Eugen Bădălan se autosuspendă din PDL prin decizie "unipersonală"

Deputatul de Brăila Eugen Bădălan a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă că a luat decizia de a se suspenda din PDL, pentru a nu produce prejudicii de imagine partidului, având în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de condamnarea a sa şi a altor cinci persoane la patru ani de închisoare cu suspendare în cazul Tofan.

"Având în vedere prevederile Codului Etic al PDL, pentru a nu produce pagube de imagine partidului, am hotărât să mă suspend din PDL", a declarat Bădălan, citat de Agerpres. "Aseară am adus la cunoştinţa Biroului Permanent Judeţean decizia. Am solicitat ca decizia mea să nu fie supusă votului BPJ, pentru că este o decizie unipersonală". Adio, dar rămân în grupul parlamentar! Acesta spune însă că va rămâne în continuare deputat în Parlamentul României "până se produce o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă". Pe de altă parte, Bădălan a declarat că va continua, aşa autosuspendat cum este, să activeze în grupul parlamentar al PDL. "Asta nu înseamnă că voi părăsi grupul parlamentar al PDL. Voi rămâne în acelaşi grup parlamentar", a declarat el. CITIŢI ŞI:

  • Generalii care au schimbat tancuri pe cauciucuri trebuie să restituie un milion de euro
  • PDL are Cod de etică