Șeful interimar al IPJ Cluj a participat la concurs pentru șefia acestei instituții. Nici unul dintre cei doi candidați nu au fost declarați admiși.
Concursul pentru șefia IPJ Cluj, care a avut loc azi la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, a avut un deznodământ nefericit pentru comisarul șef Ciprian Miron, cel espr ecare se spunea că va fi noul șef, oficial, al acestei instituții.
Surse oficiale susțin că Ciprian Miron a fost nota cu nota cinci, notă insuficientă pentru numirea în funcția de șef al IPJ Cluj. Al doilea polițist care a concurat pentru funcția de șef al IPJ Cluj a fost comisarul șef Mircea Rus, care s-a clasat al doilea, exact așa cum a preconizat EvZ, când a spus că el este considerat un outsider. Aceleași surse susțin că întrebările, nouă la număr, au vizat, în marea lor majoritate domeniul logistic, unul mult mai apropiat de Ciprian Miron, care a condus în ultimul an, ca interimar, IPJ Cluj.
Marele perdant al concursului este comisarul Ciprian Miron. Acesta nu și-a testat capacitățile, în ultimii ani, într-un concurs de ocupare a unei funcții publice în Poliția Română.
Eternul împuternicit
În ultimii ani, Miron a fost numit împuternicit, în mai multe funcții de comandă, inexplicabil de altfel,dacă nu ar fi avut și un altfel de ”spate”. Prima dată a fost numit ca adjunct al Secției 2 din Cluj Napoca, iar mai apoi împuternicit ca șef al Secției 2. Ulterior, a fost împuternicit șef al Secției 1 de Poliție Cluj Napoca, iar mai apoi adjunct al Poliției Cluj Napoca. Și tot așa, împuternicit șef al Poliției Cluj Napoca, iar ulterior, după pensionarea chestorului Grindeanu, tot împuternicit șef al IPJ Cluj. În această funcție a stat două mandate, de câte șase luni, deoarece Codul Muncii interzice mai multe delegări într-o anumită funcție. Pentru că nu se mai putea continua, s-a creat un artificiu. Una dintre funcțiile de adjunct al șefului IPJ Cluj, nu a fost ocupată de nimeni, după pensionarea titularului. Așa că, la începutul lunii septembrie 2017, comisarul Miron a fost din nou împuternicit adjunct al șefului IPJ Cluj, cu delegare pentru a conduce această instituție din postura de adjunct.