume spune că era foarte greu să lucrezi cu el. Şi era, pentru că atunci când ai un perfecţionist, e greu să lucrezi cu el. Iar dacă produsul final e bun, atunci e un geniu, dacă produsul final e prost, e un tiran.
Citiţi si: ADRIAN GEORGESCU: Un om ca o floare THE KID
DICTATORUL