Estimări economice sumbre

Veşti proaste pentru economia românească. Creşterea economică, şomajul şi deficitul, toate au fost revizuite negativ de către analiştii grupului austriac Erste.

Astfel, Erste Group, care deţine BCR în România, a revizuit în scădere estimările de creştere a economiei României.

Potrivit aceloraşi estimări, economia se va contracta de la un avans de 1,2%, la 2,1% pentru acest an şi de la 3% la 2% pentru 2010, în contextul continuării înrăutăţirii evoluţiei cererii mondiale şi a încrederii consumatorilor din Europa Centrală şi de Est.

Această situaţie a determinat analiştii grupului austriac să reducă estimările de creştere economică pentru zona euro şi câteva state din Europa Centrală şi de Est.

"Astfel, anticipăm că economia zonei euro se va contracta cu 3,6% în acest an, cele ale României şi Serbiei cu 2,1% şi cea a Slovaciei cu 1,2%. Economia Ungariei va scădea cu 5,1%, iar cea a Croaţiei cu 4,5%", potrivit unui raport Erste Group.

Creşte deficitul

Totodată, analiştii Erste au revizuit, tot în scădere, şi proiecţiile privind deficitul de cont curent, de la 9,4% din PIB la 8,2% din PIB în 2009 şi de la 8% din PIB la 7,3% din PIB în 2010.

Anul trecut, deficitul de cont curent a reprezentat 12,3% din PIB.

În ceea ce priveşte deficitul bugetar, analiştii şi-au menţinut previziunile pentru 2009 la 4,6% din PIB, dar au revizuit în urcare estimările pentru 2010, de la 3,3% din PIB la 4% din PIB.

"Guvernul a împrumutat de la începutul anului 26,2 miliarde de lei, majoritatea pe termen scurt, valoare mai mult decât dublă comparativ cu nivelul din 2008, pentru a-şi acoperi nevoile de finanţare a deficitului bugetar, din ce în ce mai mari", potrivit celui mai recent raport publicat de Erste.

Mai mulţi şomeri

Erste a înrăutăţit şi estimările privind rata şomajului. Astfel, analiştii au urcat previziunile legate de rata şomajului de la 6,2% la 7,2% pentru 2009, respectiv de la 5,6% la 6,8% pentru anul viitor.

"Veniturile brute disponibile în România vor fi afectate de încetinirea activităţii economice şi este probabil să înregistreze un avans mai mic de zero, comparativ cu nivelul estimat pentru 2008, de 19%. Având în vedere scenariul nostru de bază pentru 2009, care include o majorare puternică a ratei şomajului la peste 7% şi un ritm de creştere reală a salariilor brute medii aproape de zero, o contracţie semnificativă a banilor expediaţi din străinătate, precum şi un avans în jur de 8-10% a asistenţei sociale, venitul brut disponibil s-ar putea reduce cu o rată anuală de circa 2-4%", a declarat, în raport, economistul-şef al BCR, Lucian Anghel.