Este teologia necesară?

"Teologia nu este necesară". Afirmaţia îi aparţine controversatului fizician Stephen Hawking şi a fost făcută în cadrul emisiunii "Larry King Live", difuzată de CNN.

Omul de ştiinţă care, în ultima sa carte, susţine că Dumnezeu nu este creatorul Universului, spune la postul de televiziune că ”Dumnezeu ar putea exista, dar ştiinţa nu are nevoie de existenţa unui creator”.

În vârstă de 68 de ani, Hawking expune în cartea sa, "The Grand Design", care a apărut pe 9 septembrie, o teorie potrivit căreia Universul a fost o ”creaţie spontană” guvernată de legile fizicii. Teoria lui contrazice astfel vechiul model newtonian, care susţine că originea şi naşterea Universului aparţin unui Creator şi că, altfel, nu s-ar fi putut naşte din haos.

Hawking a mai precizat în interviul acordat CNN că noua sa carte este o încercare de a oferi ”o imagine de ansamblu asupra modului cum funţionează universul şi despre locul pe care îl ocupăm noi în el”.

”Aceasta este esenţa cărţii: ştiinţa poate explica Universul şi nu avem nevoie de Dumnezeu să ne explice de ce există ceva în loc de nimic sau de ce legile naturii sunt aşa cum sunt”, spune fizicianul.

Controversatul om de ştiinţă adaugă că, dacă ar putea călători în timp - ceea ce, din punctul său de vedere, este posibil la nivel teoretic - ar merge în viitor pentru a ”descoperi dacă Teoria M este doar o teorie sau esenţa tuturor lucrurilor”.

Teoria M este cea mai recentă versiune a Teoriei Stringurilor din anul 2008. Conform vechii teorii, şase din cele zece dimensiuni sunt „înfăşurate”, noi putând observa doar universul  4-dimensional cu care suntem obişnuiţi. Aceste extradimensiuni sunt „strânse” într-o regiune a spaţiului (spaţiul Calabi-Yau), prea mică pentru a putea fi observabilă. Teoria M vine cu ceva în plus: unele din aceste dimensiuni ar putea fi foarte mari, chiar infinite.

Ea a primit numele "Teoria M" de la cuvântul "membrană" şi a impulsionat din nou căutarea explicaţiei pentru toate lucrurile din Univers. (Wikipedia)

Conflictul secular care nu se stinge Teoria conform căreia Universul este o creaţie Divină pare să fie respinsă de către majoritatea oamenilor de ştiinţă, de la Aristotel şi Platon încoace. Şi fizicianul englez Peter Atkins spune că, dacă ne raportăm la cosmologia modernă, noţiunea de creaţie de către Dumnezeu devine inutilă.

Însă, pentru credincioşii diferitelor religii, teoria creaţiei divine este mai mult o modalitate de satisfacere a curiozităţii privitoare la originea lumii. Ea devine un mod de viaţă, un punct de reper în croirea destinelor, un sens al vieţii.

Astfel s-a ajuns ca divergenţele dintre Dumnezeu şi ştiinţă să dăinuie în echilibru de mai bine de jumătate de secol, iar eforturile prin care creaţioniştii încearcă să inducă nesiguranţa asupra evoluţiei omenirii reprezintă o formă de manifestare a acestui conflict. Lor li se adaugă decenii de argumente din partea membrilor bisericii, a politicienilor şi a cercetătorilor atei. „Putem crede în fiecare – ştiinţă şi religie – dar pe rând. Deşi sunt oameni care declară explicit: „Sunt creştin de când mă ştiu, dar am convingeri ştiinţifice puternice”, ne întrebăm dacă ei cred la fel de puternic şi simultan în ştiinţă şi în Dumnezeu, sau împărtăşesc aceste convingeri pe rând”, declara în urmă cu un an psihologul Jesse Preston.

De ce simţim nevoia să credem în ceva (fie ştiinţă, fie divinitate)?

Fizicianul – miracol

Stephen Hawking are scleroză laterală amiotrofică (ASL), cunoscută şi ca boala Lou Gehrig. Ea se caracterizează printr-o pierdere (reducere) progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării denumite neuroni motori. Neuronii motori comandă muşchii voluntari, muşchi care fac posibilă mişcarea.  Boala afectează mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale.

Ţintuit în scaun cu rotile şi incapabil să vorbească, Hawking comunică prin intermediul unui sintetizator pentru voce. Pentru lumea medicală, supravieţuirea lui după 45 de ani de la diagnosticare este considerată un miracol, în condiţiile în care speranţa de viaţă în astfel de cazuri este între doi şi cinci ani.