Zilele trecute s-au disputat şapte din cele nouă partide din etapa a 28-a în Liga I. Cele două mari forţe tradiţionale ale fotbalului bucureştean, Dinamo şi Steaua, au cedat lamentabil, 2-3 la Bistriţa, cu Gloria, respectiv 1-5, în Giuleşti, cu Rapid
Runda a debutat vineri, la Alba Iulia, unde codaşa Unirea s-a impus dramatic, scor 3-2, în faţa Ceahlăului Piatra Neamţ, o altă echipă cu o situaţie foarte proastă în acest sezon al Ligii I - locul 17. Într-un alt meci foarte important în lupta pentru menţinerea pe prima scenă a fotbalului românesc, Astra Ploieşti şi Internaţional Curtea de Argeş au încheiat la egalitate, scor 1-1. Unirea Urziceni a învins Pandurii Târgu Jiu, scor 3-0, şi se apropie de locurile fruntaşe din Liga I, în timp ce gorjenii sunt tot mai aproape de Liga a II-a.
Sâmbătă s-a jucat un singur meci, Gloria Bistriţa învingând cu scorul de 3-2, Dinamo, după ce "câinii roşii" au condus de două ori. Eroul bistriţenilor, care părăsesc astfel zona "roşie" a clasamentului, a fost brazilianul Moraes - autor al unei "duble" în poarta lui Cristi Munteanu.