Vin alegerile cu pași repezi! Tu, partid, ai un program cu care te fălești că vei face o țară mai frumosă decât orice nălucire, că poporul va huzuri numai în lapte și miere etc
Dar pentru a-ți pune programul ăsta fălos în practică ai nevoie de cât mai mulți parlamentari, că să nu zic de o majoritate absolute. Pentru a-ți face majoritatea asta ai nevoie de voturi, cât mai multe voturi… Mărunte nu există, că așa e cu democrația, toate sunt egale. Din păcate, sau, pentru alții, din fericire.
OK! Cauți candidați care să-ți aducă voturile astea… Dar, hopa, aici începe beleaua…
Unii, care îți fac cu ochiul, au fost băgați în același rahat cu cei pe care tocmai îi combați, dar au bazin de voturi, că au avut atâta minte de au lăsat să li se mai prelingă printre degete ceva din mierea cu care s-au ospătat, stând în pat cu actualul dușman ce nu i-a mai vrut pe listele… Nu mult, că se îmbuiba poporul și îl prindea lenea când să iasă să le mulțumească la urne…
OK! Omul-stup pe care tocami ți-l băgași în partid și în Parlament, pe lista ta și voturile lui unse cu miere, taman când vrei să te apuci să-ți pui programul în aplicare te lasă cu fundu-n baltă, că i se făcu dor subit de partidul-matcă!
Nu mai stau să explic cine e prostul, în cazul ăsta, că e prea evident.
Ce vreau să spun e că asta se întâmplă la toate alegerile de după cele din Duminica Orbului, dar toți par chiori în campaniile electorale, iar când li se întâmplă din nou par iluminați peste noapte și dau cu zoaie în trădător, pe care ei îl îmbiaseră la trădare…
Vorba cântecului popular „Din bucata mea de pâine”: Care-i om și care-i câine?
Cum iubesc câinii, jur că ei n-au nicio vină!
Câinii sunt credincioși omului, nu și partidelor…