Este OFICIAL! SCAD câștigurile SALARIALE

În luna mai, salariul mediu brut a scăzut față de luna aprilie. Una dintre explicații este acordarea primelor de Paște, care au mărit câștigurile.

Cele mai drastice micșorări s-au înregistrat în sectorul extracţiei cărbunelui superior şi inferior cu 14,4% în, în luna mai, comparativ cu aprilie, iar cele mai mari creşteri au fost consemnate în extracţia minereurilor metalifere şi silvicultură de 15,5%, respectiv 13,3%, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).

"În luna mai 2017, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.288 lei, cu 0,1% mai mic decât în luna aprilie 2017. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.363 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 3 lei (-0,1%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.842 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.376 lei). Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,5%", se arată în document.

Conform INS, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 113,8%.

"În luna mai 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării în luna aprilie de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoarelor băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice", menţionează sursa citată.

Institutul precizează că cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia cărbunelui superior şi inferior (cu 14,4%), în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) - cu 12,4%, respectiv cu 12,1% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

De asemenea, au mai fost scăderi de 6% - 9% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, fabricarea produselor din tutun, transporturi pe apă, fabricarea altor produse din minerale nemetalice şi între 2% şi 3,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi de editare, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, alte activităţi extractive, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea băuturilor, colectarea şi epurarea apelor uzate.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat cu 15,5% în extracţia minereurilor metalifere, respectiv cu 13,3% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), între 3% şi 5,5% în transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), alte activităţi industriale.

De asemenea, au mai fost creşteri între 2% şi 3% în prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+2,8%) şi administraţia publică (+1,0%). Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în sănătate şi asistenţă socială (-1,1%) comparativ cu luna precedentă.