Salariile vor avea o creştere "infimă", în termeni reali, în 2012, în România, a declarat, miercuri, Horaţiu Cocheci, senior manager în cadrul PricewaterhouseCoopers, şeful echipei de consultanţă în resurse umane, citat de Agerpres.
"Practic salariile au crescut în termeni reali, în 2011, cu 2%, potrivit calculelor raportate la inflaţie, iar creşterea reală a salariilor în 2012 va fi infimă, din cauza modificării ţintei de inflaţie la 5 la sută", a spus Cocheci.
Pentru 2013, reprezentantul PwC apreciază o creştere salarială de 4 - 4,5%, maxim 5%, faţă de 6,1%, cât era estimarea iniţială.
Salariul cel mai mare, calculat ca medie, rămâne în sectorul IT, peste 7.000 lei brut.
Bonusurile salariale au continuat să scadă, între care primele de vacanţa, tichetele de masă, tichetele cadou.
În calculele salariale pe sectoare, băncile au scăzut foarte mult la creşteri salariale, fiind devansate de sectorul telecom.
De altfel, datele publicate până acum de Institutul Naţional de Statistică arată o realitate chiar un pic mai gri. În luna septembrie 2012, salariul mediu net la nivel naţional a fost cu 5,05% mai mare decât în septembrie 2011, în timp ce preţurile au crescut în aceeaşi perioadă cu 5,33%.